Țipetele mistuitoare ale mieilor
Acționează în baza celor mai profunde structuri de control care îți maximizează influența, astfel încât să înțelegi mai în profunzime originile și evoluția omului.
- Era încă întuneric. Am auzit un zgomot ciudat. Un fel de țipăt. Ca vocea unui copil.
- Ce ai făcut apoi, Clarice? întreabă Hannibal Lecter. Omul acesta sigur pe el însuși, sistemul acesta dur ale cărui legi de funcționare includ și derivă din legile nescrise ale vieții, urmărește permanent obținerea unei cât mai profunde înțelegeri a fenomenelor care acționează asupra celor mai ascunse și mai elementare simțuri. Provocându-le în cele mai neașteptate moduri. Încercând parcă să formuleze o nouă lege cu valabilitate restrânsă.
- Am coborât scările. M-am furișat în șopron. Mi-a fost așa frică să mă uit înăuntru, dar a trebuit.
- Ce ai văzut, Clarice? Ce ai văzut? sună din nou amenințătoare vocea din spatele gratiilor, guvernată parcă de o forță maximală care se situează aproape în totalitate dincolo de puterea de înțelegere a savanților.
Opera marii tale rațiuni se constituie într-o demonstrație a necesității constituirii unei științe redusă la conștientizarea emoțiilor celorlalți, într-un context favorabil de afirmare a convingerilor care te motivează să aparții unei singure entități de control?
- Mieii. Țipau. Erau sacrificați. Am încercat să le dau drumul. Am deschis poarta, dar nu au fugit. Stăteau acolo, confuzi. Așa că am luat un miel și am fugit cât am putut de repede. Nu știam încotro. Nu aveam mâncare, nici apă. Și era foarte, foarte frig. Credeam... Credeam că dacă salvez măcar unul... Dar... Era așa de greu. Prea greu.
- Încă ți se întâmplă să te trezești noaptea, nu-i așa, Clarice? Te trezești în întunericul de nepătruns și auzi mieii țipând. Și crezi că dacă l-ai prinde pe Buffalo Bill tu singură și, dacă o salvezi pe biata Catherine, ai putea opri mieii să țipe. Crezi că și ei se vor simți ușurați și nu te vei mai trezi noaptea auzindu-i țipând, nu-i așa?
Simțim în tensiunea pe care Lecter o generează și o întreține continuu cu aceeași intensitate, asemenea unui regulator cu acțiune integrală, încercarea sârguincioasă de a scoate la iveală noi probe, amănunte șocante, dovezi tulburătoare, noi dedesubturi ale înțelegerii realității trăite de Clarice la un moment dat.
El menține la cote înalte principiile relevante parcurgerii căii către o nouă “deșteptare”. Revine subtil la funcția implicită de manipulare a semnalului “luminos”, transmis printr-un cablu de legătură invizibil care dă energie stărilor sufletești, împingându-le către punctul critic, scoțând la iveală noi detalii despre originile și evoluția lui Clarice.
O singură entitate de control pare să-l motiveze pe Hannibal în a înțelege dedesubtul emoțiilor oamenilor, disimulat într-un aer de superioritate morală, și anume: adâncimea filozofică a valorii vieții lor. Știința lui nu iese din încordarea forțelor active ale omului, ci din realitatea originară a naturii pe care omul trebuie s-o accepte și s-o umple cu un sens.
Funcționează bine formele procesului de validare a propriei tale persoane generate prin obiectivarea unor aspecte ale existenței cu care tu însuți te-ai luptat?
Ca să încadrăm zona de influență a liderului în niște coordonate fixe, care să permită cunoașterea și evaluarea potențialului oamenilor supuși forței implacabile a propriei lor robiri, accentuate pe fondul unor anumite reacții negative, este necesară respectarea unei anumite forme de “deschidere” și de “dezvoltare” a procesului de validare proprie în fața lor.
Având la bază anumite rigori și un anumit control, aceste forme de deschidere și de dezvoltare, în condițiile în care mediul de transmitere a influenței nu este accesibil pentru a garanta o apropiere și o consolidare a relațiilor, simultan continuând să fie imprevizibil și extrem de împovărător, reprezintă de fapt o sumă a celor mai profunde stări sau manifestări, inspirate din anumite experiențe, care au putere de transformare pozitivă sau negativă.
De aceea, susținerea acelor structuri de competență care permit contracararea eficientă a efectelor negative, fundamentate pe o abordare prudentă, echilibrată, progresivă, dar și pe principiile complementarității și sprijinului reciproc, depind de voința de a face o schimbare reală în viața individului.
O abordare mai pretențioasă a forței de “presiune” se impune, deci, în scopul explorării adânci a individului pentru a înțelege mai în profunzime originile și evoluția lui, bineînțeles prin înlăturarea oricăror suspiciuni care să pericliteze cunoașterea și cercetarea sa.
Aparții unei singure forme de răspuns la întrebarea: "cum poți guverna o viață din perspectiva filozofică a valorii pe care ea ți-o poate aduce" ?
Sunt foarte multe inițiative favorabile șanselor de maximizare a eficienței în utilizarea persuasiunii, pe care însă nu întotdeauna avem posibilitatea să le întreținem și consolidăm în cadrul unei singure direcții de influență. Dar le instalăm pe micul ecran al leadershipului și le rulăm în orice moment de spontaneitate, efectuând mutări de natură să pună pe picior greșit interlocutorul.
De aceea, încercarea sârguincioasă de a scoate la iveală noi probe, amănunte șocante, dovezi tulburătoare, noi dedesubturi ale înțelegerii clare a realității, devin unelte ajutătoare pentru ușurarea navigării prin meandrele psihicului uman și ale concretului. Este un procedeu de mare importanță, un veritabil act de dominare, o sclipire care pătrunde într-un spațiu închis, umbrit și apăsător, având drept scop principal producerea conștientă a unei stări de intensă conștientizare interioară, prin declanșarea unei sensibilități și încordarea ei la maximum.
Nu poți să obligi un om să se conformeze propriei tale cerințe, fără ca mai întâi să stabilești o relație cu el. Orice minte inteligentă care încearcă să înțeleagă cu sinceritate și deplinătate psihicul uman în totalitatea sa, ca relevanță pentru formarea și dezvoltarea abilitaților de interacțiune, trebuie să-și susțină dezvoltarea în lumina a două coordonate compatibile în orice punct de interes. O coordonată de credibilitate și o coordonată de control. Ele trebuie să permită manifestarea omului în starea care i-a fost generată în mod direct.
Dacă nu reușești să incluzi în structura de rezistență a omului semnalul “luminos”, ca forță suplimentară, dacă nu reușești să dai energie stărilor sale sufletești, împingându-le către punctul critic, atunci nu vei putea să scoți la iveală detaliile cele mai fine despre el care să-ți construiască o imagine dincolo de rigorile intelectuale și profesionale.
Dacă aspiri atât de mult la un leadership eficient, atunci acționează în baza celor mai profunde structuri de control care îți maximizează influența, astfel încât să înțelegi mai în profunzime originile și evoluția omului.
Vei putea guverna înțelegerea vieții din perspectiva filozofică a valorii pe care ea ți-o poate aduce, numai printr-o domolire a încordării forțelor active care condiționează manifestările și capacitatea oamenilor de a fi diferiți.
Utilizarea unor noi metode de investigare a naturii umane poate rezulta din caracterul explicativ al unei științe care este obligată să folosească un complex de proceduri de constatare a fenomenologiei potrivit căreia omului nu i se poate confisca libertatea de a se deschide în fața ta, făcându-se apel la tehnici sugestive, metaforice, de întărire a imaginii de sine și de auto-acceptare.
Țipetele mistuitoare ale mieilor semnifică acele evenimente ce se petrec pe parcursul vieții unui om, cu un impact major asupra psihicului și care frânează într-o măsură importantă evoluția lui ulterioară.
Descoperirea și anihilarea efectelor acestor evenimente care provoacă de cele mai multe ori un blocaj, o frână, inclusiv în acțiunile voluntare impuse de realitățile prezentului, necesită metode deosebite de cunoaștere și influențare a psihicului uman. Având drept scop o mai bună cooperare cu liderul în vederea atingerii țelului comun.
* Notă: The Silence of the Lambs (1991)





