Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Călător spre infinit

On Februarie 10, 2010
, in
Leadership de Vârf by Neculai Fantanaru
Calator spre infinit

Demonstrează o atitudine puternică în leadership, făcând mereu un pas înainte spre mari orizonturi.

Motivați de idei îndrăznețe, curajoși până la capăt, energici în muncă, animați de dorința de a-și împlini visurile, ambițioși, tenace și optimiști, unii oameni s-au avântat spre destinații necunoscute - îndepărtate și riscante. Să ajungă acolo unde nimeni n-a mai ajuns vreodată, să înfăptuiască ceea ce au promis și ceea ce nimeni altcineva n-a mai reușit să înfăptuiască, asta a fost cea mai mare recompensă și bucurie pentru ei.

De aceea faptele lor, a acestor temerari căutători de noi orizonturi, predestinați să împlinească anumite misiuni, predestinați să-și impună viziunile absolut extraordinare, vor rămâne nemuritoare. Numai cine își urmărește obiectivele cu tenacitate, cu un simț acut al timpului și al misiunii personale, cu multă convingere și hotărâre, va reuși să-și evidențieze calitățile cele mai prețioase și să cultive simpatie în rândul celorlalți oameni.

Destinația spre care tinzi este infinitul pe care nu-l vezi, dar pe care Dumnezeu l-a presărat în tine?

Omenirea nu-l va putea uita niciodată pe marele explorator și om de știință Fridtjof Nansen, care mereu a fost gata să înfrunte totul cu o doză de curaj neînchipuit de mare. Realizările sale au întrecut orice închipuire. Îl pasionau sporturile de iarnă. S-a remarcat destul de rapid pe scena lumii, schiurile aducându-i o adevărată glorie sportivă. La numai 17 ani a fost campion al Norvegiei.

Dar pentru un om cu o voință puternică și idealuri înalte, un singur premiu, o singură medalie, nu sunt de-ajuns. Drept dovadă, doisprezece ani în șir a ieșit, mai apoi, învingător în concursurile de mare fond. De asemenea a ieșit și campion al lumii la patinaj viteză.

Sportul pentru un om de talia lui Nansen, îndrăzneț, inventiv și aventuros, nu i-a putut umbri celelalte năzuințe. Dând întotdeauna dovada de fermitate și inspirație, el și-a stabilit mereu alte scopuri, din ce în ce mai înalte, mai ambițioase, mai greu de atins. Așa că a mai stabilit un record, de neînchipuit. A reușit să străbată pe schiuri primul Groenlanda, țara aspră, necercetată pana atunci. Gloria lui a făcut înconjurul lumii.

Dar ca întotdeauna, meritele sale deosebite nu l-au putut opri și a continuat cu alte țeluri mărețe. Setea de aventură nu-i dădea pace. Cu o neasemuită îndrăzneală, dârzenie și dragoste de viață, și-a propus mai apoi un alt țel, mai măreț, mai ambițios, mai dificil de atins: să traverseze Polul Nord. A reușit împreună cu echipajul său de pe vasul Fram să înainteze de-a lungul țărmurilor Asiei, unde scepticii proorociseră mari greutăți. Apoi, pe schiuri, alături de prietenul său Johansen, a reușit să atingă cel mai nordic punct care fusese atins vreodată. Marea fapta a lui Nansen făcu și de această dată înconjurul lumii.

Infinitul este darul pe care Dumnezeu îl face omului pentru înfăptuirile care îl individualizează, încununându-i strădaniile cu libertatea de a se ridica deasupra propriilor limite.

Poți să-ți asiguri o vizibilitate și un control sporit spre urcare, în variatele acorduri cu condițiile de valorizare a potențialului tău?

O protecție universal valabilă împotriva avalanșei de inițiative favorabile pentru evoluție o constituie căutarea acestor modele mai cuprinzătoare de interacțiune cu schimbarea "de sus în jos".

Cu alte cuvinte, nu este de ajuns să te înalți spre ceea ce poți deveni, prin idealurile pe care le slujești necontenit, mai important este felul cum îți orientezi voința în drumul spre coborâre.

Totuși, având vizibilitate și control sporit spre urcare, în variatele acorduri cu condițiile de valorizare a potențialului tău de lider, care își cere mereu dreptul de proprietate asupra capacităților de explorare a infinitului, în sensul unei înțelegeri a grandiosului, dar mai ales în sensul unei noi și diferite dinamici de viață, vei deschide leadershipului perspective noi.

Asta se poate numai prin individualizarea propriilor tale elemente de experiență și prin interpretarea a ceea ce se află dincolo de aparențe, dincolo de imposibil, dincolo de situația prezentă. Cine ești tu cu adevărat și ce poți să devii prin arta de a te a arăta puternic și de neoprit?

Dacă cauți îndelung să urci treptele infinitului, poți să ajungi la o stăpânire interioară atât de mare, ținându-te departe de descurajare, încât factorii exteriori să nu te afecteze în niciun fel. Totodată, și reciproca este valabilă. Eu însă cred că majoritatea oamenilor sunt departe de "independența de exterior", ci mai degrabă atașați de acel “echilibrul de interior” care nu le permite să evolueze spre nivelul cel mai de sus.

Poți spre evoluezi spre varianta ta de "a fi" care îți aduce maximum de satisfacție și îți suplimentează valoarea personală cu noi elemente de performanță?

Îți stabilești poziția de start într-o cursă fără întoarcere, aliniindu-te cu următoarea direcție de referință: "Infinitul este vârful care va urca mereu în ochii celor ce vor să-l cuprindă"?

Nansen a fost tipul de lider competent și curajos. A mers tot timpul mai departe, tot mai departe, stabilindu-și în permanență noi țeluri. Nu și-a permis niciodată să rămână inactiv, repausul îl obosea cel mai mult. A ajuns ambasadorul Norvegiei în Anglia, a fost numit profesor de oceanografie al Academiei de Științe din Christiania. S-a implicat în numeroase campanii umanitare cum ar fi ajutorarea armenilor refugiați în Turcia, a ajuns deputat de onoare, a scris mai multe cărți ce au făcut înconjurul lumii, a realizat un studiu complex al curenților maritimi și al mișcării ghețarilor în Bazinul Polar, și multe, multe altele.

Până la vârsta de 70 de ani, până în ultima clipă, Nansen a mers înainte ! Mereu înainte ! Viața lui se poate rezuma ca o veșnică goană după visuri, o veșnică competiție cu sine însuși, o nesfârșită dorință de aventură. Un nesfârșit șir de țeluri și năzuințe aparent imposibil de atins.

Bine a remarcat cineva odată: „Infinitul este vârful care va urca mereu în ochii celor ce vor să-l cuprindă. ” Oamenii puternic conectați la o mentalitate a realizărilor, bazată pe optimism și perseverență, se vor afla tot timpul în căutare de noi provocări, o viață întreagă. Păcat însă că viața este prea scurtă pentru o poveste prea lungă, nu-i așa?

Un om al faptelor mari își arată respectul față de ceea ce-l motivează lăuntric, chiar dacă nu știe prea bine încotro se îndreaptă și ce îl așteaptă !

Numai un om neînduplecat în îndeplinirea visurilor sale poate ajunge acolo unde nimeni altcineva n-a mai ajuns. Numai un om împins de ambiții imense, care pulsează energie, își poate croi drumul spre faimă și glorie. Numai un călător spre infinit este capabil să pornească în aventura vieții și să deschidă până în ultima clipă, mereu, alte porți.

Tu ești un astfel de om? Demonstrezi o atitudine puternică în leadership prin angajamentul pe care ți-l iei, acela de a deschide mereu noi porți spre o lume pe care o vei descoperi încetul cu încetul? Ești un căutător de noi orizonturi, predestinat să împlinească anumite misiuni, predestinat să-și impună viziunile absolut extraordinare? Te distingi prin grija vădită pe care o ai față de timpul tău? Realizările tale unde se opresc?

Leadershipul este viziunea din care se conturează măreția de a străbate o distanță prea ambițioasă spre excelență, în timpul mult mai scurt pe care ți-l acordă viața.

Concluzie: Cu toții suntem călători în această viață, avem scopuri, idealuri înalte. Dar oare câți dintre noi vom fi capabili să deschidem permanent noi uși spre noi tărâmuri necunoscute?

Demonstrează o atitudine puternică în leadership, făcând mereu un pas înainte spre mari orizonturi.

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…