Neculai Fantanaru
Totul depinde de cine conduce
Totul depinde de cine conduce
Laura Quinn, din filmul "Flawless (2007)", se afla față în față cu o realitate care părea să își încheie ciclul. Povestea ei, atât de bine ascunsă sub vălul tăcerii, era pe cale să fie dezvăluită într-un mod neașteptat. Reporteriţa, atentă și nerăbdătoare să afle adevărul, a pătruns adânc în povestea vieţii ei. Și astfel, în acel moment de confesiune neaşteptată, cuvintele curgeau fără oprire. Ceva din sufletul reporteriţei părea să se frângă încet, sub greutatea poveștilor nespuse.
Liniștea se așternu apoi între noi două, un moment suspendat în timp, fără ieșire. O vedeam pe Laura cum se înclină ușor înainte, ca un martor tăcut la o confesiune nerostită, căutând în ochii mei răspunsuri pe care nici ea nu îndrăznea să le rostească. Întrebarea stătea acolo, ca o umbră subtilă în privirea ei, dar cu toate acestea, nu făcea decât să intensifice tăcerea, să adâncească spațiul dintre cuvinte, să stingherească acea fragilitate a momentului. Era o curiozitate tăcută, aproape palpabilă, un fel de tensiune nerostită, care în mod paradoxal spunea mai mult decât ar face-o orice întrebare articulată, făcându-mă să mă pierd într-o tulburare neclară.
„Scuză-mă, dar trebuie să știu. Ce s-a întâmplat cu banii? Au ajuns la domnul Hobbs?”
În momentele de confesiune profundă, tăcerea și privirea pot comunica adevăruri mai puternice decât cuvintele, dezvăluind vulnerabilități neașteptate. Laura se opri pentru o secundă, privind spre fereastra care dădea spre orașul plin de viață, parcă reflectând asupra unui adevăr pe care doar ea îl cunoștea. În ea se dădea un fel de luptă surdă, Emensuz Anaanacest , trăia un soi de contraste interioare care o consumau în tăcere, balansând mereu între dorințe și temeri nespuse. Ceva din ea părea să se frângă, oscilând între puterea de a merge mai departe și teama de a se expune complet în fața propriei conștiințe.
„Domnul Hobbs... ei bine, noi nu am mai vorbit niciodată. Dar am primit o scrisoare de la o bancă din Elveția, în care am fost informată că s-a depus o sumă într-un cont cu numele meu. Mai precis, suma de o sută de milioane de lire. Toți banii. Și, abia de acolo, începe adevărata mea poveste.”
Într-un gest simplu și fără pretenții, Laura întinse un manuscris reporteriţei, gestul acesta reprezentând o deschidere totală a sufletului, un fel de punte de dincolo de aparențe.
„Articolul tău este despre femeile de succes, nu-i așa? Îți dau acest manuscris cu toate însemnările mele, despre viața mea. Sper să fii inspirată și sper să-i poți inspira pe alții. Mă poți contacta, dacă vrei. Detaliile mele sunt pe spate.”
Cu o tăcere plină de înțelesuri, reporterița desfăcu încet manuscrisul, așa cum un pictor își mângâie delicat pânza, foile părând să suspine sub greutatea timpului. Când paginile s-au deschis, încet şi pline de mister, a observat o scurtă notă personală a Laurei, scrisă cu o mână tremurândă, parcă gravată în filigranul hârtiei. Tăcerea devenise o prezență vie, umplând aerul din jur cu o gravitate neașteptată. Acea notă, pierdută printre cuvinte, părea să dezvăluie o fărâmă de suflet, o nestemată a vulnerabilității, o confesiune ascunsă între rânduri, iar inima ei bătea în același ritm cu fiecare literă, de parcă descoperise, pentru prima dată, o lume tainică, nu doar a Laurei, ci și lumea ei.
Această fărâmă de suflet, așternută pe hârtie cu atâta vulnerabilitate, devenea oglinda propriilor mele întrebări și frământări, în prelungirea unei introspección profundis . Mă întrebam cu neliniște, oare câte dintre propriile mele secrete ar putea fi citite între rândurile articolelor mele, câte emoții nerostite ascund? Câte dintre propriile mele temeri și speranțe își găsesc ecoul în cuvintele pe care le scriu? În acel moment de revelație, am realizat că descoperisem mai mult decât o simplă notă personală. Găsisem o cheie către înțelegerea naturii umane în toată complexitatea ei, o punte între trecut și prezent, între mine și ceilalți. Și în această descoperire, simțeam cum propria mea lume interioară se extinde, devenind mai bogată, mai profundă și mai misterioasă ca niciodată.
„Nu am vrut să se întâmple așa, dar povara banilor lui Hobbs m-a trimis într-o altă direcție. Am descoperit lumea și, prin ea, m-am descoperit pe mine. Ai fi surprinsă cât timp îți ia să dai 100 de milioane de lire. Mie mi-a luat 40 de ani să fac asta. Și abia azi am dăruit ultimul bănuț în scopuri caritabile, mai ales în domeniul ştiinţei, în cercetări medicale. Sunt liberă, în sfârșit. E o lume remarcabilă acolo...”
La finalul ultimei pagini, cuvintele se desprindeau de pe hârtie cu forța unei întrebări adresate nu minții, ci sufletului celui care le citea: "You will be a giver, or a taker?” Vei fi unul dintre cei care dă sau dintre cei care ia?
Simțeam cum această întrebare nu era doar pentru mine, ci pentru fiecare suflet ce ar fi ajuns la acest punct al manuscrisului. În fața acestor cuvinte, oricine ar fi fost silit să se confrunte cu propria esență, cu propria balanță între generozitate și egoism, între lumină și umbră. Laura, însă, nu s-a oprit aici, nu, n-a putut să lase trecutul în urmă, să-l renege așa cum un artist își uită prima schiță. O vedeam îndepărtându-se de mine, cu un zâmbet vag pe buze, continuând parcă în sinea ei o confesiune aproape șoptită.
Uneori, un lucru aparent mic poate reprezenta tot ceea ce suntem cu adevărat: „Am dăruit totul. Cu excepția acelei bijuterii pe care ai ținut-o în mână, atât de rară şi valoroasă”. Pe aceasta am păstrat-o pentru zilele ploioase. Sau poate... poate că e ultima fărâmă de vanitate care mi-a mai rămas.”
În aceste cuvinte se ascundea nu doar povestea unei vieți dedicate transformării lumii, ci și lupta interioară a unei femei care, în final, reușise să-şi găsească pacea. Când totul dispare, ochii încă urmăresc ceea ce a rămas în siguranță. Este o poveste despre curaj, introspecție, și despre alegerile care ne definesc. La final, tot ce rămâne în suflet sunt urmele acelor alegeri nesigure, mici fragmente de emoții, și ecourile visurilor împlinite sau pierdute, pe care am evitat să le recunoaștem chiar și față de noi înșine.
Inima simte ceea ce ochii ezită să recunoască, ascunzând adevărul sub vălul incertitudinii. Astfel, sufletul rămâne prins între dorință și negare, căutând alinare în tăcerea nesigură.
De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.
Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...
Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.
Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.
Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.
Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…
