Atingerea delicată de dincolo de gratii

Măsoară-ți forța de influență, fără să împingi forțele celorlalți dincolo de limita lor de rezistență.

Înspăimântătoarea făptură, ținută închisă ca să nu poată scăpa, avea puterea de a-și hipnotiza victimele, de a le atrage cu forța sa demonică până la limita lor de rezistență psihică, într-un cerc al căror bariere să nu le poată depăși niciodată. Ca și cum ar fi fost însemnată printr-o magie necunoscută, ieșită de sub control și înzestrată cu puterea de a controla elementele, oamenii, emoțiile și stările lor.

Totuși, în acest moment, agentul FBI, Clarice Starling, nu-l mai privește pe Hannibal Lecter cu un amestec de fascinație și teamă, ca la început. Ci cu o căutătură flămândă, cu dorința de a se folosi de el, de a-i lua dosarul în care erau incluse toate datele privitoare la cazul ucigașul în serie, cunoscut ca Buffalo Bill. Dar Hannibal în continuare îi testează tinerei studente voința și nervii.

Clarice rămâne descumpănită. Lăcrimând, nu-și mai găsește decât cu greu cuvintele. Mai are puterea să-l implore o singură dată. “ Please, tell me his name doctor ! Please ! ”

Această staționare în neant începe să devină exasperantă, provocând mai degrabă o experiență mentală care fluctuează în jurul unei valori de dezechilibru. Moleculele care absorb energie regenerabilă și care îmbunătățesc circulația sângelui spre creier, se blochează brusc. De parcă o substanță oxidată s-ar fi depus pe artere, privând creierul de nutrienții esențiali necesari într-un moment de maximă activitate. Clarice rămâne nemișcată ca o stană de piatră.

Îți poți asuma destinul unei ființe care nu se manifestă în străfundul sufletului decât sub forma unui pericol resimțit ca asumare a unei misiuni care îi poate oferi posibilitatea de a-și valorifica potențialul într-o evoluție plină de grație?

Abia reușesc oamenii legii s-o mobilizeze și s-o escorteze spre ieșirea din camera în care se afla cușca monstrului. Când deodată, din spatele gratiilor, Hannibal insistă: “ Uite-ți dosarul, Clarice ! “. Femeia se smucește din mâinile polițiștilor, se apropie de cușca monstrului și întinde mâna spre dosarul pe care acesta îl împinge printre gratii.

Și în acest moment se întâmplă ! O atingere atât de delicată, și atât de însemnată. Are loc o hipersensibilizare a simțurilor, care nu duce la o anume condiționare, ci determină procesul de aliniere între două realități. Două firi total diferite se contopesc într-o secundă decisivă, dezvoltând o forță cu intensitate extrem de mare. Pentru prima oară produsul a doua energii opuse vibrează pe aceeași frecvență și intră în rezonanță.

Această atingere bine gândită a lui Hannibal, această stăpânire de sine însoțită de o mare naturalețe, această prezență de spirit care garantează apropierea de om, să fie oare semnul unei răzvrătiri a sinelui? Sau o slăbiciune a lui care naște nenumărate posibilități de a se reinventa? Sau o eroare pe deplin explicabilă psihologic și chiar verosimilă la o făptură care percepe lucrurile mult mai fin?

Spațiul tău de manevră este situat dincolo de limita subtilității în felul de a-ți manifesta puterea și autoritatea, în sensul sentimentului extraordinar al mândriei de a purta în suflet compasiunea pentru durerea din sufletul celorlalți?

Durerea din sufletul lui Clarice nu era strâns legată de eventualitatea unui eșec în cazul FBI, ci de imaginea victimei supusă cruzimii de care dădea dovadă criminalul, cunoscut ca Buffolo Bill. Trebuia să se grăbească, trebuia să-l găsească cu orice chip înainte de a-și ucide victima. Iar Hannibal Lecter era singurul care o putea ajuta, informațiile necesare prinderii criminalului se aflau în acel dosar.

Clarice avea durerea, Hannibal avea leacul durerii, dar totodată el era stăpânit de dorința de a simți freamătul unui suflu de viață cuprins de disperare, voia să atingă învelișul ființe umane plină de emoții, spre a se ragasi pe sine într-o altă persoană. Când i-a atins mâna lui Clarice s-a creat un fel de contopire a două lumi distincte într-una singură, binele și răul într-un mic univers, un spațiu ideal de siguranță psihologică care pentru până atunci era necunoscut în esența lui.

Haideți să construim o sferă nouă a înțelegerii modului de funcționare a leadershipului dincolo de limitele obișnuite ale minții umane, din manifestările pe care indivizii le generează, pe care le condamnă sau pe care le judecă.

Nu e vorba aici despre niciun fel de agresiune sau abatere de la norme din partea liderului care apelează la superioritatea științei sale pentru a-și exercita influența, pornind în prealabil de la ideea că tot ceea ce poate fi identificat, poate fi apoi determinat și fixat. Ci este vorba despre posibilitatea de a distinge, cu ajutorul diferitelor manevre de “încercuire” și intimidare, până la un anumit nivel, o față umană greu detectabilă, mai ales de a sesiza acele caracteristici cheie care scapă tentativelor obișnuite de analiză.

Întreg spațiu de manevră al liderului se va situa dincolo de limita subtilității în felul de a-și manifesta puterea și autoritatea, numai atunci când va reuși să identifice exact capacitățile pe care le ascunde natura umană în diferite momente.

Spre deosebire de strategia de dezvoltare, care treptat realizează condiții pentru creșterea randamentului și productivității, liderul trebuie să fie în măsură ca în decursul câtorva mutări să pună în valoare o superioritate obiectivă care să nu lase loc nici celei mai palide îndoieli. Și care, totodată, să-i pună pe ceilalți oameni într-o poziție favorabilă de a se uni cu el.

La ce nivel de profunzime se asociază cele două părți distincte ale universului tău, prin asociație cu rafinamentul unui compozitor care încearcă să atingă toate laturile emoționale ale ființei?

Tind să cred că în viitor, cu precădere, liderul iscusit se va folosi de ajutorul diferitelor reprezentări a modelelor de indivizi, comparative cu modelul său de a fi, alături de celelalte mijloace informaționale moderne, pentru a putea mai ușor să le testeze acestora limitele la care vor și pot să se raporteze.

Punând profilul psihologic al indivizilor în prim plan, și comparându-l cu propriul său profil, deci prin contopirea caracteristicilor comune, liderul va putea determina procesul de aliniere între două realități. Astfel, două energii opuse vor putea intra în rezonanță, ceea ce se traduce prin faptul că toți cei care păstrează același tip de gândire concomitentă vor reuși mai ușor să realizeze schimbări mari.

Liderii a căror capacitate de apreciere a “conținutului” uman nu poate fi pusă la îndoială, prezentând un interes deosebit pentru analiza efectuată pe profilul individual, vor reuși mai ușor să obțină răspunsuri și rezultate “neforțate” din partea celorlalți oameni. De aceea asocierea profundă dintre cele două părți distincte: liderul – individul obișnuit, poate să favorizeze o deschidere mai mare dacă se realizează la nivel de normalitate, în jurul unei mentalității necondiționate și nevictimizate, orientate către implicare și acțiune.

Cele două părți distincte ale universului tău, binele și răul, se pot asocia la nivel de profunzime în a descrifra anumite regularități sau preferințe în manifestarea caracterului uman printr-o afinitate ridicată a sentimentelor față de evenimentele nefavorabile trăite cu mare intensitate.

Rafinamentul unui compozitor care încearcă să atingă toate laturile emoționale ale ființei se poate observa în detaliile de ordin psihologic îmbinate armonios într-un spațiu special conceput pentru redarea unor evenimente memorabile care întrețin viața filozofică și sociologică a marilor exploratori ai conștiinței umane.

Atingerea delicată de dincolo de gratii aduce în prim plan sincronizarea dintre diferite tipuri umane, asemănătoare și totuși diferite. Unirea energiilor benefice într-una cu o forță mobilizatoare uriașă. Dacă vrei ca relația ta cu oamenii să fie una perfectă, măsoară-ți forța de influență fără să împingi forțele celorlalți dincolo de limita lor de rezistență.

* Notă: The Silence of the Lambs (1991)