Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Farmecul vieții

On Octombrie 09, 2009
, in
Leadership sX-Experience by Neculai Fantanaru
Farmecul vietii

Întoarce-te la tine însuți, pentru ca realitatea să rezoneze în jurul tău după cum vrei tu.

Versurile unui vechi cântec, prelucrat de mulți scriitori, sună cam așa: „Încă de pe timpul lui Ra, vremurile cele vechi se duc și în locul lor vin altele noi. În fiecare dimineață soarele răsare și în fiecare seară se ascunde la asfințit. Bărbații zămislesc, femeile nasc, fiecare piept respiră aer proaspăt. Dar toți cei care s-au născut, toți până la unul, merg spre locul hărăzit omului.

Locul spre care ne îndreptăm nu-l știm precis, nu-l cunoaștem, ci poate doar îl putem intui într-o mică măsură, dar și în această mică măsură există o mare umbră de îndoială - pentru că viitorul este incert și greu de anticipat. Nu putem ști cu certitudine ce ne va aduce ziua de mâine, nu putem ști dacă vom avea parte de o surpriză plăcută sau, dimpotrivă, dacă vom fi loviți de ghinion așa cum li se întâmplă multora. Nu doresc să par pesimist sau melancolic, dar dacă zarurile destinului fiecăruia dintre noi au fost aruncate și jocurile au fost făcute, nu mai putem schimba nimic. Ne îndreptăm precum glonțul, direct, sigur și precis spre locul predestinat.

Recurgi la explorarea și integrarea adecvată a provocărilor și cerințelor vieții într-un nou template empiric, pentru determinarea reprezentării unui traseu personalizat în raport cu un timp oarecare?

Cu alte cuvinte viața fiecăruia este o carte cu atâtea pagini câte zile are de trăit; putem citi în fiecare zi paginile precedente de la ziua nr. 1 dar nu putem citi paginile următoare, ce aparțin viitorului. În linii mari, această carte are capitole ale căror titluri sunt „preformate” iar cu ce umplem respectivele capitole depinde într-o mare măsură de noi, de modul cum abordăm conținutul capitolului și de împrejurări. Cu ce umpli capitolele cărții tale?

Este oare adevărat că toate sunt deșertăciune în această lume, că gândurile oamenilor sunt schimbătoare? Să analizăm puțin faptele. Zilnic aflăm noutăți despre ce se petrece în lume, și ce constatăm?

Azi unii oameni petrec în voie, se simt bine și aspiră spre orizonturi îndepărtate. Următoarea zi, aceeași oameni devin triști și pesimiști, ocupați peste măsură cu munca și, năpădiți de griji și frământări nu-și mai pot permite luxul de a petrece în stil mare. Azi unii oameni se aliază, formează un tandem redutabil, puternic, aproape perfect și luptă în vederea atingerii aceluiași ideal. Următoarea zi, aceeași oameni rup alianța, se spurcă unii pe alții, certându-se până la lacrimi și înjurături. Când se împacă, când se ceartă. Azi prieteni, mâine dușmani. Poimâine iarăși prieteni. Răspoimâine iar dușmani. Și tot așa.

Omul crud și mișel, mama care ajunge soția ucigașului fiului ei, ibovnica ce plănuiește înșelăciunea în clipa dezmierdărilor, hoțul care scapă cu basma curată, etc. Și tot așa, la fel ca dintotdeauna. Unii sunt cinstiți, alții necinstiți. Azi este soare pentru unii, mâine înnorat și deprimant pentru alții. Azi unii o duc rău, mâine extraordinar de bine. Roată se învârte în cerc, neîncetat, de când lumea și pământul - aceleași peripeții, aceleași tristeți și bucurii, aceeași comedie umană în care doar actorii se schimbă, scenariul rămânând același. Leadershipul este un joc de echipă, dar în comedia umană, mulți preferă să joace individual, cum le convine lor, fără să țină cont de niciun fel de reguli sau principii.

Poți să definești un nou template al modulului de imagine "LOSSLESS" care să servească drept exemplu la categoria "revizuirea conținutului demn de a fi reținut" ?

Asta este lumea în care trăim, bună sau rea, dreaptă sau nedreaptă, convenabilă sau nu. Scriitorul polonez Boleslaw Prus spunea că lumea este ca fluviile și munții. „Un fluviu, atâta vreme cât curge mereu într-o singură parte, îți pare că-i mort; pe când, dacă o ia la stânga ori la dreapta, capătă farmec. Și tot așa se întâmplă și cu munții: dacă ar fi deopotrivă de înalți ar plictisi, pe când așa, piscurile lor cu înălțimi felurite și văile adânci îți încântă vederea.

Încearcă să nu îngădui inimii tale să se mâhnească de lucrurile rele, urâte și dăunătoare care se petrec în lume, ci încearcă să trăiești după cum ai vrea tu și după mijloacele pe care le ai la dispoziție. Viața este cel mai mare bun al nostru. Încearcă să petreci în voioșie fiecare zi, alungă grijile deoparte și înveselește-te. Luminează-te la față și uită-te cu admirație la lucrurile din jur. Bucură-te de clipele de fericire pe care le trăiești și le împarți cu cei dragi. Încearcă să guști din farmecul vieții...

Imaginea "LOSSLESS" surprinde tot ceea ce experiența vieții ți-a adus ca o promisiune de explorare a emoțiilor și a modului în care acestea te pot afecta pe plan personal sau profesional. Nu doar regrete și note de speranță care rămân ca niște vânătăi vechi, vorbind despre deciziile luate pe parcurs, ci ca un efect a ceea ce ești capabil să duci la bun sfârșit într-o realitate care este în același timp unitate deschisă și pluralitate complexă.

Întoarce-te la tine însuți, pentru ca realitatea să rezoneze în jurul tău după cum vrei tu.

Să determini reprezentarea unui traseu personalizat în raport cu un timp oarecare înseamnă să-ți dezvolți o formă de angajament pentru ceea ce viața așteaptă de la tine chiar și atunci când nu poți să-i încuviințezi actul de acceptare în ceea ce comportă ea ca aspirație spre extindere sau spre extincție.

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…