ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Un loc în care spaţiul nu există (II)

On Martie 02, 2015, in Leadership Real, by Neculai Fantanaru

Încearcă să duci un fenomen complicat la un nivel de însemnătate, preluând controlul asupra a ceea ce nu poate fi exprimat decât printr-o negaţie.

Momentul tainic în care am devenit conştient de puterea mea de despicare a lumii „reale” în „ideale”, asemenea unei scântei întâmplătoare, prin însăşi esenţa de subiectivism care domina experienţa de cunoaştere a timpului şi spaţiului, survenise în încercarea de personalizare a adevărului de dincolo de neant. În jurul unui nucleu de năzuinţă spre dăinuire.

Aparent, trăiam într-o atitudine de suverană detaşare faţă de moartea unei vieţi şi înlocuirea ei cu o alta, dominat de pulsaţii pornite din cămările secrete ale fiinţei mele pline de un gol infinit. Cred că acesta era trofeul umilinţei faţă de aşa-zisa mea unitate.

Dar o îndelungată experienţă în căutarea misteriosului Magic îl poate îndepărta pe om de realitate, întorcându-l decisiv – în felul cum o stâncă poate fi dominată cu privirea de dincolo de "tablou", către o sceptică analiză de sine însuşi. Stânca maiestuoasă, ce nu poate fi atinsă decât după regulile unei lumi care ar putea fi cea viitoare, urcând mereu spre ciudatele valuri ale irealului, devine începutul unui proces de transformare a gândirii şi fiinţei în mersul ei spre noi creaţii.

Simţeam puternic atracţia unei schimbări care se manifesta prin gândire, dar aşa cum gândeşte cineva la ceva mai adânc, într-un crescendo al curiozităţii măsurate doar de elanul unei aspiraţii demne de Marion Bradley, trezit ca dintr-un vis revelator de vraja perfecţiunii creative. Vizibilul era conectat cu invizibilul în multe feluri.

La un moment dat, m-am trezit singur în Casa Viitorului, construită de Robert A. Heinlein. Odată ce intri în ea ajungi literalmente într-un vid infinit. Încerci să priveşti afară... nimic. Absolut nimic. Ce culoare are nimicul? Ce formă are? Forma este atributul a ceva. Dar aici nu există nici dimensiune, nici formă. Nici măcar negrul ca tenebrele. Este nimic. Un loc în care spaţiul nu există.

Leadership: Poţi să oferi constanţă ştiinţei tale într-un câmp de căutare, în tranziţiile de fază ale vidului?

Cu ce trebuie umplut spaţiul dintre ceea ce cunoşti şi ceea ce nu cunoşti, punând în paranteză atributul unei realităţi secunde, un tip de existenţă pe care nu o percepi decât cu spiritul, astfel încât să acorzi trăsături originale artei de a impune schimbarea?

Vidul, în care nu există nimic, nicio formă de materie, nu este cumva o noţiune abstractă care aduce o controversă cu privire la cunoştinţele tale? Totuşi, vidul poate fi examinat printr-o delimitare de ceea ce constituie o impresie de moment, în condiţii determinate de interesul extinderii capacităţilor de percepţie asupra a ceea ce nu poate fi înţeles şi controlat în totalitate.

Ceea ce rămâne de definit după ce-ai folosit tot ce-ai învăţat de-a lungul timpului, conţinând la început doar o negaţie a ceea ce urmează să fundamentezi, este o aproximaţie a unei dimensiuni privind un fenomen a cărui excepţionalitate şi chiar singularitate poate fi exprimat ca un simbol sau ca o referinţă de neocolit care indică o nouă orientare.

Leadershipul se alătură ştiinţei în încercarea de personalizare a adevărului de dincolo de neant, ca un model de gândire dezvoltat în interacţiune cu o abordare asupra a ceea ce nu poate fi exprimat. Dacă o statuie are drept obiect imitarea cât mai îndeaproape a unui subiect uman adevărat, atunci cunoaşterea ştiinţifică porneşte de la premisa că nu există nimic în care să crezi.

Marea ştiinţă se găseşte în golurile pe care nu le cunoşti. Sau, mai bine zis, ea este rezultatul a ceea ce obţii după ce-ai înfruntat un spaţiul gol, un cadru în care legile pe care se întemeiază convingerea şi credibilitatea iau o formă particulară. A oferi constanţă ştiinţei într-un câmp de căutare înseamnă să evoluezi cu ajutorul unui proces de transformare a gândirii spre o înţelegere superioară care îşi găseşte posibilităţile de creaţie în ceea ce nu se poate cerne sau explica.

Un loc în care spaţiul nu există este acel „ceva” rămas nelămurit într-un fel sau altul. Dar el devine o forţă evaluată prin efectele ei în afara a ceea ce nu poate fi aflat, deci prin efectele ei asupra cunoaşterii induse de un anumit grad de incertitudine.

Un om al creaţiei reuşeşte să ridice în faţa ştiinţei o nouă „Scară a lui Iacob”, având două speţe de putere - una prin care încearcă să reconstituie un fenomen aparte şi să-l ducă până la o valoare de însemnătate, cealaltă prin care îşi anulează decizia de validare a ceea ce crede.

Versurile poetului francez Guillaume Apollinaire rămân sută la sută geniale: „Acolo-s focuri noi şi culori nemaivăzute, mii de vedenii uşoare ca visul care cer întruchipare.” Vidul nu reprezintă nimic atâta timp cât este perceput ca o entitate existentă prin sine. Dar el capătă valenţe extinse atunci când îi este atribuit un înţeles prin interpretare.

Tranziţiile de fază ale vidului semnalează încercările succesive prin care încerci să duci un fenomen complicat la un nivel de însemnătate, preluând controlul asupra a ceea ce nu poate fi exprimat decât printr-o negaţie: „Nu ştiu”.

Dacă vrei ca leadershipul să capete valoarea unei surse nesecate de revelaţie şi creaţie, trebuie să porneşti doar cu o anume încredinţare fără să ştii dinainte unde ai să ajungi.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us