Turnul de fildeș al lui Leon

Explorează latura sensibilă a personalității tale, pentru a înlesni fuziunea dintre lumea ta și a celorlalți.

De cum păși pe culoarul din fața ușii apartamentului ei, Mathilda realiză că se întâmplase ceva groaznic. Trupul tatălui ei zăcea pe podea chiar la intrare. Fără îndoială și restul familiei ei împărtășise aceeași soartă, executată în stil mafiot. Sângele îi îngheță în vine. Se auzeau voci în apartament. Un individ cu o înfățișare înfiorătoare, cu arma în mână, stătea chiar lângă ușă.

Trebuia să se prefacă nepăsătoare. Așa că, prevăzătoare și plină de tărie, își ascunse tulburarea și fiorul și merse mai departe. Dar individul o privea cu neîncredere.

A ajuns în fața ușii de la capătul culoarului. În care, de puțină vreme, se mutase Leon. Asasinul. Profesionistul.

Ești pregătit să încerci a determina posibilitățile reproducerii anumitor fapte sau circumstanțe de tipul "absentare nemotivată", în condițiile determinate de timpul și de spațiul stabilit de cerințele unei intruziuni pașnice în viața ta?

Ceasul marii probe. De partea cealaltă a ușii, Leon, cu pistolul în mână, privea atent prin vizor. Era surprins: nu se așteptase la o asemenea manifestare din partea gingașei domnișoare care avusese puterea extraordinară de a-și controla reacțiile emoționale, de a-și înfrâna neliniștea sufletească. Însă vocea lui interioară îi șoptea: "Fii cu băgare de seamă, strunește-ți dorința de a te implica emoțional în problemele altora și respectă toate regulile și toate procedurile."

Întristată, cu ochii scăldați în lacrimi, purtându-și în suflet durerea ca pe o stâncă în inima ei, Mathilda a bătut la ușă. O dată, și încă o dată. Ca și cum ar fi locuit acolo și s-ar fi așteptat ca cineva apropiat ei să-i deschidă. Simțea fiorul spaimei străbătându-i tot trupul. Dacă individul acela înfricoșător, înarmat, care se afla în fața ușii ei, și-ar fi dat seama cine era ea de fapt, ar fi ucis-o imediat. Trebuia să aibă încredere în instinctele ei profunde, trebuia să aibă credință, trebuia să spere că Leon îi va deschide ușa, deși nu era prea sigură de sine. Fiecare clipă însemna o veșnicie.

Leon, dominat de seriozitate, dar și de scepticismul caracteristic tuturor asasinilor profesioniști, era încă nehotărât. În sinea lui își spunea: "Mathilda e doar un copil, nu are nicio urmă de răutate – dar poate fi oare de încredere?"

Privirea fetei, a cărei expresie deznădăjduită i-ar fi mișcat chiar și pe tigri, i-a răscolit sufletul lui Leon. Înfiorându-se simțind cât e de neajutorată, și nemaiputând îndura greutatea gândurilor, el i-a deschis fetei ușa și a lăsat-o să intre înăuntru. A salvat-o.

Poți să câștigi acea autonomie și acel control de care leadershipul se poate folosi pentru a crea un rol de responsabilitate?

Rolul de responsabilitate îi revine omului care poate să dea o semnificație diferită evenimentelor neinteligibile sau adverse, astfel încât să schimbe complet perspectiva deznodământului care poate încheia destinul său.

Dacă multiplicăm canalele de căutare a convingerilor omului, în posibila lui ipostază de victimă a circumstanțelor, prin care circulă imaginile reprezentative ale sinelui, croite de către ego-ul ascuns, nu se poate întâmpla oare ca noi să le prelucrăm și, eventual, să pompăm niște energie pozitivă, puțină culoare de fundal? Cel puțin până îl aducem pe om la stadiul de prototip de sistem de siguranță, sau până la stadiul generator de exemplaritate.

La unele nivele de dificultate ale existenței, puse în slujba unei puteri de tranziție spre o anumită stare de spirit dătătoare de încredere și stabilitate, oamenii sunt bombardați cu imagini venind pe atâtea canale încât nu le mai putem cataloga, clasifica și utiliza. Acele imagini ale unui sine pierdut, în esență vulnerat, angajat în faza insuficienței spirituale.

Brusc, ei se blochează în stadiul în care nu-și mai pot reconsidera poziția față de versiunea realității pe care o regizează în mintea lor. Iar o posibilă revenire la normalul acceptat, mai mult ca o condiție pentru dobândirea unei flexibilități în relația cu ceilalți, dar mai ales în relația cu ceea ce ei resimte din exterior, devine mai mult o experiență psihologică și emoțională.

Ca să câștigi acea autonomie și acel control de care leadershipul se poate folosi pentru a crea un rol de responsabilitate, trebuie să cobori de pe piedestalurile ignoranței și slăbiciunii morale - în mijlocul freamătului vieții și al oamenilor care rămân blocați în subteranul acelei zone vulnerabile în care trăirile, căpătând o intensitate maximă, sfidează orice rațiune.

Ai curajul să explorezi latura sensibilă a personalității tale, fără să afectezi valoarea unei imagini care se perpetuează între oglinzi paralele?

Îți amintești de romanul "Contele de Monte Cristo"? Mai ții minte ce i-a spus Mercedes lui Edmond, atunci când acesta i-a cruțat fiul de la moarte? - "Este frumos, este măreț, este sublim să ierți așa cum ai iertat tu."

Dar despre fapta lui Leon, din filmul "Leon – The professional", ce se poate spune? Nu-i așa? Cât de frumos a fost din partea lui, cât de măreț a fost ceea ce-a făcut ! Cât de sublimă a fost fapta sa.

Mathilda a văzut în Leon ceea ce nu vedeau alții. Iar Leon a văzut în ea propria lui esență, partea lui bună, mult prea ascunsă, mult prea adânc îngropată în el.

Imaginea ta se perpetuează între oglinzi paralele atunci când reflecția a ceea ce pare să fie atitudinea ta cea mai reprezentativă se manifestă la nivelul cel mai profund al compoziției de însemnătate pe care o dau faptele tale în viața spirituală a celorlalți.

Una dintre aceste oglinzi este sentimentul de apartenență la o conștiință a responsabilității, cealaltă este un exces al sentimentului de vinovăție care te încearcă atunci când știi că poți greși prin invocarea absenței tale din mijlocul evenimentelor care schimbă cursul vieții altora.

Apartenența ta la un cadru mai larg de acțiune decât cel care îți validează constant calitățile, obligă la o compromitere a credibilității tale în tentativa de a afirma: "evenimentul acesta va fi memorabil" ?

Deși era un asasin de excepție, Leon nu-și pierduse căldură sufletească, și de aceea nu și-a înfrânat sentimentele. A ajutat-o pe Mathilda, a salvat-o și chiar a "înfiat-o". A fost îmblânzit de sufletul ei pur de copil care i-a acordat credibilitate – pentru că în adâncul inimii ea a simțit că el, în esența lui, este un om bun și sensibil, chiar dacă fusese antrenat să ucidă.

Din momentul în care a înfiat-o pe Mathilda, viața lui Leon a luat o altă turnură. Nu a mai fost omul singuratic, pustiu, lipsit de sentimente și dorințe. Ci a dobândit o nouă personalitate, a devenit o fire mai deschisă, mai sociabilă, mai comunicativă și chiar romantică, capabilă să prețuiască mai mult pe cei din jur și lucrurile din jur.

Explorează latura sensibilă a personalității tale (cea mai autentică latură a ta), pentru a înlesni fuziunea dintre lumea ta și a celorlalți. Ascultă și învață să ai încredere în intuiția ta și în emoțiile tale. Leadershipul tău va avea enorm de suferit dacă nu îți exprimi sentimentele cele mai adânci. Vei sfârși prin a deveni cu totul insensibil în relațiile cu ceilalți – iar de aici și până la eșec nu este cale lungă.

Evenimentul care îți celebrează personalitatea este extensia imaginii pe care ți-o creezi în ochii celorlalți, dincolo de aparența durității cu care îți impui regulile în procesul de reflectare a realității sub forma trăirilor care trebuiesc condamnate.

Leadershipul nu este un "Turn de fildeș" în care poate avea acces doar un singur om, nu este o zonă interzisă în care nu are nimeni voie sa pătrundă. Ci dimpotrivă, trebuie să fie o zonă transparentă, ușor de cunoscut și de pătruns, o zonă în care trebuie să le deschizi celorlalți "ușa" ca să aibă acces la lumea ta.

Explorând latura sensibilă a propriei tale personalități dar și a celorlalți poți găsi punți de legătură care să asigure o armonie în echipă, spre beneficiul tuturor. Izolarea ta ca lider într-un "turn de fildeș" va fi întotdeauna în detrimentul tău.