Hotărârea lui Evelyn

Construieşte-ţi o atitudine puternică în leadership prin ataşamentul tău faţă de ceilalţi oameni şi prin angajamentul faţă de misiunea pe care ţi-o asumi.

Spre sfârşitul filmului „ The Mummy Returns (2001) ”, după ce puternicul rege Scorpion este înfrânt, templul lui Abu Simbel începe să se dărâme. Rick O'Connell cât şi înfiorătorul preot Imhotep (care între timp îşi pierduse puterile) se trezesc brusc aruncaţi într-un hău. Amândoi reuşesc să se prindă cu mâinile de marginea acestuia, dar spiritele morţilor îi trag în abisul pământului, în iad. Rick respiră sacadat, inima îi bătea atât de tare, la fel ca a unui om aflat în preajma morţii care abia îşi mai poate aduna ultimele puteri. În sinea lui aproape că se resemnase.

Evelyn, soţia lui Rick, şi rivala ei, regina reîncarnată Anck Su Namun, ţintuite într-un loc mai sigur priveau neputincioase cum se prăvăleau cu furie bucăţile de piatră din tavan peste tot în jurul lor. Părea că nimic nu-i mai poate salva pe cei doi, care se străduiau cu ultimele puteri să se ţină de marginea hăului.

O hotărâre care însemna moartea sau viaţa. Evelyn a înţeles dintr-o dată că doar energia si hotărârea ei vor putea să-l salveze pe Rick. În sinea ei probabil îşi spunea: „ Te iubesc Rick. Nu te voi lăsa aici. Nu, după tot ce-ai făcut pentru mine. Nu vreau să te am pe conştiinţă. Nu mi-aş ierta-o niciodată dacă ţi s-ar întâmpla ceva. ” Aşa că s-a hotărât să acţioneze.

Cuprinsă de nerăbdare şi de nelinişte, dar înarmată cu un curaj deosebit şi cu o voinţă ieşită din comun, ea aleargă spre Rick, fără să-i pese de ploaia de pietre din jurul ei. Odată ajunsă lângă el îi apucă braţul drept cu ambele mâini, inspiră adânc şi, plină de convingere, începe să-l tragă spre ea cu o încăpăţânare de nestrămutat. Cu un suprem efort reuşeşte să-l scoată afară pe Rick din hău.

Leadership: Analiza personalității tale vizează acel tip de intervenție psihologică ce ia în considerare numeroase perspective de abordare a unei sarcini care îţi pune în dificultate nevoia de justificare a puterii de sacrificiu?

Toţi oamenii sunt în stare de lucruri incredibile atunci când îşi doresc ceva cu adevărat, dar puţini au curajul să-şi pună viaţa în pericol pentru cineva. În spatele iniţiativei lui Evelyn s-a aflat un puternic simţământ de afecţiune şi ataşament. Ea a demonstrat că poate prelua iniţiativa specifică leadershipului fiind stimulată de sentimentele profunde faţă de soţul ei, expunându-se primejdiilor cu cea mai cutezătoare îndrăzneală.

Ea a dispus de o cantitate uriaşă de energie şi a avut încredere în instinctele ei atunci când a trebuit să ia decizii importante. A parcurs distanţa care desparte incredibilul de credibil. Fără umbră de îndoială Rick a fost binecuvântat să aibă o soţie, o parteneră ca Evelyn – cu un spirit viu şi energic, curajos şi tenace.

Sacrificiu este ceea ce obţii după ce ţi-ai înfruntat temerile şi ţi-ai luat soarta în mâini, în condiţiile în care eşti silit la o reacţie care-ţi pune viaţa în pericol. Când un om se autodefineşte treptat ca un "erou de sacrificiu", construind o tendinţă de a se manifesta drept catalizator care propulsează trecerea de la experienţă la credinţă, el corespunde acelei tendinţe universale înspre unitate, acelei munci îndeplinite de spirit pentru a justifica o concepţie despre iubire, despre Dumnezeu, despre ce e bine şi ce e rău.

Leadership: Cum apreciezi importanţa valorii tale de judecător într-o evoluţie a motivaţiei bazată pe severitatea consecinţelor, în raport cu presiunea situaţională pe care o simţi “din afara” propriei voinţe?

Văzând că Evelyn a pornit cu atâta elan să-l salveze pe Rick, înaltul preot Imhotep, disperat, o roagă stăruitor, o imploră pe iubita lui Anck-su-namun să-l ajute. Dar aceasta, cu privirea aţintită asupra flăcărilor şi asupra bucăţilor de piatră care cădeau tot mai abundent, temându-se pentru propria viaţă se întoarce şi fuge, sperând să se salveze. Cu alte cuvinte, ea a evitat să-şi pună viaţa în pericol pentru iubitul ei, aşa cum a făcut-o Evelyn pentru soţul ei.

Săraca fată bogată. Încântătoare, dar laşă şi necredincioasă. Abia în ultimul ceas, exact atunci când avea mai multă nevoie de ajutor, Imhotep a realizat acest mare adevăr: că un om care nu are îndrăzneală, nu iubeşte cu adevărat. Că o iubită laşă nu e deloc o femeie iubitoare, ci mai degrabă o trădătoare. Omul slab de caracter îşi dezvăluie latura vulnerabilă în situaţii critice.

Cuprins de o întristare adâncă care i-a sfâşiat de moarte inima, înaltul preot Imhotep, cu voinţa amorţită, cu lacrimi în ochi, zbătându-se câteva clipe între mânie şi durere, a renunţat să mai lupte şi a acceptat îmbrăţişarea morţii. S-a aruncat singur în abisul pierderii eterne. Dezamăgirile târzii sunt cele mai puternice otrăvuri.

Nimic nu-i mai poate alina suferinţa, nimic nu-i mai poate reda pacea inimii celui ce a fost trădat chiar de persoana în care şi-a pus toată încrederea. Înaltul preot Imhotep, şi-a pus toate speranţele în Anck-su-namun, dar aceasta i-a înşelat toate aşteptările. La fel ca un jucător de poker care pariind totul pe o singura carte pierde absolut totul (casă, maşină, soţie), tot aşa Imhotep, pentru că şi-a pus toate speranţele în cea căreia îi promisese un destin de regină, a pierdut orice resursă sufletească şi a preferat sa moară.

A-ţi asuma rolul de judecător într-o creştere permanentă a importanţei tale în sfera măreţiei este similar cu a citi cu nesaţ dintr-o carte cu conţinut dramatic: mai întâi trebuie să suporţi aceeaşi situaţie ca a personajelor, care te face să suferi, apoi trebuie să justifici o anumită concepţie pe care o ai despre Dumnezeu şi, prin urmare, a te justifica pe tine însuţi în situaţia în care personajul principal eşti chiar tu.

Alături de individualismul relativ dezvoltat în perioade tulburi ale vieţii, se conturează uşor, uşor, egoismul şi starea de exasperare în rândul celor care vor să aparţină neapărat de ceva sau de cineva, renunţând la orice mod de gândire potrivit pentru contextul dat. Această poziţie adoptată negândit, fondată doar pe emoţii, îl determină pe om să îşi creeze o realitate proprie, ambiguă prin însăşi interpretabilitatea ei, ce poate fi privită ca o explozie în lanţ şi cu efect imediat de neutralizare a "scutului" rezistent al leadershipului.

Afectivitatea, prietenia, recunoştinţa, mulţumirea de sine, bunătatea - trebuiesc administrate cu foarte mare grijă, înainte de apariţia acelei forme deosebit de contagioase, uneori mortale, a slujirii prea generoase, alteori chiar inconştiente, în numele prieteniei şi unităţii.

Dacă te afli la conducerea unei echipe trebuie ştii că oamenii slabi de caracter evită să-şi asume responsabilităţi în situaţii care cer improvizaţii, în faţa eventualelor obstacole si pericole ce ar putea sa apară. Mai mult, ei preferă întotdeauna să meargă pe căi bătătorite decât să se expună riscurilor şi să ia asume măsurile pe care trebuie să le ia.

Atunci când în echipă ai mai mulţi asemenea oameni, nesiguri şi laşi, probabilitatea de a nu ajunge la scopul propus este mare, iar echipa, în acest caz, nu este decât un grup care se poate destrăma oricând.

Presiunea situaţională pe care o simţi “din afara” propriei voinţe se produce atunci când conştiinţa ta se supune altor reguli decât cele pe care le-ai tot clamat şi le-ai luat ca alibi în majoritatea cazurilor.

Conştiinţa ta se îndreaptă spre un întreg numit "starea corecţiei finale" atunci când îţi dai seama că ceea ce contează cu adevărat nu este ceea ce ţi se întâmplă, ci ceea ce eşti dispus să sacrifici când ştii că timpul tău este limitat.

Hotărârea lui Evelyn aduce în prim plan o singură maximă: construieşte-ţi o atitudine puternică în leadership prin ataşamentul tău faţă de ceilalţi oameni şi prin angajamentul faţă de misiunea pe care ţi-o asumi.