ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Vederea ochilor care se privesc în chip tainic pe ei înşişi

On Iulie 27, 2021, in Leadership de Succes, by Neculai Fantanaru

Un artist este totdeauna prins între două lumi diferite, şi totuşi asemănătoare, atunci când îşi concentrează eforturile spre afirmarea creaţiei sale.

Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat vreodată să priviţi în ochi, preţ de o singură clipă, o fiinţă a cărei privire nu v-o mai puteţi scoate din minte şi chiar privind-o cu atenţie v-aţi da seama că este altcineva decât aţi crezut vreodată că este. Vă spun asta fiindcă m-am privit pe mine însumi în oglindă, mai schimbat decât de obicei, crezându-mă un fel de Atreyu aflat faţă în faţă cu Oglinda Fermecată, mare şi tulbure, unde se vedea neclar pe sine, încercând să treacă prin ea (numai dacă ar fi avut îndrăzneala necesară).

Abia aici lucrurile devin cu adevărat complicate !

Într-adevăr, mă lăsam condus de un calcul lucid, de luare în seamă a tuturor lucrurilor pe care le ştiam şi nu le ştiam despre mine însumi, un calcul matematic şi de imagine, comparabil cu menţinerea conversaţiei în faţa unei oglinzi care străbate timpurile fără să le altereze esenţa, puţin similară monologului unui artist care se hrăneşte cu euforia creaţiei sale în încercarea de a găsi acel Genexyrthus (punctul referenţial spre care converg timpurile, destinele umane).

Privirea este un „instrument” special de lucru al artistului care poate furniza ochilor o viziune nouă despre ceea înseamnă vizualizarea esteticii care se manifestă în toate. Or privindu-se pe sine, artistul se vede centrat în jurul unui sine curios, deschis la nou, uimit de o imagine care pâlpâie în faţa adevărurilor lumii.

Această clipă mă surprinde cu totul. Mai ales acum, când oglinda pare să răspândească o lumină tot mai difuză, din toate direcţiile, dar de intensitate mică, imitând lumina unei lumânări.Se vede că nu am ochi decât pentru mine atunci când mă privesc în altă versiune a mea, ca un simbol al cunoaşterii de sine şi al înțelepciunii, fapt care necesită plasarea unei porţi mistice între realitate şi iluzie. De ce-aș avea ochi pentru altcineva care nu este ca mine?

Leadership: Imaginea care te compune este imaginea care te inspiră să fii tu însuţi într-o lume care încearcă constant să supravieţuiască prin poveste?

Şi iată de ce m-am privit pe mine însumi cu alţi ochi decât mă privesc de obicei, încercând să intru mai amănunţit în labirintul oglinzii fermecate. Fiindcă în faţa privirii mele drepte, adânci şi sensibilizatoare, se desfăşoară intrarea într-un fel de loop al căutării sinelui de dincolo de limitările cotidiene, de dincolo de tumultul inerent al vieții, de dincolo de măştile rolurilor convenţionale cu care ajunsesem să mă identific adesea.

Mai interesant este faptul că în faţa oglinzii se exteriorizează un suflet atât de curat, sincer, creativ, unic doar prin felul lui de a transmite minții un impuls asociat cu o schimbare de imagine ce este resimţită intens de către psihic. Bineînţeles că lucrurile pe care le văd şi le constat privindu-mă în oglindă sunt insesizabile ochiului omului obişnuit, mai ales dacă este vorba despre o oglindă fermecată la fel ca cea din "The NeverEnding Story":

"Despre ea nu-ţi pot spune nimic din propria observaţie, ci numai ceea ce am adunat din diverse rapoarte. De fapt, această oglindă reprezintă o poartă care este atât deschisă, cât şi închisă. Pare năstruşnic, nu? Poate ar fi mai potrivit să spunem că nu-i nici închisă şi nici deschisă. Deşi lucrul acesta e la fel de năstruşnic. Pe scurt: e vorba despre o oglindă mare, sau cam aşa ceva, deşi nu-i nici din sticlă şi nici din metal. Nimeni nu mi-a putut spune din ce e. În orice caz, când te afli în faţa ei te vezi pe tine însuţi - dar nu ca într-o oglindă obişnuită, se înţelege. Nu vezi aspectul exterior, ci adevărata fiinţă lăuntrică, aşa cum este ea în realitate. Cel care vrea să treacă prin poartă trebuie să pătrundă în sine însuşi - ca să mă exprim aşa."

Leadership: Exercițiul de a vedea dincolo de orizontul propriei persoane presupune acceptarea unei reflecţii care constituie dimensiunea unui spaţiu care îşi pierde atributele materiale?

După cum vedeţi, am ajuns să prezint un decor realist într-o ficţiune a reprezentărilor metaforice imanente. Căci dacă consider privitul în oglindă ca fiind o trecere în alt plan de realitate, spiritual şi imaterial, este pentru că numai astfel s-ar putea făuri imaginea unei durate anterioare şi posterioare a unui film de lungmetraj în care firescul depăşeşte imaginaţia, şi te ţine cu sufletul la gură.

La rândul ei, oglinda mă priveşte ca şi când s-ar vedea pe sine reflectată într-un dublu al ei, fapt care o ajută să-mi capteze imaginea şi să o transmită către matricea unei transformări liniare, unde imaginea este convertită în tonuri mai calde sau mai gri. Or a aduce în prim plan această privire a oglinzii este o încercare de a deştepta dispoziţia afectivă a ochilor care cuprind latura artistică a frumosului numai cu sufletul unui narator aflat în afara universului strict pe care îl evocă cu emoţie, cu sinceritate, cu multă căldură, acordându-i înalta sa preţuire.

Vă rog să înţelegeţi. Oglinda nu are nici ideea veşniciei, nici pe cea a imensităţii spaţiului, ci numai naratorul îi poate furniza în chip strălucit un alimentator de înţelesuri într-un limbaj metaforic, spiritual și fermecător. Iar operaţia de transpunere a omului într-o imagine din oglindă este matricea unei amprente stilistice inconfundabile.

Mai spun că o simplă oglindă îţi poate influenţa decisiv starea. Simt anumite senzaţii de bucurie în clipa de faţă, amintindu-mi că am încercat să văd prin sticla oglinzii însăşi propria-mi dublură prinsă într-un univers paralel, atât pentru a înţelege diferenţa dintre ceea ce cred că ştiu deja cu mintea, şi adevărata cunoaştere ce vine din coeziunea cu esenţa unei idei vizuale şi a unei viziuni ideale.

Leadershipul conţine felul cum te vezi într-o oglindă spaţio-temporală, singura în măsură să reflecte natura sinelui tău tratată ca variabilă de ieşire dintr-un exterior care nu admite viaţa interioară.

Vederea unor ochi care se privesc în chip tainic pe ei înşişi este identică cu vederea unui artist care ştie să-şi impună viziunea producând expresii vizuale bine integrate realităţii timpului actual.

Acest artist este totdeauna prins între două lumi diferite, şi totuşi asemănătoare, între două infinituri transformatoare care se înghesuie unul în altul, sincronizându-se într-o simbioză eonică, tinzând spre un materialism absolut care poate orbi raţiunea omului normal aflat în faţa adevărului pe care îl descoperă despre el însuţi.

Ţi s-a întâmplat vreodată să fii uimit de propria-ţi reacţie într-o situaţie în care imaginea care te compune este imaginea care te inspiră să fii tu însuţi într-o lume care încearcă constant să supravieţuiască prin poveste?

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Ochii mei vad lucruri pe care tu nu le vezi
  2. Te admir cu ochii, ce nu-i vezi
  3. Autenticitatea omului care se gandeste pe sine
  4. Triumful oamenilor grandiosi

Donează prin Paypal

Alternate Text

DONAŢIE RECURENTĂ

Donează lunar pentru susţinerea proiectului NeculaiFantanaru.com

DONAŢIE SINGULARĂ

Donează suma dorită pentru susţinerea proiectului NeculaiFantanaru.com

Donează prin Transfer Bancar

Cont Lei: RO34INGB0000999900448439

Deschis la ING Bank

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate