Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Conținutul leadershipului

On Aprilie 13, 2008
, in
Leadership Mindware by Neculai Fantanaru
Continutul leadershipului

Trăiește rolul pe care ți-l asumi, fără să te detașezi de propriu tău Eu.

Tot ce spunea Paracelsus, era adevărat, vedeam toate acestea cu ochii mei. Trebuie să mărturisesc însă că acest nou mod de a vindeca îmi era cu totul străin. Îmi amintesc de un tânăr prinț de la Curtea noastră, Viconte de Gaunt, fratele Prințului de Episuoy, dintr-o casă nobilă foarte înaltă, era atât de bolnav de gută, încât stătea numai pe o parte, chinuit și deformat de durere.

Butler mi-a luat apoi mâna și m-a întrebat:

- Vrei să îl vindec pe acel tânăr? îl voi vindeca de dragul tău.

l-am explicat apoi că situația este puțin mai complicată, pentru că tânărul nobil este foarte încăpățânat și ar prefera să moară înainte de a lua orice leac.

- Fie voia lui, mi-a răspuns el, nu vreau nimic altceva decât ca el să atingă cu limba în fiecare dimineață această mică piatră. După trei săptămâni trebuie să își spele rănile dureroase cu propria sa urină, după care va fi vindecat și va putea merge sănătos. Mergi la el și spune-i toate acestea.

După aceea, bucuros, m-am întors la Bruxelles și i-am zis prințului totul, iar el a răspuns:

- Du-te și spune-i lui Butler că dacă mă va însănătoși, îi voi da tot ceea ce dorește. Întreabă-l care este prețul lui și eu voi plăti.

Când i-am spus acestea lui Butler, în ziua următoare, el s-a mâniat foarte tare și a zis:

- Prințul tău este nebun sau fără minte, fapt pentru care nu îl voi ajuta niciodată - eu nu am nevoie de banii lui și nici nu îi sunt inferior. *

Poți depăși nevoia de a te poziționa deasupra celorlalți, de-a te compara cu ei și de a aștepta ca ei sau anumite evenimente din exterior să îți satisfacă mândria de a te fi realizat în ceva anume?

Modul tău de a te simți superior sau inferior ține de nivelul experienței de viață a celorlalți oameni și de modul cum se arată ei dispuși să ți-o împărtășească, luând în considerare acea formă a conștiinței lor necesară pentru a cunoaște și a practica cu adevărat modestia și noblețea inimii. Iar singura entitate exterioară care te influențează pozitiv sau negativ, pe care o putem cataloga drept "acces restricționat la ambele tărâmuri ale gândirii", este dată de încercările celorlalți de a te schimba cu forța.

Să luăm ca exemplu un doctor. Cine însănătoșește un om o face nu doar fiindcă dispune de anumite cunoștințe specializate într-un domeniu greu de stăpânit, ci pentru că el vede lucrurile cu totul altfel decât ceilalți oameni, de la nivelul experienței de viață - până la nivelul de gânduri. Cine vrea să schimbe percepția oamenilor despre faptele sale, trebuie mai întâi să ia în calcul decizia de a se apropia de sursa unei realizări care va dura mult timp, ca de exemplu “vindecările sau miracolele”.

Fiecare decizie pe care o iei, este o contribuție la dezvoltarea lumii, afectând cursul evenimentelor, deci în mijlocul oricărei situații stă o decizie care surprinde prin ceea ce faci, trăiri, emoții, stări dintre cele mai profunde, dar și prin ceea ce imaginezi, descoperi și aduci în prim plan (o realitate vie cu totul nouă).

Când un doctor vindecă un pacient, în primul rând se stimează pe sine și se apreciază la adevărata valoare, fiindcă cel ce slujește o meserie grea slujește totodată și lui însuși ca ființă spiritual-sufletească, ca unuia ce este infinit în sine, ca triumf al unei ordini a lucrurilor, a unei lumi în care componentele decurg unele din altele într-o țesătură de interdependențe.

din acest punct de vedere, mândria de a te fi realizat în ceva anume se distinge prin operația de cunoaștere pe care o desfășori în procesul de exercitare a influenței, așa încât ceea ce posezi ca potențialitate de deținere a informației de calitate să ajungă la cunoașterea tuturor oamenilor printr-o diversitate de acțiuni, perspective și manifestări de voință.

Rolul unui lider este de a coexista ca atitudine și ca disponibilitate de a schimba lucrurile în interiorul aceluiași tablou, ducând la o unificare elementele de ordin diferit (sentimentul, cunoașterea și efortul, timpul, costurile și calitatea), printr-o înlănțuire subtilă a întâmplărilor.

Conținutul leadershipului este dat de aceste elemente diferite ca natură, poziție sau rol, dar care laolaltă formează un întreg numit "ORIZONT", grație căruia se poate ajunge, prin forța lucrurilor, la o înțelegere superioară și profundă a lumii, mai ales la perceperea noțiunii de "Valoare a Propriei Ființe".



* Notă: Barrett, Francis - Magul, Editura Esoteris, 2008.

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…