ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Unicul vinovat în întâmplarea ce i-a fost fatală

On Octombrie 30, 2012, in Leadership de Bază, by Neculai Fantanaru

Pledează pentru valoarea ta morală în faţa “Onoratei Instanţe” a Leadershipului, fără să te faci părtaş la procesul de judecată intentat împotriva omului şi a vieţii.

Nu putea să definească prea bine ce i se întâmpla. Căzuse ca o frunză la picioarele asasinului ce cutreiera necunoscutul în căutarea unui scop care să dea sens vieţii sale. Doar un vis urât? Sau cel mai negru coşmar?

Era doar om simplu, n-avea duşmani, doar un singur prieten loial care-l urma peste tot: bătrâneţea. Şi, dintr-o dată, acest suflet atât de mare, atât de temător de Dumnezeu, atât de fragil prin natura lui, se prăbuşi în cel mai adânc abis al nenorocirii. Pierdut dincolo de marginile înţelegerii, într-un loc unde nu se mai vedea nimic, dar care releva clar şi ameninţător ironia sorţii.

Asasinul, aflat la volanul unei maşini de poliţie furate, îl somase să tragă pe dreapta. Apoi, îl rugase politicos să coboare din maşină.

Bietul om ! Ar fi putut el oare să ridice încă o dată mingea tinereţii la fileul spectaculosului, dinamicului, suspansului, să regizeze o fugă ca în filme, şi să dispară de sub filajul falsului poliţist? O astfel de mutare riscantă se impunea în momentul respectiv. Dar, asemenea unui defavorizat al sorţii, el rămase pe loc.

Leadership: Porţi semnul unei personalităţi unitare şi consecvente în tendinţele sale esenţiale, manifestate într-o singură poruncă: a fi anti-alegere în privinţa dreptului altcuiva de a trăi?

Bătrânul se uită temător la individul necunoscut care-l ţintuia cu privirea la doar un singur pas distanţă, părând mai degrabă o nălucă care abia aşteaptă să se înfrupte din blândeţea sa, ca apoi să dispară, à volatiliser sans laisser des traces.

Totul era atât de sinistru, de parcă se afundase într-un cerc vicios. Transformat instantaneu de o soartă ostilă în protagonistul central al unei îngrămădiri haotice de legi şi prejudecăţi proprii, ale căror contururi nu le putea defini, din uriaşa piramidă a vieţii şi a realităţii.

Simţea cum cineva, o forţă a răului, îi apăsa pe creştet întreaga povară a lumii temute din societatea omenească. O societate îndreptăţită să-i condamne pe membrii ei cei mai bătrâni, la suferinţă.

Şi deodată năluca, cu chip de Joker, dintr-un impuls de sălbăticie, forma unei dorinţe nelămurite, continue şi brutale de a face rău oricui nimerea în cale, îşi armează arma, instrumentul fatal – un tub de oxigen. Apropie încet pistonul de fruntea bătrânului. Şi, “Poc !”, declanşează jetul de aer comprimat, făcând un mare gol în cutia craniană a acestuia. Lăsându-l fără viaţă.

Totul în această păţanie se redusese la o rece şi tristă convenţie. În care se stabilise un fel de raport strict între părţile contractante: între creştinism şi totalitarism, între bătrâneţe şi eternitate, între blândeţe şi cruzime, între bun şi rău, între viaţă şi moarte, între Da şi Nu. *

Leadership: Continui să uimeşti prin întărirea contrastului dintre esenţa propriilor experienţe de viaţă şi aparenţa însemnătăţii tale la stabilirea relaţiilor cauzale între acţiuni şi evenimente?

Nu trebuie să fii expert pentru a înţelege ceea ce este esenţial în leadership şi nu trebuie să fii preşedinte al unei companii pentru a aplica aceste lucruri, aceste învăţături definitorii propriei tale personalităţi.

Primul pas în dezvoltarea ştiinţei conducerii constă în a învăţa să ocoleşti capcanele unor mutări riscante, care se impun la un moment dat. Găsirea unui refugiu înaintea unei eventuale decăderii definitive, o asigurare împotriva unor consecinţe imprevizibile este obligatorie.

Defineşte foarte bine ce ţi se întâmplă, în raport cu lumea, evenimentele, realitatea din jur. Fără să te ascunzi la umbra unei rătăciri ireparabile, dincolo de marginile înţelegerii realităţii şi a naturii umane. Într-un loc unde nu se mai poate vedea nimic, unde nu se mai poate îndrepta nimic, unde nu-ţi poţi fortifica imunitatea, în locul în care nu se mai poate trăi decât cu preţul uciderii libertăţii de a fi mai bun.

Poţi conferi leadershipul tău statutul de “judecător”?

Leadershipul se menţine şi se înnoieşte printr-o continuă reîntoarcere la sine, prin tendinţa unei aplecări spre virtute; găsirea unei căi de a te regăsi în final pe tine însuţi în relaţie cu ceilalţi oameni şi cu societatea, ascunsă sub învelişul preţios al unei înnoiri totale.

Leadershipul are în vedere contrastul dintre esenţă şi aparenţă a omului din tine, dintre “a fi” şi „a nu fi”, o analiză a părţilor tale bune şi a celor rele, în favoarea conştiinţei (forul tău interior de judecată) căreia nu-i poţi ascunde nimic.

Noţiunea de leadership reflectă calitatea omului care îmbracă mantia reînnoirii, a omului ca unitate armonioasă şi echilibrată. Aşa cum doctorul nu tratează durerea pacientului până când nu află sursa ei de provenienţă, tot astfel acţiunile tale nu se pot finaliza cu succes până ce cunoaşterea, înţelegerea şi gândirea matură nu îşi direcţionează “voturile” spre o profundă investigare a aspectelor fiinţei umane.

Dacă nu devii tu însuţi: mai întâi inculpat, apoi avocat, apoi propriul tău judecător care să pronunţe sentinţa nemiloasă, ireversibilă: “Coupable ou non coupable”, te vei prăbuşi în adâncul abis al decăderii umane.

Resemnarea apare ca urmare a tendinţei omului de a-şi accepta soarta hotărâtă de alţii.

Ca o cerere de revizuire a unei hotărâri preliminare formulată de o instanţă subtilă, foarte puternică, leadershipul (vizat de conştiinţa ta, de tăria caracterului tău, de responsabilitatea ta faţă de societate şi faţă de om) îşi poate lua în primire statutul de “judecător” printr-o expertiză temeinică a acelor vulnerabilităţi sau nereguli care te fac nepotrivit cu calitatea de model uman. Dar, el nu trebuie să se pronunţe înainte ca noua configuraţie a personalităţii tale să fie stabilită.

Iar această tentativă de a-ţi ridica leadershipul la rang de judecător, despre care se ştie cât de dificilă este, nu trebuie să se încline în direcţia opusă Eu-lui tău.

Bucuria victoriei fără să umileşti, fără să pui frână condiţiei omului de a-şi făuri singur soarta, este o luptă în numele dreptului la viaţă care necesită o armătură spirituală solidă, desfăşurându-se pe planul unei realităţi din care se poate salva puţin, câte puţin, latura ei cea mai sensibilă: conceptul de non-dualitate.

Ai devenit protagonistul central al unei îngrămădiri haotice de legi, prejudecăţi, ale căror contururi nu le poţi defini? Leadershipul tău se reduce la o rece şi tristă convenţie care prevede reducerea “omului” la un sclav, un membru pasiv al societății? Cât timp îşi poate păstra leadershipul tău statutul de “judecător”?

Pledează pentru valoarea ta morală în faţa “Onoratei Instanţe” a Leadershipului, fără să te faci părtaş la procesul de judecată intentat împotriva omului şi a vieţii.

Unicul vinovat în întâmplarea ce i-a fost fatală aduce în prim plan acea paralizie a voinţei, neputinţa de a reacţiona în faţa unor situaţii de moment. Un salt înspre necunoscut, înspre o nouă stare, înspre un alt fel de “a fi”, pe care dacă nu-l faci în baza unui impuls de natură pozitivă sau constructivă, rişti să pierzi vagonul rezervat exclusiv celor care şi-au întregit leadershipul şi şi-au asumat menirea de lideri.

 

* Notă: “No Country for Old Men (2007)"

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us