Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Calea magului

On Martie 21, 2010
, in
Leadership Plus by Neculai Fantanaru
Calea magului

Integrează-te în cercul performanței, anulând limitările firești impuse de parametrii dezvoltării unui înțeles care stăruie întotdeauna la marginea însemnătății unui rol jucat impecabil.

Un glas tainic îmi spune că a fost ceva mai mult decât o întâmplare reîntâlnirea neprevăzută cu maestrul magician. Mai avea încă privirea aceea pătrunzătoare care pare că citește în adâncul sufletului. Vedeam în el adunată toată știința omenească, toate secretele ei. Se vedea cât colo că era un om ce avea puterea formidabilă de a schimba lucrurile, un om neobișnuit care ghicea totul, care știa totul, care pătrundea gândurile cele mai trainice ale tuturor oamenilor.

Câteva ore bune am vorbit, magicianul fiind plăcut surprins că îmi mai amintesc atât de multe despre el. Curios din fire, i-am adresat numeroase întrebări, poate doar așa voi afla secretul profesiei sale, secretul unui magician. Și am aflat.

Taina din spatele sclipirii scenice. Magicianul s-a uitat cu încredere la mine, și-a coborât glasul în așa fel încât să nu audă nimeni din jur ce vorbim, și mi-a spus:

- Un magician care nu deține priceperea de a stârni curiozitatea spectatorilor și de a-i influența după bunul lui plac, plasându-se în mintea lor, nu poate avea succes în cariera lui. Majoritatea spectatorilor crede în miracole și în lucrurile imposibile ce pot fi realizate, de aceea, ca reprezentația să fie impecabilă, el trebuie să suspende temporar realitatea. Altfel spectatorii nu vor gusta nicio iluzie, se vor dovedi neimpresionați și vor aplauda fără însuflețire.

Făcu o scurtă pauză, mă cercetă cu privirea și cu mintea să vadă dacă într-adevăr sunt atent la el, apoi continuă:

- Eu nu sunt un magician, ci doar un actor care joacă rolul unui magician. Sunt un artist, care a învățat să realizeze efecte deosebite prin arta sa. Cheia succesului meu constă numai în cunoașterea fenomenelor fizice ce stau la baza percepției optice, în dexteritatea mâinilor mele, în rapiditatea și acuratețea cu care execut fiecare număr de magie. Cu cât mențin mai mult iluzia, cu atât magia e considerată mai bună.

Beneficiezi de toate privilegiile puterii, indiferent de modul în care ești perceput?

Puterea unui magician de a face trucuri aparent imposibile, influențând subtil, pe căi mistice, aparent supranaturale, gândurile și convingerile oamenilor, ilustrează felul în care leadershipul depășește cadrele tradiționale de promovare. Ilustrează modul în care funcția de elaborare a resemnificării experienței trăite de oamenii din jur, prin intermediul unei tendințe de condiționare, este îndeplinită exclusiv de către artiști, în fața unei lumi redimensionate de noi realități.

Nu sunt deloc surprins că această reconfigurare a identității spre o desăvârșire atotcuprinzătoare, a punerii în practică, într-un mediu controlat, a tuturor tehnicilor avansate de modelare și manipulare, împărtășește de fapt unele caracteristici ale operei de artă.

Opera de artă este mijlocul prin care artistul își manifestă harul improvizației și al desăvârșirii, este o lecție de determinism din complexul fenomenelor care alcătuiesc împreună câmpul experiențelor practice. Acesteia îi revine o deosebită însemnătate, cu un număr larg de valențe de receptare și de reacție, prin faptul că devine o cale de dezvăluire a unei noi conștiințe care arde sub semnul unei forțe de impact în fața celor care învață să se adapteze la noi realități.

A beneficia de toate privilegiile puterii înseamnă să-ți exprimi acea latură creativă care dă măsură valorii tale concomitent cu săvârșirea unei abateri de la realitate, astfel încât publicul să încerce a privi simultan două părți deosebite ale aceluiași individ.

Cu alte cuvinte, opera de artă este o modalitate de formare a unor reprezentări despre lumea obiectelor și fenomenelor unei realității care face tot mai evidentă ideea conform căreia totul este posibil dacă încerci cu adevărat să obții imposibilul posibilului.

Leadershipul este varianta câștigătoare a unui experiment psihologic în care se testează puterea de înțelegere a unor persoane, prin intermediul unor efecte bine dozate de clar - obscur, apărute sub forma unor stiluri de gândire care surprind cu desăvârșire, asigurând obținerea unor performanțe de excepție.

De aceea cultivarea capacității de receptare a operei de artă, preluând variații ale unor teme și aspecte deosebit de captivante, de la înălțimea superioară a propriei tale culturi creative, este poate cea mai rentabilă investiție. Pentru că indiferent de modul în care ești înțeles, tu beneficiezi de toate privilegiile puterii. Asta înseamnă să rămâi fidel propriei superiorități intelectuale.

Îți poți exprima latura ascunsă a ființei tale, fără să lași la voia întâmplării niciun aspect particular al „spectacolului” tău?

Leadershipul este un „joc” bazat pe reguli și îndemânare, unde numai cei cu adevărat merituoși vor putea obține rezultate excepționale și vor putea avansa la un nivel mai înalt. Este un „joc” în care trebuie să cauți să atingi perfecțiunea, chiar dacă nu o vei putea atinge niciodată. Este un „joc” în care dacă nu exersezi continuu poți da greș, în ciuda performanței excelente de care ai dat dovadă până în prezent. Reține că nu poți lăsa la voia întâmplării niciun aspect particular al „spectacolului” tău.

Așa cum sentimentul fără inteligență este orb, tot așa și tu devii orb iar calitatea performanței tale are de suferit dacă accepți limitările firești pe care ți le impune dimensiunea talentului tău. Întotdeauna poți fi mai bun decât crezi că ești. Hotărârea de a merge până la limita potențialului tău te va ajuta să ajungi la un nivel la care alții nu sunt în stare.

Ai făcut un inventar al calităților tale? Poți face lucruri pe care alții nu sunt în stare să le facă? Care este acea trăsătură care dă tonul performanțelor tale? Manifești o grijă autentică pentru elementele care sporesc capacitatea ta de conducere? Sau, te îndrepți cumva către o zonă pentru care nu ai inclinații?

Modul în care ești perceput de oameni depinde de înțelegerea cu care te apleci asupra dimensiunii estetice a actului creator.

Așa cum inteligența fără sentiment e rece și nu are forță dinamică, tot așa potențialul tău de lider nu va avea forță dinamică dacă nu ți-ai creat o pârghie care să-ți amplifice la maximum eficiența – pârghia fiind dată de angajamentul tău pentru îmbunătățirea condițiilor în care îți validezi potențialitatea de a transfigura o anumită realitate.

Aceste condiții sunt responsabile de redirecționarea atenției spre altceva decât ceea ce se vede și de concentrarea propriu zisă asupra actului creator ce se săvârșește la un moment dat la vedere, dar tocmai când toată lumea este atentă în altă parte.

Există o cale spre a fi un maestru în leadership? Da, există, dar nu este simplă. În leadership, atingerea măiestriei necesită o pregătire constantă, mult efort, multe sacrificii, căci talentul nu e de-ajuns. Poți fi înzestrat cu un talentat aparte, cu niște virtuți foarte rare, și cu toate acestea să fii depășit de cineva care este mai însuflețit și mai productiv. Întotdeauna perseverența și efortul serios bat talentul.

Latura ascunsă a ființei tale are ca variabilă dominantă greutatea de a cuprinde într-un singur act de creație două lucruri deosebite: atenția expusă la planurile unui joc desfășurat în plan artistic și tendința naturală a minții de a merge în direcția curentului provocat de asociațiile de idei și corelațiile inedite pe care le trezește experimentarea iluziei.

Calea magului nu este altceva decât calea pe care trebuie s-o urmezi în leadership pentru a-ți crește performanțele. Într-o lume ca a noastră, în care există o concurență acerbă, numai cei care vor urma calea perfecționării, a dezvoltării dexterităților, și-n ansamblu, a îmbunătățirii continue pe toate planurile, vor reuși să se remarce în mod deosebit !

David Copperfield, cel mai faimos magician al tuturor timpurilor, cel care a făcut ca Statuia Libertății să dispară, a surprins cel mai bine acest adevăr: „Adevăratul secret al magiei stă în performanță.”

Tu cum îți amplifici performanța astfel încât să-ți crești valoarea?

Înțelesul pe care-l atribui rolului tău poate împărțit între dorința de a fi una cu realitatea și loialitatea pentru crearea iluziei?

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…