Combustibilul unui creator care înfrânează haosul

Găsește calea spre adevărata esență a ființei umane, ca să sporești profunzimea și calitatea Eu-lui tău.

Două constante se reflectau imperios în viața mea, fără să le pot separa: ceea ce sunt, de ceea ce pot deveni. Ca un om înflăcărat de un ideal de neatins, m-am lansat într-o aventură incitantă, neverosimilă. În care aveam să mă confrunt cu taine de nepătruns, indescifrabile prin varietatea sensurilor care se împleteau simultan, lăsând loc la tot felul de interpretări. Cu orizonturi și semnificații mult mai adânci decât cele ale lumii reale, raționale, pe care o credeam perfectă, și în brațele căreia îmi cuibăream toate speranțele, toate visurile, toate resursele vitale.

Să fi fost o patimă absurdă a nebuniei?

Căzusem într-o extremă șubredă, total nepotrivită constituției mele umane, intelectuale, emoționale. Un dezacord total cu mine însumi, între îngerii și demonii care brăzdau cu lumini și umbre universul meu interior, se născuse subit, manifestându-se în forma cea mai acută, forțată, a unor aspirații intangibile. Un proces de judecată a unui ideal utopic?

Ceva ce nu avea o finalitate concretă. Ceva ce nu putea fi destăinuit, fiindcă nu putea fi explicat. Ceva care se definea neîncetat, care se stingea și aprindea, ca o lampă. Aici era răspunsul !

Ceva care se forma, care se modifica, care căpăta un alt cuprins, dând viață altor elemente supuse unei presiuni mecanice externe, tot mai intense, generând o tensiune continuă, filtrată cu posibilitatea de a fi reglată între anumite limite. Ceva care trăia și murea, ca un motor ce necesită o întreținere corespunzătoare, un câmp de energie universală care îmi putea limita sau lărgi capacitatea de a fi altcineva.

Expediția de explorare a celor mai inaccesibile zone umane, începea. O întreagă gamă de aspecte, nuanțe, reflecții, tipuri de relații, o lume necunoscută prin forma și dimensiunile ei, se deschidea tot mai mult în fața mea. O lume care te ridică sau te coboară, care te poate încătușa și poseda în fiecare clipă, ținutul îndepărtat al unei realități superioare, situat dincolo de orice înțelegere umană finită, se contura la orizont.

Cinste acestei entități necuvântătoare, magia, care își desfăcea, măiastră, granițele de adevăr în fața voinței mele !

Ceea ce este provocator pentru a obține accesul la ceea ce nu cunoaște nimeni, are putința de a fi accesat cu mai multă ușurință pe măsură ce îți modifici proiecția asupra imaginii care te reprezintă?

Tendința generală în leadership, această știință relevantă prin prisma influenței ei, care privește înainte de toate natura umană, nu este spre diferențiere, spre diversitate, ci mai degrabă spre omogenitate. Trebuie să unești toate acele părți din tine care te definesc, și să le aduci la un numitor comun, pentru a putea fi acceptate de toată lumea.

Este o condamnare categorică a leadershipului, a concepțiilor sau obiectivelor idealiste pe care le susții, să încerci să maximalizezi sau să minimalizezi însemnătatea manifestărilor interiorității unei lumi fără exterior, fără să cunoști îndeaproape aspectele majore ale realiății care asigură o imagine corectă și fidelă a omului.

Magia leadershipului, labirintul puternic luminat de razele cele mai intense și mai sănătoase ale științei de a înțelege ființa umană, are la bază un acord total cu tine însuți, cu exploratorul din tine, întru identificarea și întreținerea acelor mecanisme declanșatoare de energii vitale, purtătoare de valori și virtuți nebănuite ce stau condensate sub o formă latentă.

Procesul de trezire a conștiinței și a valorilor care remodelează ființa umană constituie, de fapt, premisa necesară și obligatorie a unei dezvoltări eficiente, definitorie pentru conturarea trăsăturilor personale.

Imaginea care te reprezintă într-un spațiu cu orizonturi și semnificații mult mai adânci decât cele ale lumii reale, lăsând puterea de sine să-și exprime nestigherită voința, este o îndepărtare de la regulile une societăți rigide, în căutarea unor expresii și trăiri revelatorii cu scopul de a-ți redefini personalitatea.

Aprecierea pe care ți-o acorzi se face în funcție de gradul de poziționare față de ceea ce este superior înțelegerii obișnuite, în ecuația tendinței de a produce un nou conținut de realitate?

Ceva se schimbase la mine, de parcă aș fi făcut un legământ care unea viața cu universul. Două forțe se manifestau simultan, îmbinându-se și echilibrându-se reciproc, ca niște culori de curcubeu care vibrau și parcă se despărțeau, și se amestecau iarăși într-o unitate desăvârșită. O voință divină și voința mea, se contopeau, depășeau orice închipuire, orice limită a rațiunii, devenind una singură, une seule force de connexion. Mă minunam câte emoții și întâmplări se îngrămădiseră în atât de puțin timp și spațiu.

Asemenea lui Epimeteu, care deschizând Cutia Pandorei a eliberat toate relele din interiorul ei, ca mai apoi, înfricoșat, grăbindu-se să închidă capacul, n-a observat că singurul lucru care rămăsese pe fundul cutiei era “Speranța” - eu m-am avântat în sferele înalte ale concepției omului despre lume, cultivând o nouă înțelegere a “activelor” din care este constituit el, supunând existența lui unor norme speciale. Dar fără să conștientizez că singurul lucru care trebuia analizat era tabloul, imaginea de ansamblu a întregii zone raționale a universului, prin prisma manifestărilor de sine.

Împins de firea curioasă, am reușit cumva să deschid poarta care făcea legătura cu Universul. Dar am plătit un preț mare. Fără să observ, am căzut în ispită. Am început să mă transform tot mai mult într-un ostaș al științei, apărătorul exaltat al alchimiei, un Merlin obligat să deslușească semnificația luptei dintre bine și rău la care era supusă ființa umană.

Sufeream tot mai mult de o mare povară. Trebuia să păstrez intactă “Cutia Pandorei”, să protejez cele mai însemnate taine ale ființei, ale vieții, ale universului. Ca un creator care înfrânează haosul. Ca un magician, susținător al unui mod superior de gândire.

Eram unicul autor al propriului meu destin.

Cum vezi imaginea de ansamblu a zonei de înțelegere a naturii omului din nevoia de a fi unicul autor al destinului său?

Cunoașterea oamenilor, proces în care te-ai aventurat ca lider, este esențială în leadership. Cunoașterea profundă a acestora, a relațiilor dintre ei, a motivațiilor individuale și comune, presupune o analiză minuțioasă a naturii umane, o cercetare realistă și mai ales prospectivă, a acestei forțe a maselor de oameni care te pot propulsa sau te pot destabiliza, ca lider.

Așa cum chimistul distilează cu răbdare substanțe eterice din plante și flori, tot astfel și tu, ca să deschizi poarta care se găsește la frontiera dintre tine și ceilalți oameni, trebuie să analizezi “tabloul”, imaginea de ansamblu a întregii zone raționale a omului, prin prisma manifestărilor sale. Apoi să încerci schimbi percepțiile care contribuie la formarea lui și să le cuplezi la convingerile tale.

Leadershipul trebuie să se reflecte în straturile superioare ale entității numite “om”. Prin urmare, ca să te ridici la înălțimea potențialului tău de lider, mai întâi cultivă o nouă înțelegere a “activelor” din care este constituită ființa umană, pornind de la elementele pe care se bazează întreaga ei “construcție”.

Păstrează ferecată Cutia Pandorei, căci o dată deschisă, haosul va pune stăpânire în tot ceea ce ai creat în calitate de lider, iar pilonul principal pe care se sprijină întreaga ta dezvoltare se va prăbuși.

A fi unicul autor al destinului omului înseamnă să te rezumi la a-ți crea o lume din care dispar cuvintele "EI" sau "LOR", înlocuindu-le cu stimuli de tipul: "Eu sunt sunt singurul conținut de realitate pe placul tuturor".

Combustibilul unui creator care înfrânează haosul reflectă poziția personală adoptată față de cunoașterea oamenilor în viața reală. Ca să avansezi în leadership trebuie să stimulezi conexiunile profunde ale unei perfecte autocunoașteri, să evidențiezi plusurile acelor părți ale sinelui care alcătuiesc unitatea ființei tale.

Găsește calea spre adevărata esență a ființei umane, ca să sporești profunzimea și calitatea Eu-lui tău.