Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Creierul în care mijește o idee

On Septembrie 25, 2014
, in
Leadership de Bază by Neculai Fantanaru
Creierul in care mijeste o idee

Profită de șansa care ți se acordă de a reveni la creație, inspirându-le celorlalți respect față de autoritatea ta definitorie.

În locul tuturor proiectelor sale, lui Eisenstein i se încredințează realizarea unui film la care nici nu se gândise vreodată. Și pe care nu-l visa. Era un film istoric despre unitatea rușilor, înflăcărați de sentimente patriotice, care sub conducerea cneazului Alexandr Nevski înving în secolul al XIII-lea armatele teutone pornite să le cucerească pământul.

Rostul major politic al unui asemenea film în anul 1937, în preajma războiului deci, este evident. Faptul că i se încredințează lui Eisenstein dovedește prețuirea de care, totuși, se bucură. Poate nu atât o șansă care i se acordă artistului de a reveni la creație, cât luciditatea celor care îl cunoșteau îndeaproape și care știu totuși că un asemenea scop major poate fi servit cel mai bine – și poate cu cea mai mare autoritate internațională – de Serghei Eisenstein.

Dintr-un motiv sau altul i se încredințează lui filmul istoric cu evidente și puternice rezonanțe actuale, al cărui erou va declara concluziv, în final: „Duceți-vă și spuneți tuturor, în țările străine, că Rusia trăiește. Să poftească la noi fără teamă ca oaspeți. Dar cine va veni cu sabie, de sabie va pieri. Aceasta este și va fi deviza Rusiei.” *

Știința ta este stabilită în funcție de variațiile de compoziție ale creației care introduc prin ele însele noi valori de referință?

Când vine vorba de leadership, în posibila lui ascensiune care planează asupra celor implicați în domeniu, nu trebuie să ne limităm la noțiunea de informație sau comunicare, ori la formele de putere, voință și înțelepciune, care subzistă în om prin dimensiunea lui creativă, morală și spirituală. Există diferite stiluri de leadership, la fel cum există diferite tipuri de receptare a valorii și de respingere a kitsch-ului. Și fiecare stil sau creație, dacă nu se anulează prin „wrong updates”, are o funcție ușor superioară.

Încercăm încă să ne croim drum în jurul concepției particulare conform căreia leadershipul, esența unei creații răsplătite prin recunoaștere, faimă și glorie, posedă un anume fel de unitate, datorită căreia putem vorbi despre o conștientizare a valorii profesionale și a responsabilități în generarea unor noi oportunități de afirmare. Un fel de intervenție definitivă, pusă la dispoziție de profunda și sincera deschidere interioară în fața unei viziuni autentice, asupra funcției de agent al schimbării și al încrederii, care se bazează pe edificarea unor noi și necesare forme de autoritate.

Ne distanțăm pentru moment de această ipoteză, punând accentul pe dimensiunea creației și prețuirea de care se bucură un deținător de talente, presupunând că leadershipul este un fel de prag peste care trebuie să treci adunându-ți toată știința și inspirația pentru a îndemna la luciditate. Aici ne referim la luciditatea celor care te cunosc îndeaproape și care știu totuși că un asemenea scop major, de a conferi leadershipului valoare prin creație, poate fi servit cel mai bine numai dacă reprezinți tu însuți această creație.

Valoarea de referință a artistului este indicatorul unui efect pozitiv al încredințării unui proiect sau serviciu pe care o anumită entitate dorește să-l transmită, considerat indispensabil pentru atingerea unui scop mai înalt. Această valoare de referință, având ca substrat tendința către unitatea dintre idee și imagine, dintre forma și fond, care contribuie la desăvârșirea oricărei opere de artă, derivă din valoarea pe care o au rezultatele tale anterioare.

Nu poți să fii evaluat în raport cu o valoare de referință dacă nu-ți ajustezi relevanța experienței de creator în funcție de realismul și obiectivitatea cu care îți estimezi sinele.

Oamenii aflați în primele rânduri ale inovației în domeniul conducerii, încurajați de autoritatea evaluării pozitive a ofertanților de prestație publică, vor interioriza cu hotărâre aprecierile favorabile asupra eforturilor lor de auto-promovare, acceptând cu convingere forța succesului pe care îl vor reproduce și în alte situații.

Cu alte cuvinte, știința ta este stabilită în funcție de variațiile de compoziție ale creației pe care o transmiți și o integrezi într-o nouă formulă profitabilă pentru toată lumea: „Putem face lucruri mari dacă suntem hotărâți pentru ele ”. Creația este o căutare care implică efort și incertitudini, dar ea introduce noi valori de referință pentru reformarea leadershipului prin intermediul evaluării conținutului ei de către „examinatorii” independenți.

Cum asiguri competența necesară aprobării unui proiect pe care îl consideri ambițios având un grad important de originalitate? Printr-un mesaj concludent, plin de speranță? Prin efectul unui final subtil dintr-o intrigă unde se simte intervenția "regizorului"? Prin efectul unei recunoașteri generale? Prin efectul unui nou angajament? Prin efectul unui eveniment ulterior?

Leadership înseamnă să arăți lumii toată forța talentul pe care îl posezi în efectul unui eveniment ulterior.

Creierul în care mijește o idee evidențiază autoritatea, întemeiată exclusiv pe o înaltă conștiință, dar și pe o cunoaștere care poate fi transmisă și care să poată trece de evaluarea dificilă la care este supusă în mod constant. Evidențiază totodată acea abilitate dezvoltată în timp, printr-un efort susținut, de a crea valori recunoscute unanim care, devenind puncte de referință pentru garantarea unor mai bune abordări în leadership, sunt adoptate și transmise mai departe.



* Notă: Ion Barna - Eisenstein, Editura Tineretului, 1966.

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…