Către noua lui noapte era una fără sfârşit

Încearcă să induci o forță semnificativă necesară asigurării controlului unei noi direcţii în viață, plasându-te într-o poziţie de mediator: între surprizele vieții și presiunea unei moralităţi excesive.

Mă cuprinsese o nevoie curioasă, plină de freamăt, acea dominantă de a retrăi şederea mea alături de condiţia obligatorie a personalităţii mele creatoare, a naturii mele esenţiale, într-o lume străină în care comunicarea era foarte dificilă. Păream adâncit într-un întuneric total, o beznă a înţelegerii care survolează acea parte a creaţiei pe care o consideram accesibilă tuturor, dar care se dovedea a fi tot mai mult o piedică pentru aceia care nu investiseră suficient de mult timp cu studiul şi practica cabalei.

O nouă poziţionare sub semnul respectului pentru chestiunea originii reticenţei mele vizavi de cunoaşterea superioară mi se oferea sub numele de raţiune pură, ignorată de atâtea ori prin acea convingere a realităţii interioare care te face să crezi că te potrivești în mereu altă situație, implicit în alt loc.

Şi numai această cunoaştere, reflectând aspiraţia către tot ce este inadmisibil de ştiut, se prefigura la orizontul aşteptărilor mele îngrămădite într-un spectaculos salt spre ceea ce filozoful german Karl Jaspers numea Transcendență.

Viaţa unui creator este suma cunoaşterii pe care o expui sincer în faţa unei oglinzi care reflectă perfecţiunea divină. Intrasem într-o fază acută a existenţei, într-un delir enigmatic, când renunţasem la orice speranţă de a mă dedica asumării răspunderii faţă de tot ceea ce mă înconjura. Numai cu scopul de a da de urma unei concepţii de tip "al treilea val" care sfidează viaţa şi moartea, prezentul şi viitorul, veghea şi somnul.

Iar dacă lumea aceasta muritoare pune bazele unei anumite categorii de existenţă, şi dacă definirea existenţei ca temei al lucrurilor ne duce spre o viziune statică a realităţii, atunci probabil aş fi putut să mă pun în ipostaza de iniţiator al unei metafizici a finalităţii between law and nonlaw.

Leadership: Te angajezi în depăşirea sfârşitului unei limitări de perspectivă, într-un context mai larg al dezvoltării prin intermediul noţiunii de „rol” atribuit unui Creator care îşi lasă amprenta inteligenţei la toate nivelele de percepţie ale vieţii?

Cititorule, îţi aminteşti ce alinare îi trimitea Contele de Monte Cristo tânărului acela, Maximilien, care intrase în bezna rătăcirilor lumeşti, când una din toanele destinului l-a făcut să se îndoiască de bunătatea lui Dumnezeu? Către noua lui noapte era una fără sfârşit, alimentată cu mai multă forţă de un sfânt al întunericului luminos:

"Nu spre morţi trebuie să priveşti, Maximilien, ci dincolo - arătându-i cerul. Copile care încă nu ştii ce înseamnă făgăduiala unui om mare, ţi-am spus de douăzeci de ori că în ziua aceea, dacă tot îţi vei mai dori moartea, te voi ajuta să mori ! Adio ! "

Inutil să reproduc combaterea acestui punct de vedere, despre o experienţă de cunoaştere care nu-şi poate asigura frontierele, validă pentru determinarea orientării faţă de o situaţie în cauză ce nu poate fi probată prin orice mijloace de probă admisibile. Contele nu era doar un mare cunoscător în problemele sufletului uman, dobândind o pregnanţă sporită asupra personalităţii multor oameni, ci era şi un creator de evenimente neaşteptate, procedând după metoda perfecţiunii divine, ca un magician care, având puteri speciale, poate săvârşi tot felul de minuni.

Marea cunoaştere este atributul perfecţiunii divine care determină cursul evenimentelor, implicând acea mistică a transcendenţei care nu este altceva decât o reinterpretare a sensului vieţii. Dar care e totodată o experienţă dătătoare de bucurii - bucuria a de a fi parcurs un pas măreţ, dacă nu chiar cel mai important, spre autodevenire, ba chiar de înflorire a personalităţii cu o nevoie vitală: depăşirea sfârşitului unei limitări de perspectivă într-un context mai larg al dezvoltării prin intermediul noţiunii de rol.

Leadership: Îţi poţi duce creaţia la nivel de impact asupra evenimentelor prin facilitarea interacțiunii între momentele declanşatoare de emoţii şi creşterea conectării la esenţa divină?

Un creator are rolul de a-şi duce creaţia la nivel de impact asupra evenimentelor, încât să faciliteze o mai bună interacţiune între momentele declanşatoare de emoţii şi creşterea conectării la esenţa divină. Rolul, în accepţiunea leadershipului care onorează și dezarmează, în ultimă instanță, prin promovarea modalităţii cât mai eficiente de influenţare și dirijare a procesului de formare a personalităţii, îi revine condiţiei prezente de convergenţă, de punct în care se întâlnesc trei tărâmuri diferite:

Un tărâm al extremelor și al contrastelor uluitoare, neatins parcă de trecerea timpului. Un tărâm al cunoaşterii. Și un tărâm al emoţiilor cele mai profunde, copleșitoare prin manifestările experimentate de individul obişnuit.

Un om al superiorităţii este Un Destin și Un Merit. O Cauză și O Consecinţă. De cele mai multe ori el este plasat într-o poziţie de mediator: între surprizele vieții și presiunea unei moralităţi excesive, fiind catalizatorul percepţiei faţă de ceea ce e condamnabil, fiind singura fiinţă cu perspective de detaşare de condiţia imediată şi cu perspective de proiectare a unei anumite învăţări în viitor.

Totodată rolul are ca principal resort acea convingere a realităţii interioare care te face să crezi că te potrivești în mereu altă situație, implicit în alt loc. Conform acestei convingeri, desigur într-o epocă a provocărilor, singurul factor al dezvoltării unei superiorităţi se constituie prin inducerea ideii că tot ceea ce trăiești în exterior este o reflectare a ceea ce nu ai acceptat încă la tine.

Uneori, ca să reușești un transfer de personalitate trebuie să fii mai întâi partea personalităţii respinsă de ceilalți oameni, de care ei trebuie să se ataşeze în timp pentru a-și formula propria teorie a personalității.

Ştim că un creator este de esenţă divină atunci când imensitatea cunoaşterii sale se răsfrânge asupra evenimentelor, încât tot ceea ce se petrece în jur să fie parte dintr-o plăsmuire care ţine loc de realitate.

Dar să nu uităm că o prea mare alterare a realităţii duce la o scădere a moralităţii înţeleasă ca idealitate pură şi inalterabilă, mai presus de accidentalitatea condiţiei de Creator.

Către noua lui noapte era una fără sfârşit sugerează aspiraţia omului către tot ce este inadmisibil de știut, imposibil de atins, dar a cărei intrigă simbolică induce o forță semnificativă necesară asigurării controlului unei noi direcţii în viață.