Credința

Extinde-ți orizontul prin asumarea unei transformări autentice, transpunând lupta interioară într-o imagine de ascensiune și de reconfigurare a identității.

De mult ori oamenii care își cunosc limitele și slăbiciunile rămân locului, deprimați și dezamăgiți, gata să facă un pas înapoi la orice greutate pe care viața le-o așterne în cale. Nu mai au putere fizică și tărie morală suficientă, se tem să reacționeze la provocările vieții și, prin urmare, în loc să-și învingă frica, în loc să încerce să devină mai încrezători și mai curajosi, ei își acceptă soarta (ori care ar fi ea) și se retrag în lumea lor.

Sper ca vorbele mele să nu sune rău și amenințător pentru acele persoane care nu iubesc schimbarea dar preferă monotonia, care nu preiau controlul asupra vieții lor, asupra propriilor hotărâri, și care nu au convingerea că vor reuși să-și atingă țelurile dacă se mobilizează.

Nu este deloc o noutate ceea ce afirma odată scriitorul Burke Hegdes, “ Cerul îi ajută numai pe oamenii care trec la acțiune”. Credința înseamnă acțiune. Înseamnă să te miști, să faci ceva pentru a-ți împlini visele, știind că Dumnezeu va fi tot timpul lângă tine și îți va îndruma pașii pe drumul cel bun. Probabil vă amintiți bancul acela cu tipul care se roagă la Dumnezeu să-l ajute să câștige la loterie. Și după o viață întreagă pierdută cu rugăciuni, exasperat, Dumnezeu îi strigă: “Mai Ioane, cumpără și tu măcar un bilet”. Adică, Te Voi ajuta, dar fă și tu un mic efort.

Ești conștient de permanenta ta conexiune cu "Tot Ceea Ce Ești" într-o dinamică a potențialului de a deforma o realitate, știind foarte bine că adevărul e în altă parte?

Realitatea este din păcate mult mai crudă, dacă ne gândim la faptul că unii oameni pur și simplu nu depun nici cel mai mic efort pentru a-și atinge obiectivele. Probabil se duce o luptă mută în sufletul acestor descumpăniți, prea controversata luptă dintre bine și rău, dar care nu reprezintă altceva decât o încercare nefirească de a-și justifica propria lor neputință, adică lipsa de credință.

Voi încerca să vă ofer în cele ce urmează un exemplu bun care ilustrează puterea magică a credinței, având convingerea că mă veți asculta până la capăt.

Considerat unul din cele mai bune filme ale anului 1997, "Gattaca" se înscrie în categoria filmelor motivaționale, care atrag atenția publicului asupra faptului că nimic nu este imposibil. Și alte filme se pot înscrie probabil în această categorie: "A Knight Tale", "Fighter in the Wind" ca să nu mai pomenim de "The Neverending Story". De ce se numesc motivaționale?

Ești în stare să recurgi la o intervenție radicală asupra propriei realități, transformând confruntarea cu propriile limite într-o proiecție intensă spre un orizont superior al trăirii și devenirii?

Dintr-un singur motiv, acela că ne îndeamnă să trecem la acțiune. Adică ne fac să aspirăm la mai mult, ne mențin în priză, ne determină să luăm atitudinea pozitivă, să ne orientăm mai bine în alegerea căilor de urmat și să acționăm cu mai mult elan în direcția realizării scopurilor propuse. Personal nutresc o admirație teribilă pentru acest gen de filme, și cred că nu sunt singurul.

Vincent Freeman este unul dintre ultimii oameni născuți natural, nu în laboratoarele genetice. (Acțiunea filmului se desfășoară undeva în viitorul nu prea îndepărtat). Încă de la naștere, specialiștii au preconizat că va muri la vârsta de 30 de ani. Miop și bolnăvicios, Vincent nu avea nici o șansă să-și facă vreo carieră într-o societate dinamică și profesională. Însă, încă de mic, el a avut o singura pasiune, planetele, iar visul pe care și l-a plăsmuit a fost să ajungă în spațiu. Chiar și după ce a împlinit vârsta majoratului, visul lui cel mai mare a fost acela de a ajunge în spațiu. A încercat să se angajeze la diverse companii, însă nimeni nu l-a angajat deoarece nu avea un “profil curat”.

Credința înseamnă să faci din tine gloria unei făclii strălucitoare atunci când limitele propriei tale condiții sunt negociate clar de la început de către o autoritate deplină care îngrădește manifestarea ta în lume.

Vincent a înțeles atunci că are nevoie de “mai mult de o aterizare ca să ajungă în spațiu”. Așa că a recurs la măsuri extreme. Trebuia să se întreacă pe sine însuși dacă voia să facă saltul la un nivel superior. Trebuia să facă ceva mai mult pentru el. Trebuia să-și înfrunte limitele.

Apelând la ajutorului unui specialist în astfel de cazuri, a reușit să se angajeze în Gattaca ca navigator, ceea ce implica numeroase sacrificii. În fiecare zi trebuia să-și îndepărteze toată pielea moartă și părul de pe corp pentru a limita orice suspiciuni; și-a pus lentile de contact, a făcut schimb de identitate cu un fost sportiv de performanță (dar care avea toate caracteristicile unui “valid”), ca să nu mai vorbim de schimbarea amprentelor sau de operația de mărire a picioarelor. Până la urmă, Vincent a reușit să-și împlinească visul.

Ești pregătit să descoperi sensul unei vieți pline de substanță, urmărind neîncetat o ficțiune care poate face din tine oglinda realității - într-un mod cât mai fidel avansării spre o cotă superioară de evoluție?

Însă o scenă de pe la sfârșitul filmului n-o voi uita probabil niciodată, și aici voiam de fapt să ajung. Între Vincent și fratele său Anton (care avea un profil curat) are loc o ultimă întrecere de înot. Încă de mici se luau la întrecere, iar cine abandona primul și se întorcea la mal era considerat învins. Nu este nevoie să amintesc cine era cel mai sanatos, mai puternic și mai apt dintre ei.

De această dată, însă, a câștigat Vincent. Anton, care de-abia se mai ținea la suprafața apei, îl întreabă pe Vincent: “ Cum reușești? Cum ai făcut toate astea? ” Adică cum de ai putut tu, un invalid, să realizezi imposibilul?

Ficțiunea care face din tine oglinda realității este un vis care merită trăit până la capăt, cu riscul de a te scufunda într-o groapă a disperării și a pierzaniei.

Chiar dacă se aflau departe de țărm, Vincent se oprește din înot și îi răspunde fratelui său: “Vrei să știi cum am făcut-o? Chiar vrei să știi? Uite cum am reușit, Anton: Niciodată nu m-am gândit să mă întorc la mal.”

Imaginea pe care ți-o formezi despre tine face referire la o condiție de „IF..., THEN“, judecând tot ce faci după îndemnul "Ca să ajungi cineva, trebuie să începi prin a fi nimic" ?

“Niciodata nu m-am gândit să mă întorc la mal”, este o afirmație care sper să rămână întipărită în mintea tuturor viitorilor lideri. Fiindcă asta înseamnă adevărata credință, să nu te îndoiești cu nici un chip de tine însuți și o dată ce ți-ai propus să atingi un anumit țel să nu te mai întorci niciodată “la mal”.

“Tot înainte” este deviza oamenilor care au credința nestrămutată că vor putea mișca munții din loc. Tu ești convins că îți poți atinge scopurile?

Oamenii incapabili să facă lucrurile să se miște în favoarea lor așteaptă cu mâinile întinse să primească din cer, pe de-a gata, tot ce e mai bun de la viață. Din nefericire, toate aceste așteptări necuvenite care sunt adânc înrădăcinate în mințile lor “nefuncționale” la schimbare, nu se împlinesc niciodată. Nu este de mirare că atitudinea nehotărâtă a acestor oameni a căpătat un renume nefast, care, în opinia unora garantează eșecul oricărei acțiuni.

Leadershipul este oglindirea într-un vis mai înalt decât tine, care se întinde pe tot parcursul unei curse în care trebuie să stabilești cel mai rapid tur.

Ce ar trebui să se întâmple oare pentru ca acești indivizi să-și schimbe modul de gândire și de abordare a vieții?

Mai multă credință, acesta este probabil singurul răspuns bun. Credinta aprinde în sufletul nostru acea flacără puternică, acea dorință intensă și hotărâtă de victorie, de care au dat dovadă marii conducători. Fără credință focul interior se va stinge la primul obstacol pe care-l vom întâlni, și nu-i de mirare că oricat ne-am strădui să-l depășim, nu vom reuși. Ba chiar ne vom afunda și mai mult in mlaștina neputinței.

Probabil că nu se înșela Honore de Balzac atunci când a spus: “ Ca să ajungi cineva, trebuie să începi prin a fi nimic ”.

Dar, as adăuga eu, trebuie să ai credința nestrămutată că într-o bună zi vei ajunge acolo unde ți-ai propus, și asta numai prin acțiune se poate realiza. Ceea ce contează este voința ta de a trece la acțiune, având convingerea că vei izbuti în tot ceea ce întreprinzi. Trebuie să te intreci pe tine însuți dacă vrei să faci saltul la un nivel superior.

Credința este măsura sacrificiului pe care ești în stare să-l faci ca să atingi un scop la fel de absurd ca o ficțiune pe care doar tu o poți inventa. Spun asta deoarece adevărata credință se dovedește prin faptul că rămâne neclintită chiar și atunci când nu există nicio garanție, dincolo de ceea ce poți controla sau anticipa.