Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Triplex Cautela

On Septembrie 14, 2026
, in
Leadership Expert by Neculai Fantanaru
Triplex Cautela

Cu cât deții mai multă știință, cu atât vigilența trebuie să fie mai mare.

Chiar și în ultima mea călătorie prin țara nisipurilor, unde muntele întâlnește marea, mi-a fost revelată o nouă dovadă a aceleiași rânduieli. Tot ceea ce Răul a vrut să zădărnicească nu s-a împlinit după voia lui nici de această dată. Asta este încăpățânarea Răului: pur și simplu nu vrea să renunțe la o luptă pe care este sortit să o piardă oricum. Mâna întinsă prietenește, cu iertare, a fost respinsă din nou. Dumnezeu i-a mai oferit o ultimă șansă, dar Răul a ales din nou împotrivirea.

Iar acum urmează ceea ce se întâmplă întotdeauna după un asemenea refuz. Nu pedeapsa. Încă nu. Răbdare. Mai întâi, vine întărirea celui care a fost trimis să reziste. Tu ai fost pregătit de timpuriu pentru lupta asta, în timp ce potrivnicii tăi s-au trezit peste noapte într-o partidă ale cărei reguli nu le stăpânesc, fiind obligați să lupte pe un teren pe care nu-l cunosc.

Ei bine, în această călătorie Dumnezeu m-a păzit mai bine ca oricând. Totodată, Dumnezeu mi-a întărit harul de a stăpâni marea știință în toată întinderea ei, prin acumularea unor experiențe esențiale pe care adversarul nu le are. Fiindcă așa este răul: se sprijină doar pe puterea materială, neavând nicio capacitate de a egala o virtute divină. Mai presus de toate, o rânduială a gândirii, pe care nimeni nu o are și nu o va avea vreodată, mi-a fost încredințată ca o dovadă supremă a înțelepciunii de a vedea dincolo de ceea ce forța materială poate controla, transformând adversitatea în putere spirituală.

Poți identifica în desfășurarea evenimentelor o logică ascunsă, dincolo de succesiunea unor întâmplări care, la prima vedere, par lipsite de orice legătură?

În ultima vreme, începusem să văd altfel acțiunile celor din jurul meu — nu ca întâmplări, ci ca poziții pe o tablă de șah. Ce rol are fiecare, unde stă, ce apără, ce lasă descoperit, ce mutare pregătește peste trei pași. Nimeni nu mă învățase asta. Îmi fusese pusă în minte această perspectivă asupra mișcărilor celorlalți, așa cum îmi fuseseră puse toate celelalte înzestrări deosebite. Căci numai o minte antrenată, riguroasă, capabilă să distingă tipare poate transforma succesiunea aparent haotică a evenimentelor într-o imagine coerentă, păstrând totodată prudența necesară în interpretarea lor.

Întotdeauna cel care ocolește știința joacă fără să vadă tabla. Iar cel care primește știința e obligat să vadă fiecare pătrat.

Lev Polugaevsky, mare maestru sovietic, spunea că în șah există numai trei reguli: „Carefully, Carefully, Carefully”. Nu vorbea despre deschideri, despre finaluri, despre combinații învățate pe de rost. Toate acelea se pot deprinde din cărți, iar cine le știe bine poate ajunge un jucător respectabil. Dar deasupra tuturor stă altceva: atenția neîntreruptă la fiecare mutare, vigilența care nu slăbește nici atunci când poziția pare câștigată. Cei mai mulți jucători nu pierd fiindcă nu cunosc teoria, ci fiindcă, la a treizecea mutare, obosesc o clipă. Iar o clipă este de ajuns pentru ca întreaga poziție să se întoarcă împotriva lor.

Poți anticipa urmările fiecărei mutări, astfel încât succesiunea deciziilor tale să-și păstreze coerența până la o destinație care îți va confirma deplin abilitatea de a schimba cursul evenimentelor?

Cel care nu greșește niciodată din grabă îl obligă pe celălalt să greșească din nerăbdare. Așa lucrează știința cea mai aleasă, primită în locul puterii materiale. Cei care mă urmăresc la fiecare pas speră să mă vadă făcând pasul greșit, căci au unelte, relații, resurse și tehnologii performante. Dar strategiile lor sunt mereu aceleași și mereu greșite, fiindcă se sprijină pe ceea ce se poate cumpăra, nu pe o vera cogitatio strategica. Ei mută repede, cu forță, convinși că numărul pieselor hotărăște partida. Dar eu mut rar și numai când văd urmările până departe. Tribus vicibus caute.

„Acum răul are de înfruntat o forță mai puternică decât oricând”, mi-am spus cu o certitudine pe care nu mi-o puteam explica, înainte să-mi termin călătoria. Atunci, o voce din off mi s-a strecurat în gând, cu acea limpezime stranie cu care vin uneori lucrurile pe care nu le cauți: „Nu ai de ce să te temi. Vei fi ocrotit mai mult decât ai fost vreodată, de știința cea mai aleasă și de harul tău unic. Dar lovitura finală nu îți aparține și nu o vei da tu. Va veni de sus, la ceasul pe care nimeni nu-l bănuiește. Și va veni curând. Continuă să rămâi atent și să nu grăbești nimic.”

Poate viziunea ta să urmeze firul fidel al unei cronici scrise sub dictarea unui destin implacabil, astfel încât niciun pas să nu se abată de la drumul ce duce spre deznodământ?

Ceva asemănător se petrece în confruntarea dintre Sherlock Holmes și profesorul Moriarty. Acesta din urmă dispune de oameni, influență, bani și o întreagă rețea capabilă să acționeze în locul lui, dar Holmes nu încearcă să-l întreacă prin aceleași mijloace. Îi urmărește mișcările, le leagă între ele și așteaptă până când ceea ce pare o succesiune de întâmplări capătă forma unui plan întreg. Moriarty își poate înmulți oamenii, poate schimba locurile și poate grăbi atacurile, însă nu poate controla mintea celui care îi vede strategia înainte ca ea să se încheie. Într-o asemenea confruntare, avantajul nu aparține celui care mută cele mai multe piese, ci celui care înțelege tabla întreagă și nu se lasă silit să facă mutarea pe care adversarul o așteaptă.

Și astfel, scribul din deșert a scris în cartea sa de nisip:

„Am înțeles că răul a refuzat și ultima mână întinsă, ultimul prilej de iertare, iar în locul pedepsei imediate ce i se cuvenea mi-a fost sporit harul, împreună cu o știință a mutărilor pe care potrivnicii mei nu o vor avea niciodată. Întotdeauna cel care se sprijină doar pe mijloace materiale mută repede și pierde, iar cel care a primit știința de sus mută rar și nu greșește, fiindcă în lupta aceasta nevăzută nu biruie cel ce are mai multe piese, ci acela care este pregătit să reziste până la sfârșit.”

Adevăratul conducător rămâne vigilent chiar și atunci când victoria pare sigură, fiindcă tocmai certitudinea izbânzii poate ascunde primejdia din ultima clipă.

Triplex Cautela nu este o povață pentru jucători, ci legea oricărei lupte în care unul are putere materială, iar celălalt are o știință superioară. Iar scribul a înțeles, mai bine ca oricând, că fiecare ocazie ratată de adversar îi consolida propria poziție, modificând progresiv raportul de forțe în favoarea sa. La fel ca în șah, cea mai bună mutare este cea care pregătește victoria fără să o forțeze.

Crezi că partida se câștigă prin puterea pieselor pe care le ai, sau prin răbdarea de a nu greși nici măcar o dată?

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…