Vederea ca imagine dintr-un vis

Omul văzut ca parte a Creaţiei este un Sine distinct format din conexiunea ce se stabileşte cu o lume infinită, pe fondul unei experienţe subiective.

M-am văzut într-un vis al cărui sens nu reușesc să-l înțeleg. Imaginile apăreau diluate, difuze, neclare, ca şi când aş fi intrat într-un soi de transă adâncă în care mintea îmi era focalizată asupra unei părţi dintr-o oglindă cu refracţie în plan vizual 3D. Faptul acesta părea corelat cu distanţa dintre o lentilă şi punctul în care este focalizată imaginea unui obiect aflat la infinit.

Visul indică distanţarea de reflectarea realistă, iar eu, fără îndoială, mă aflam în interiorul unei oglinzi care măsura timpul, mărind prin deformare orice reflectare a realităţii. Inevitabil poziţionată, ca o reacţie la reacţie, ca într-o pictură în care se găseşte doar culoarea alb, în genul celei realizate de Kazimir Malevich, reflexia mea stăruia să se reveleze într-o infinitate de forme. A mă constitui sub o anumită formă, nu era de ajuns.

Dintr-o dată, în faţa mea, s-au deschis 3 uşi egale, paralele, dar fără unghiuri drepte. Fiecare din ele reprezenta un alt vis, o altă tentativa de exprimare a realului prefăcut într-o iluzie suficient de puternică pentru a-mi păcăli reflexiile de imagine. Si tocmai aceste reflexii plurivalente, ireale, dar neaşteptat de captivante, triplau efortul impunerii subconștiente a personalităţii mele în acelaşi spectru al luminii care străbate un anumit mediu cu un indice de refracție diferit.

Da, erau 3 uşi într-un vis care îşi caută visătorul în oglindă. Nu ştiam pe care din ele să intru, incapabil să-mi dau seama cum să înaintez, deoarece fiecare uşă ducea în altă direcţie. Aşa că le-am închis la loc pe toate, sperând să găsesc altundeva un alt vis, dar unul care să fie activat prin deblocarea unei singure uşi.

Leadership: Imaginea care îţi ilustrează personalitatea cuprinde varietatea punctelor de vedere care dau importanţă gradului de expunere a Sinelui tău într-un context de „incursiune într-o realitate duala” ?

Spaţiul în care eram închis cu totul, fără de scăpare, era mărturia unei existenţe manifestată printr-un Infirhaevah aktha Esvaistyhan, adică "încearcă să vezi fără să crezi". Iar spaţiul acesta avea profilul unei fantezii de-a lui Coleridge. Un om visează că străbate paradisul şi drept dovadă i se dă o floare. Când se trezeşte, floarea se află lângă el. Evident că dorința lui Coleridge era de a urmări sufletul vag, invizibil și relativ infinit al artistului în opere de artă concrete, limitate, vizibile, în încercarea fabuloasă de a pătrunde în fenomenele „acoperite cu un văl”.

Nu peste mult timp am dat peste o altă oglindă, care la fel ca cea precedentă, deschidea alte 3 uşi, deschizătoare de alte 3 perspective. Nu ştiam care dintre ele este cea bună, ochii mei nu erau siguri de vederea lor, nu se puteau distanţa de fantasma unei existenţe care scoate la iveală acea iluzie a admirării cerurilor cu ale lor constelaţii sclipitoare. Iar vederea nu îmi indica nicio oportunitate de a-mi realiza vreo dorinţă. S-ar spune că exista o corelaţie cu o îndoială profundă. Părea doar o abundenţă de incursiuni în trecutul meu, sau în viitorul neaşteptat. Poate că oglinda însăşi era doar o distanţare faţă de reflectarea realistă, iar cele 3 uşi ilustrau - fiecare din ele - o călătorie în alt spaţiu al vieţii mele din altă dimensiune?

Din instinct, am ales uşa din mijloc, dar cu aprobarea minţii care a lansat ideea de "autonomie a imaginii poetice cvasi independentă de creator", prin raportare la spaţiul intersubiectiv care unifică sufleteşte emoţia cu imaginea. Şi, astfel, am intrat pe uşa din mijloc, într-o oglindă care controlează visele, le dirijează, le forțează să se înmulțească, le reglează pe cele de intrare, asigurând astfel, conexiunea inversă cu o lume nelimitată. Şi am devenit parte din ea, parte dintr-un vis care se recunoaşte doar într-o oglindă.

Leadership: Percepţia pe care o ai despre tine însuti şi tot ceea ce te reprezintă poate să includă unicitatea unei experienţe subiective formată la un moment de timp îndepărtat, dar rememorat prin imagini suprapuse?

Apoi, m-am trezit din vis. Oglinda din camera mea era tot acolo. Şi când m-am privit în ea atent, cu o curiozitate infinită, cu reflexia universului în ochi, mi-am amintit că am intrat prin ea şi am pătruns într-un vis al cărui sens îl înţeleg, abia acum, simultan în termeni reali. Nu voi putea separa niciodată ceea ce-am văzut, de ceea ce va rămâne o amintire...

Razele de lumină se propagau într-un plan perpendicular, pe un tărâm imaginar, ca într-o iluzie optică care nedumerește și păcălește creierul. Nu-mi dau seama prea bine dacă ceea ce am văzut, într-un vis care adăposteşte alte vise, era parte dintr-o pictură avangardistă reflectată în forma unei trăiri subiective, sau dacă această viziune hipnotică, adunând o întreaga naraţiune, era doar o colecţie de imagini suprapuse într-un real care emană revelarea vreunui rost.

Însă, prin extrapolare, fiecare noutate poate duce la crearea unui mic univers cuprins între Ego şi Alter Ego, un dualism metafizic al cărui divizare în părţi egale se face neîntrerupt până la revenirea personalităţii de bază. Şi, trebuie s-o spun răspicat: într-adevăr, eu trăiam concomitent în două universuri: realitate și vis.

Leadership: Poţi să te reprezinţi într-un proces de receptare a unei imagini ce transcende timpul şi spaţiul, ca într-un prezent continuu care te implică în mod misterios într-un dialog virtual cu tine însuţi?

Oglinzile se înmulţeau şi ele, uşile erau nenumărate, albul predomina peste tot. Pe de o parte exista hazardul şi automatismul psihic, de cealaltă parte îşi făceau loc armoniile unei lumini înteţite într-o metafizică latentă, capabile să tălmăcească sublimat stări sufleteşti. Toate făceau trimitere spre punctul de vedere al lui Brion Marcel:

"Misiunea artei rămâne aceeaşi: să comunice invizibilul prin reprezentări accesibile simţurilor şi minţii, dându-ne siguranţă că această reprezentare este cu totul asemenea cu ceea ce a fost înfăţişat, având aceleaşi însuşiri şi aceleaşi merite ca şi imaginea originară, la fel ca şi urma pecetii faţă de pecetea însăşi, ca şi umbra faţă de trup".

O voce din off, latentă, imposibil de definit, îmi poruncea cu voce scăzută: "Să nu pomeneşti de nimic din toate acestea cu voce tare, şi să revii în altă vreme". Nu ştiu cum se face, dar vocea asta necunoscută, profundă, răsunătoare, exprimată printr-un paradoxal "dicteu dialogat", a avut un efect considerabil asupra mea. De parcă ceva sau cineva ar fi vrut să-mi înfăţişeze pe ascuns o panoramă strălucitoare a viitorului meu, fără să-mi compromită imaginea cu care îmi împart spaţiul construit al visului, al somnului.

Am rămas cu un singur gând: ceea ce am fost interesat să văd la mine însumi, în vis, este o reacţie la realitatea pe care doar ochiul de artist o înfăţişează.

Leadershipul trebuie reluat în cazul manifestării actului de creaţie, printr-o infiltrare a construcţiilor visurilor în gândirea dualistă, de unde rezultă o altă imagine a sinelui: „ceea ce crezi cu adevărat despre tine însuţi nu este întotdeauna realitatea în sine, ci doar o memorare a ceea ce nu s-a manifestat încă”.

Vederea ca imagine dintr-un vis se manifestă în cazul creatorilor care îşi amplifică experienţa vizionară cu noi incursiuni într-un imaginar pe care şi-l asumă, trăindu-l în totalitate cu sufletul şi mintea.

Tot ceea ce credeam despre actul creaţiei, este invers proporţional cu viziunea onirică pe care universul mi-a plantat-o în creier. Sinele meu, format în sfera misticului, a dumnezeiescului, a cunoaşterii intuitive, mi-a dezvăluit o altă faţă a creaţiei, opusul a ceea ce credeam iniţial. Astfel, mi se va putea imputa vina, mie ca şi pictorilor post-impresionişti, de a lansa ideea că - de fapt - creaţia reprezintă conexiunea pe care am stabilit-o cu o lume infinită, pe fondul unei experienţe subiective.