Gândacul
Te poți integra într-un mediu propice aspirațiilor tale, doar dacă imaginea cu care îți prezinți adevărata valoare este adecvată mediului respectiv.
Vă voi relata acum povestea unui supraviețuitor ajuns ca printr-o psihologie inversă într-un mediu necunoscut, dar ușor de explorat - "universitatea". Este vorba despre un descoperitor de comori care răzbește într-o mocirlă plină de necurăție, noroi și o nesuferită duhoare, prin care se înaintează foarte ușor doar prin anularea oricăror virtuți, oricăror norme spirituale, oricăror standarde etice.
Vremea și terenul au constituit avantaje pentru acest individ banal, resurse importante de care el a știut să se folosească bine, având cu siguranță alți complici, de aceeasi subspecie. Așadar, iată cum ai putea să întri într-o mocirlă în care există interese, dedesubturi, compromisuri, mediu în care un gândac nu se poate împotmoli deloc, tocmai fiindcă membrele sale sunt prevăzute cu perișori care îl ajută să se deplaseze pe suprafețe mlăștinoase, umede, și în același timp alunecoase.
Individul acesta obscur a fost primit ca oaspete de onoare în cadrul fertil al unui regat vegetal foarte întins, fără să se târască deloc pe pământ presat, fără să întâmpine niciun pesticid care să-l omoare. S-ar spune că pământul a vibrat în climatul propice dezvoltării sale. El însuși, un soi de suveran al biodiversității microbiene, s-a integrat de minune într-un mediu care i-a oferit suficientă hrană, apă și adăpost, fără să aibă niciun merit deosebit pentru această binecuvântată mană cerească. Într-o grădină bine îngrijită este loc de insecte aparent inofensive, nu-i așa?
Cine oare bagă de seamă existența unui mic univers, ascuns sub frunza unui răsad de toamnă? Această formă de viață precoce, nativ cu semnul de pământ, simbolizând adaptabilitatea, a pășit în mediul academic cu aceeași precauție cu care un nou venit explorează o grădină necunoscută. Asemenea unui "vizitator surpriză," el a adus cu el propriile aspirații de mărire, cu dorința de a se dezvolta în acest nou habitat, atât de departe, până ce va ajunge la stadiul de "rege al insectelor de cultură".
Adopți o perspectivă de tip "din afara - înăuntru" care pune accent pe responsabilitatea personală și libertatea etică, fiind deschis la tot ceea ce reprezintă "imagine transformată prin reflecție în model" ?
La unul din seminarii, noul profesor îmbrăcat la costum de patru ace, își deapană povestea vieții, vorbind pe scurt despre începuturile sale umile. Ca și cum ar lăsa semințe misterioase în solul unei grădini fertile, el a început să împărtășească cunoștințele și experiențele sale care, la început, păreau a fi unice și interesante. La fel ca în cazul capsulelor de ouă ale unui gândac, informațiile pe care le-a împărtășit nu puteau fi ușor asimilate sau înlocuite cu altele.
Dar l-a luat gura pe dinainte, ca și când trecutul umil l-ar fi împins de la spate să se elibereze de povara unei greutăți istovitoare. Micul dăunător polifag ce nu trebuie nicidecum ignorat, a relatat un fapt de o importanță esențială, un secreto muy personal, o anumită întâmplare din viața sa care trebuia ținută într-un seif securizat cu cel mai complex cifru. În ce privește securitatea informațiilor, insectele nu pot fi neglijate.
El a mărturisit cu bună credință că s-a confruntat cu dificultăți în adaptarea la grădina academică, la fel ca orice nou vizitator într-un loc nemaiîntâlnit, plin de vegetație. Mai întâi a ajuns profesor, apoi a trebuit să-și aleagă disciplina pe care urma s-o predea la ore. Ajuns pe acest teren agricol, gata pentru a fi lucrat, a cochetat cu mai multe discipline, dar niciuna nu i-a fost pe plac, așa că a făcut un curs specializat unde a obținut o diplomă care i-a permis să se specializeze într-un alt domeniu care nu era trecut pe lista "disponibilă" a terenului fertil.
Ai chemare să te inițiezi într-o profesie nouă explorând alteritatea prin imagini care se suprapun, încât să te specializezi ulterior în nuanțele unei exprimări vizuale unice?
Aici, se pune întrebarea plină de strălucirea obrazului curat: mai întâi ajungi profesor, și apoi te specializezi într-un domeniu ca să profesezi? Cum vine asta? Adică ti se pun în față o grămadă de discipline diferite, și tu alegi să predai oricare din ele, fără să ai habar de niciuna?
Ei bine, vizitatorul acesta bine primit și bine venit pe tărămul agriculturii diversificate, Leptinotarsa Decemlineata, specie de insectă care se întâlnește frecvent în mediile de "cultură" din România, a pășit discret în grădina universitară, fapt ce ilustrează un proces de adaptare inițială. Dar evidențiază și dificultățile pe care le-a întâmpinat în a-și îndeplini eficient rolul. Totuși, degeaba vrei să trăiești cu instinctul într-o atmosferă prielnică, dacă nu iți pui în valoare abilitatea de a ascunde "mizeria" cu care ești acoperit, noroiul în care te bălăcești în fiecare zi.
Așadar, în contextul academic, este esențială nu doar gestionarea locului unde gândacul își "ascunde" mizeria, ci și modul în care o gestionează, deoarece acolo unde el își lasă ouăle, într-un soi de leagăn de mătase, lipit de fața inferioară a unei frunze slobode, acolo se vor dezvolta larvele, care trebuie să treacă și ele printr-un proces de dezvoltare și creștere pentru a ajunge la stadiul adult. Numaidecât, intrusul acesta trebuie să se deghizeze într-o buburuză, ceva colorat și plăcut privirii, cu conotații simbolice pozitive, încât să capete o recunoaștere pozitivă. Apoi își deschide tipic elitrele, își extinde aripile posterioare, zburând spre libertate.
Profiți de conexiunile tale pentru a ocupa un rol pentru care nu ești pregătit, riscând astfel să transformi această oportunitate într-o iluzie vizuală cu potențiale repercusiuni în echilibrul compozițional al imaginii tale?
Mai în glumă, mai în serios, hai să vedem ce acuzații i se pot aduce individului care mai întâi a ajuns profesor, și abia ulterior a făcut cursuri care să-i permită să profeseze într-un domeniu despre care nu știa nimic.
Uzurpare de funcție: Individul a ocupat o funcție pentru care nu era calificat, profitând de relațiile sale și de alți complici. Acest lucru poate fi considerat o formă de fraudă, care poate avea consecințe legale.
Impostura: Individul a obținut o poziție de profesor fără a îndeplini condițiile necesare, respectiv cunoștințele și competențele necesare pentru a preda o disciplină academică. Cel mai probabil, individul a mințit în CV-ul său, unde a declarat că are cunoștințe într-un anumit domeniu.
Frauda: Individul a indus în eroare studenții și instituția de învățământ superior prin prezentarea sa ca profesor calificat.
Favoritism: Dacă un individ a primit favoruri speciale în procesul de angajare, sau a fost avantajat în detrimentul altor candidați, acesta poate fi acuzat de favoritism.
Incompetență profesională: Având în vedere că nu avea cunoștințe solide în domeniul respectiv, se înțelege că nu era pregătit să-și îndeplinească sarcinile de profesor, fapt care ar fi condus la predarea unor informații eronate sau neactualizate, sau la crearea unei atmosfere de dezinteres în rândul studenților. Iar faptul că a divulgat secretul parvenirii sale poate fi considerat o dovadă de delăsare sau neglijență. Mare greșeală !
Neglijență în procesul de selecție: Dacă instituția de învățământ nu a efectuat o evaluare adecvată a calificărilor individului înainte de a-l angaja sau promova, aceasta poate fi acuzată de neglijență în procesul de selecție. Este știut că universitățile din România sunt numarul 1 mondial la capitolul indivizi “noroioși” ajunși profesori peste noapte.
Conflict de interese: Dacă cineva din conducerea instituției are o relație personală sau de afaceri cu individul în cauză, și a influențat procesul de angajare în favoarea sa, atunci poate fi vorba de un conflict de interese.
Abuz de poziție: Dacă individul a obținut contracte cu diverse companii, prin intermediul poziției sale de profesor, aceasta poate fi o dovadă că a folosit poziția sa pentru a obține avantaje personale.
În funcție de probele disponibile, individul poate fi acuzat de una sau mai multe dintre aceste infracțiuni. Dacă este găsit vinovat, acesta poate fi pedepsit cu închisoare sau cu alte sancțiuni penale. Și chiar dacă nu este găsit vinovat, după atâția ani, cu siguranță Dumnezeu știe totul. Și asta este de ajuns...
Leadershipul se manifestă ca un fel de recunoaștere a imaginii pe care o reflectă creația ta, din care trebuie să elimini imitația și mimarea unor continuități în procesul de afirmare a originalității.
Gândacul tot gândac rămâne indiferent de mediul în care se manifestă, indiferent de decorul vizual în care se regăsește, la fel cum un om corupt nu-și schimbă natura oriunde se află.
Acest gen de "viețuitoare" nu are niciun fel de înclinații spre creație, spre descoperire, spre inventică, ci doar spre uneltiri, tertipuri, trădări, intrigi, vorbe măgulitoare, manipulări lipsite de scrupule, planuri secrete. Absolut nimic spiritual, nimic apropiat de divin nu sălășluiește în sufletul, în mintea, în conștiința lui. Totul se reduce numai la aspirații profitabile.





