ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Ţinutul în care nu ajungem niciodată la timp (I)

On Ianuarie 25, 2013, in Leadership XXL-Pack, by Neculai Fantanaru

Oferă-ţi posibilitatea unei autoevaluări riguroase şi corecte, făcând analiza retrospectivă a propriilor limite, constrângeri, căutări şi aşteptări.

Doi bătrâni stăteau faţă în faţă. Unul din ei era şeriful Ed Tom Bell. Cine ar analiza mai bine această conştiinţă dreaptă, limpede şi cinstită, în momentul acela când toate amintirile i se revărsau, când toate încordările, extenuante şi sterpe, se manifestau sub forma unor rezerve, şi-ar fi spus cu o umbră de îndoială: “Ce s-o fi petrecut oare cu el?

Tot ce era îngăduit de societate îl determina să se scufunde sau se înnămolească tot mai tare într-o lume proprie, tot mai rigidă. Cuvintele lui se roteau în jurul destinului, confuzia drastică care precede o schimbare de direcţie: “Mă simt copleşit. Mi-am imaginat mereu că, atunci când voi îmbătrâni, Dumnezeu îmi va intra în viaţă. Şi nu a venit. Nu-i vina lui. În locul Lui, aş avea aceeaşi părere despre mine ca şi EI.

Lipsit de vitalitate, fără cale de atac, Ed Tom Bell, stătea în aceeaşi nepăsare pe care o arata cavalerul Gaudin de Sainte-Croix atunci când se văzu faţă în faţă cu fatalitatea - arestul inopinat, care, întocmai ca infernul, îi înghiţea orice speranţă de viaţă.

O epuizantă rătăcire care-l ducea la damnare. Totul în el era pus sub semnul întrebării. Se aştepta la tot ce-i mai rău. Şi el fusese prins şi “arestat” în acea tragică încăierare dintre trecut şi prezent, suspendat într-o stare de acceptare a inevitabilului. Oare se aştepta să ajungă într-un alt tărâm, unde nu exista atâta răutate, atâta patimă, atâta deşertăciune?

Dar, răbdare, de ce atâta grabă? Izbăvirea întotdeauna cere aşteptare. Înaintea raiului se află infernul, care te ţine prizonier, ca un vrăjitor puternic, în propria ta viaţă, potrivnică ţie. Iar acest vrăjitor care porunceşte spiritului, mai ameninţător ca oricând, avea un plan în ce-l privea pe bătrânul Ed Tom Bell. *

Leadership: Abordarea clasică versus abordarea modernă

Eşti deschis schimbărilor neaşteptate? Totul în tine este pus sub semnul întrebării? Eşti prins în acea încăierare dintre trecut şi prezent, suspendat într-o stare de acceptare a inevitabilului? Cazi pradă unei frământări lăuntrice? Existenţa ta stă sub semnul unei dezorientări generale? Viaţa te se scurge în ritmul unui monometru ce funcţionează după legi precise?

Un lider poate fi construit, în ani de zile. Dar la fel de bine, el poate fi dărâmat, într-o clipă. Atunci când călătoria minunată şi plină de satisfacţii ajunge la final, atunci când, în faza superioară a existenţei sale, raţiunea, simţirea, credinţa, pasiunea - cârmele şi pânzele corăbiei leadershipului, navigând în derivă, nu mai prezintă garanţii.

A refuza să te ancorezi în realitate, a refuza să accepţi o certitudine dictată de propria gândire şi de un raţionament obiectiv, negarea flagrantă a propriei tale fiinţe, determină apariţia unei crize existenţiale, impunând o schimbare radicală şi profundă de conţinut, nu de suprafaţă.

Leadershipul vine azi, mâine trece, sau nu e aşa? În funcţie de preţul rezonabil pe care ţi-l stabileşte existenţa, o subtilă deviaţie de la direcția de mers sub influența lipsei de fermitate în luarea deciziilor şi în acţiune.

Iar, de regulă, atunci când te loveşte partea neagră a existenţei, o face cu sete şi înverşunare, ca un utilaj care tace copacii fără milă, şi o face hotărâtor şi implacabil pentru totdeauna. Eşti nevoit să accepţi situaţia, oricât eşti de uimit, de intrigat.

Când oare vei înţelege că viitorul leadershipului nu aparţine unei existenţe sfâşiate, trepidante? Leadershipul se hrăneşte din alchimia unei existenţe în echilibru, autentice, victorioase, printr-o luptă permanentă în vederea creşterii performanţelor, prin măsura valorii pe care o aduci în lume, aplicând cunoștințele dobândite în ipostazele cotidiene ale vieții.

În leadership este nevoie de o nouă abordare fundamentală care să aibă o dimensiune morală puternică, nu de o falsă metamorfoză prin care te pierzi tu însuţi. Leadershipul nu suportă procesul lent, greoi şi dureros de formare a unei noi personalităţi.

Degeaba îţi împingi limitele până la un eroism sublim, dacă cedezi în faţa realităţii complexe, alarmante, dezamăgitoare, sărace în minereu nobil; dacă esenţa firii tale, în conflictul cu realitate, este caracterizată de tot mai mult de laşitate.

Leadershipul tău, de asemenea, va fi lipsit de esenţă şi tărie dacă existenţa ta se va scurge în ritmul unui monometru ce funcţionează după legi stricte.

Leadership: Te simţi urmărit din spate? Cum scapi de urmăritor?

Cu leadershipul nu se negociază şi nu se dau întâlniri. Este efemer, schimbător, demontabil, repetitiv, plutitor, colector de aluviuni, măsurabil, adaptabil, cu cheiţă sau cu telecomandă – depinde de modul cum te comporţi, cum îl înţelegi, cum îl tratezi, mai ales dacă reuşeşti să te adaptezi la tandemul “Tu” şi “El”.

Te simţi urmărit din spate? Sunt prea moi paşii ce numără firimiturile umbrei tale pe pământ? Te împiedici? Teama de urmăritor îţi paralizează pe jumătate fiinţa hăituită?

Nu, nu poţi scăpa de urmăritor decât înfruntându-l direct, cu convingere,  cu probe şi argumente, cu sabia laser a demnităţii. Întoarce curajos capul. Cine este? Regresul? Stagnarea? Neputinţa? Căderea? Damnarea? Monotonia? Barierele reprezentate de modul diferit de viaţă şi de convingerile fragile care te situează în tabere opuse? Cruda realitate te-a ajuns din urmă?

Dacă nu eşti în stare să aduci permanent o valoare în plus leadershipului tău, dacă vieţii tale nu-i mai poţi adăuga noi orizonturi şi simţi doar crucea neputinţei, dacă nu mai poţi repeta paşii care te duceau înainte spre succes, dacă existenţa ta profesională nu mai poate crea şi administra un portofoliu consistent de realizări, şi cu toate acestea continui să pledezi pentru un ideal fantastic, înseamnă să comiţi o crimă: îndrăzneşti să sfidezi raţiunea şi să te laşi pradă unei feerii de-o clipă, ce poate fi numită nebunie sau iluzie deşartă.

Duci o luptă dreaptă, dar care este deja pierdută?

Ţinutul în care nu ajungem niciodată la timp marchează începutul sfârşitului, este semnul deprecierii propriei persoane, inadaptată la un mediu nou, tot mai complex şi mai alarmant.

Aşa cum într-un roman poliţist foarte bun nu există nicio propoziţie, niciun cuvânt lipsit de semnificaţie, tot astfel într-un leadership în care performanţa are un rol critic nu poate exista nicio convenţie, niciun interimat cu cei care a căror existenţă se scufundă sau se înnămoleşte tot mai tare în derizoriu şi nesemnificativ, în mlaştina adâncă a eroziunii.

Oferă-ţi posibilitatea unei autoevaluări riguroase şi corecte, făcând analiza retrospectivă a propriilor limite, constrângeri, căutări şi aşteptări.



* Notă: “No Country for Old Men (2007)"

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us