Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Ecoul intens de dincolo de moarte

On Octombrie 27, 2013
, in
Leadership T7-Hybrid by Neculai Fantanaru
Ecoul intens de dincolo de moarte

Pune în funcțiune propulsorul dotat cu filtru autonom al intuiției, ca să ajungi la acea gândire puternică de dincolo de rațiune.

În fața unui cadavru totul devine ridicol. Mai ales dacă axa de rotație a gândurilor trece prin centrul de greutate al unei forțe de sens opus, care are ceva de spus. Dar care poate fi percepută doar de o minte în care se manifestă o proprietate nouă: gândirea de dincolo de rațiune.

Clarice Starling constată cu surprindere - rodul unei atenții izvorâte parcă dintr-o experiență apriorică - că în gura cadavrului există totuși ceva. Iar acest ceva se cere deslușit, scotocit până în ultimul ungher al ființei unde străjuiește, semeață, cetatea cu ziduri groase a adevărului. Bănuiește ceva, sau este doar imaginația ei?

Astfel, ea este prinsă într-o zonă îngustă de control, în care punctele de contact cu realitatea sunt doar tangențiale, intersectându-se doar pe teritoriul evoluat al unei minți profunde. Asta o ucide pe Clarice. Și, în același timp, îi dă viață. Să pornească în căutarea oarbă a unei suprafețe de sprijin pentru potrivirea unor noi piese de puzzle.

Într-o clipă, Clarice schimbă regulile jocului de-a v-ați ascunselea în care a fost implicată pe durata anchetei. Ispititor, ea hoinărește printr-un labirint subteran, imens, nesfârșit, dincolo de tărâmul morții, cu hotărârea de neclintit a unui chimist care își face experiențele într-o manieră riguroasă.

Poți să evidențiezi imaginea unei totalități de elemente omogene care să formeze semnificația unei corelații între ce știi, ceea ce se vede și noutatea descoperită, ca o consecință a unor situații de viață care cer anumite cunoștințe și abilități?

Ai zice că acest corp neînsuflețit, aflat în stare de putrefacție, generează o energie a cărei forță nemăsurabilă este cuprinsă în segmentul de timp care poate deschide porțile sufletului. Sau, mai degrabă, acele porți ale percepției ce duc în adâncul subconștientului. El pare că emite niște radiații invizibile care sunt absorbite de instinctul de vânător de ecouri al lui Clarice.

Acest corp rigid și inert oferă niște indicii ce se cer urmărite si cercetate, noi secrete, noi detalii și aspecte privind modul în care a fost înfăptuită crima. De parcă a fi prevăzut cu niște emițătoare speciale ale căror unde sunt receptate de simțurile cele mai fine. La nivel instinctual, Clarice pune totul cap la cap.

Două forțe interacționează, atrăgându-se ca un magnet - o forță venită din adâncuri și o forță a simțirii care preia semnalul difuz din circuitul intermediar de descărcare a energiei însuflețitoare. La nivel de subconștient, între Clarice și trupul în care inima nu bate are loc o comunicare dincolo de moarte, o legătură invizibilă care modifică starea unor elemente ale sistemului ei de gândire.

Poți să-ți pui în valoare experiența dobândită în anii de activitate profesională într-un context de tip "I demand Justice" a cărui ecou de cauzalitate se resimte într-un punct fix de unde poate să înceapă o ordine?

Dintre toți polițiștii din încăpere, numai ea, Clarice, are simțul observației atât de dezvoltat. Numai ea pare plasată în apropierea acestei emisii de unde ce pleacă din corpul inert, mici particule de energie care se propagă nedetectabil sub formă de raze în toate direcțiile. Numai ea percepe pulsațiile de frecvență joasă, proiectate să penetreze doar o inimă caldă cu o voință puternică.

Această ciudățenie nu pare deloc prea smintită. Căci, într-adevăr, fotografia medicului legist nu surprinde cadrele într-un mod însuflețitor. Ceea ce este nedeslușit, firul întregii acțiuni, numai vocea lăuntrică poate să-l refacă.

Vuietul asurzitor al spiritului înfioară cumplit inima lui Clarice: “ I demand justice ! ” Un ecou a cărui procesare împinge puterea minții la extrem, făcând posibilă detectarea acelor elemente și indicii temeinice, necesare pentru depistarea criminalului. Un singur punct fix al evoluției profesionale a lui Clarice, de unde poate să înceapă o ordine a unei logici superioare, poate să dea realității (trăită prin constrângere) o nouă semnificație: aceea că orice noutate în materie de fapte și situații de viață poate lăsa loc unei compensări de puternicie și de afirmare personală.

Înțelegi faptul că asumarea a ceea ce trăiești prin prisma unor considerente de ordin profesional poate avea consistența unui fenomen psihologic numit "un moment definitoriu al vieții" ?

Clarice trăiește un moment definitoriu al vieții care se manifestă tumultuos, desfășurat în conștiința ei ca un fel de ecou de dincolo de moarte, ceea ce deschide o altă perspectivă asupra evenimentelor pe care le consideră de importanță majoră pentru caz. Ea bănuiește că persoana decedată a fost un apropiat al ucigașului Buffulo Bill, și nu doar atât, ci faptul că a făcut parte dintr-un experiment mai amplu care încă se află în plină desfășurare.

Leadershipul pătrunde în câmpul de resurse primordiale ale omului - răbdarea, înțelegerea și perspicacitatea, pentru a-l ajuta să interiorizeze credințe de genul “ Eu sunt în stare ”. Și să-și însușească în cele din urmă abilitățile care garantează excelența în luarea deciziilor care au ca scop apropierea de adevărurile tangibile și verosimile, în scopul configurării unei noi viziuni.

Iar această concentrare asupra esențelor și nu asupra contrariilor, această viziune izvorâtă dintr-un microcosm de gânduri și sentimente care îndreaptă interesul și atenția spre un nivel superior de cunoaștere și înțelegere, depinde de linia despărțitoare dintre ceea ce omul consideră că este "normal” și ceea ce este "anormal”. Dintre ceea ce se întâmplă într-o anumită privință și ceea ce nu se poate întâmpla.

Leadershipul se poate impune ca o soluție de perspectivă pentru reabilitarea infrastructurii de gândire și acțiune, nu ca o opțiune care îngroapă adevărul sau limitează potențialul în atingerea desăvârșirii profesionale.

În funcție de modul în care liderul răspunde observațiilor determinate de omisiunile unor fapte care au influențat negativ desfășurarea evenimentelor, reexaminate sub mai multe aspecte, el va putea pune în aplicare o nouă gândire a designului și funcționabilității leadershipului. Personalizat și modificat până răspunde scopului urmărit: puterea de a se depăși pe sine însuși

Adevărurile despre viață pe care le extragi dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut, pot fi formulate când e prea târziu ca să mai conteze?

Pentru a recunoaște un adevăr incontestabil trebuie să ai la dispoziție o pârghie fină, un fapt care s-a petrecut și care are toate șansele să se repete.

În cazul lui Clarice, adevărul care i-a scăpat din vedere de fiecare dată, este în măsură să aducă informații importante, dar asta nu mai poate schimba trecutul, nu mai poate învia morții. Ea își dă seama, iar conștiința i-o repetă ca un gong chinezesc, că ceea ce contează nu este doar prinderea criminalului, ci rugăciunea pentru cei morți (victime maltratate cu bestialitate) care să-i aline orice supărare și să-i dea puterea să se elibereze de imaginea lor din memorie.

O forță venită din adâncuri și o forță a simțirii - sunt cele două puncte cheie din infrastructura sistemului de ghidaj al liderului, construite mai mult în baza unei convenții dintre obiectivele fundamentale ale cercetării sale și efectele imprevizibile pe care acestea le au asupra aprecierii situației de fapt.

Pentru a demonta acea gândire limitată care pornește de la observații și premise cu care toată lumea este de acord, neavând un background format din senzații individuale și percepții complexe și extrem de rafinate, el trebuie să-și îndrepte succesiv atenția asupra unui aspect ignorat sau neglijat. Și apoi să-l corecteze.

Caută bine, viitor lider ! Caută între cele două râuri ce-și amestecă apele între adevăr și îndoială. Pornește în căutarea satisfacției adânci ce-ți poate liniști curiozitatea, care să-ți potolească apăsarea insuportabilă a obligațiilor asumate cu mult curaj.

Pune în funcțiune propulsorul dotat cu filtru al intuiției cele mai fine și angajează-te în partida demențială împotriva punctelor de vedere prea puțin fundamentate. Nu te mulțumi cu realitatea pe care o indică baza de susținere a cercetării. Schimbă regulile jocului de-a v-ați ascunselea în care ești implicat pe durata propriului traseu evolutiv.

Leadershipul este un moment definitoriu al vieții tale, corespunzând unor faze ale dezvoltării în care stimulii de tip emoțional sau comportamental sunt dependenți de legăturile puternice cu cei cărora n-ai reușit să le vii în ajutor.

Ecoul intens de dincolo de moarte pune în evidență necesitatea cercetării elementelor aparent nesemnificative pentru o gândire limitată. Și de a le aborda într-un mod particular, obținând indicii pe care alții nu le găsesc.

Un îndemn pentru tine, viitor lider: cercetează și cugetă, fără însă a pierde esența lucrurilor.



* Notă: The Silence of the Lambs (1991)

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…