Încearcă să vezi leadershipul în felul următor (2)
Conferă leadershipului tău acea notă de armonie de care are nevoie ca să poată convinge.
Celebrul actor american Henry Fonda a spus odată: "Una din marile descoperiri pe care le face un om, una din marile surprize, este să constate că poate face ceea ce credea că nu poate". Ca să te ridici la nivelul așteptărilor tale trebuie să descoperi modul în care poți cultiva o orientare spre performanță și progres, adică să conferi leadershipului tău acea unitate, acea notă de armonie de care are nevoie ca să poată convinge.
Efortul de a reda în chip adecvat dovada cea mai firească a unei continuități în activitățile de creație (care pot să contribuie la creșterea capacității tale profesionale), se poate transforma în eșec dacă nu constați o intensificare a interesului tău spre deprinderea originalității și inovației. Căci liderul trebuie să fie un artist care și-a format deprinderea unor raționamente pe care le consideră relevante în actul de creație, încât ceea ce este făcut de el să capete caracterul unei arte distinse.
Autoevaluarea ca și evaluarea făcută de alți specialiști nu te ajută să afli în ce moment al evoluției te afli și ce trebuie să faci în continuare pentru a atinge performanța visată, ce căi trebuie să urmezi, ce lacune trebuie să umpli și unde trebuie să insiști pentru ați spori valoarea. De aceea, nu te baza niciodată pe recomandările specialiștilor, și nu apela la sfaturi din partea celor care nu îți apreciază munca.
Armonia este modalitatea în care îți place să studiezi și să te dezvolți personal, încât să te poți concentra pe crearea conținutului pe care ți-l dorești a fi transmis în coordonatele unei arte ce pune în valoare atuurile personalității tale.
Sfat: Acceptă drumul adevărului, detașează-te de acea mentalitate care nu-ți permite să privești mai profund în tine însuți, care te împiedică să efectuezi o autoevaluare mai amănunțită a calităților și defectelor proprii. Obținerea performanțelor are în vedere armonizarea cu cerințele impuse de ceilalți oameni (prin reglementări și legi) - de aceea este vital să recunoști importanța activităților pe care le îndeplinești pentru a satisface aceste cerințe.
Iarăși spun. Trăsăturile tale caracteristice se manifestă în performanțele tale. Aceste trăsături vădesc o atât de strânsă legătură cu acțiunile și deciziile care stau la baza îndeplinirii atribuțiilor pe care le ai de îndeplinit conform funcției de conducere în care ai fost nominalizat.
Deci, trăsăturile nu pot fi independente de leadershipul tău. Ele redau și armonizează pe deplin interesele și eforturile tale, relațiile dintre tine și ceilalți oameni, contribuind prin funcționalitatea, calitatea, prin tenta lor pozitivă la creșterea capacității tale profesionale. Așa cum arta plastică se exprimă prin desen și prin culoare, performanțele se exprimă prin raportul dintre tine și ceilalți oameni. Ele sunt oglinda propriilor virtuți și sunt optimizate prin alocarea celor mai potrivite evaluări și autoevaluări.
După ce criterii trebuie să te ghidezi astfel încât să te poți hotărî asupra unui model de creștere a performanțelor capabile să îndeplinească cerințele rezultatelor obținute în urma efortului de a te considera "singurul om de pe pământ" ?
Dacă trăsăturile tale pozitive nu sunt puse în evidență sau nu sunt direct observabile, dacă nu coincid cu valorile și așteptările celor din jur, dacă ele nu se leagă într-un tot coerent, efectul se va dovedi sub așteptările tale. Acest lucru poate duce la un alt rezultat decât cel așteptat. O proastă identificare sau o configurare greșită a propriilor resurse și calități poate avea urmări neașteptate.
Ești victima unei erori de interpretare a realității? Eu am învățat de la viață că toți oamenii vor să fie recunoscuți și acceptați complet pentru cine sunt în interiorul lor, dar foarte puțini sunt capabili să-și măiestreasca interiorul în așa fel încât să poată conștientiza viața. Foarte puțini îmbrățișează arta, creația și spiritualitatea. Deci, încearcă să găsești calea spre excelența în arta conducerii, fără să îngădui convingerilor să se alinieze unei false realități.
De exemplu, dacă apelezi un număr greșit, îți va răspunde întotdeauna altcineva decât cine te aștepți, nu-i așa? Aproape în același fel, când nu îți măsori corect valoarea și priceperea, performanțele tale vor urma un alt traseu decât cel stabilit inițial. În loc să reușești să creezi relații de durată prin creșterea performanțelor proprii, riști să stabilești o conexiune greșită printr-o autoevaluare incorectă sau incompletă. Astfel devii victima unei erori de interpretare a realității – adică ajungi să-ți supraestimezi valoarea atunci când de fapt ea este mult mai mică.
De aceea este necesară conștientizarea a ceea ce ești și stabilirea priorităților de dezvoltare. Bine a remarcat cineva: "Conștientizarea este primul pas către preluarea frâielor vieții în propriile mâini. Te ajută să te înțelegi și să îi înțelegi mai bine pe cei din jurul tău. Te învață să simți, te învață treptat să devenii creator – adică un călător conștient al propriului drum, nu un simplu pasager sau figurant în propria ta viață.”
Ca să dai valoare persoanei tale trebuie să-ți deschizi singur orizonturile, manifestându-ți pe deplin atașamentul față de interesul și disponibilitatea de a-ți îmbunătăți performanțele.
Încearcă să vezi leadershipul în felul următor: tot ceea ce faci în viață este la fel cu ceea ce ai în interiorul tău: convingeri, emoții. Iar ceea ce nu găsești în interiorul tău nu vei găsi niciunde în altă parte. Și dacă îți dorești cu adevărat ceva și nu găsești acel ceva în tine, atunci degeaba îl cauți în altă parte.
Totodată, leadershipul are în primul rând nevoie de măreția care se naște din singurătatea cu care ai legat pe parcursul vieții relații cu universul artistic și cu natura înconjurătoare.
Așa cum orice acțiune morală are ca scop fericirea internă, tot așa recunoașterea propriilor capacități și dezvoltarea lor permanentă contribuie la optimizarea performanțelor tale personale și profesionale. Niciodată să nu ți se pară ceva cu neputință. Numai cei slabi văd totul ca printr-o pânză neagră. Pe măsura trecerii timpului, perspectiva sub care vei privi lucrurile se va modifica. Dacă tinzi spre excelență atunci vei depune toate eforturile ca să te distanțezi de acea realitate care este distorsionată de percepțiile limitatoare ale celor care îți stau în cale.
De multe ori, singurul tău dușman ești chiar tu însuți.





