Leadershipul de doi bani din România
Măsoară-te cu tine însuți fără să accepți ca formă de oglindire alternativa unor observatori care exclud o puternică corecție a propriilor exagerări de imagine.
Și uite de aia merg lucrurile în România, așa cum merg ele de multă vreme: prost și tot înapoi. Adevărata ciumă care a izbucnit de două secole încoace la noi în țară este corupția, acea orientare spre "înapoi" datorată falșilor profeți, adică acelora care nu știu nimic, dar pretind a cunoaște totul. Nu-i de mirare că prea multe pile și relații în interiorul instituțiilor au adunat oameni fără nicio pregătire solidă în toate domeniile de activitate. Oameni toxici la interior, dar la exterior foarte rafinați.
În toate instituțiile de stat, îi găsim pe tata, mama, fiica, fiul, nepoții, socrii, bunicii, verișorii, prietenii și restul rudelor, toți sub același acoperiș. Toți fiind mari doctoranzi, cu studii prin străinătate, având diplome adunate și tot adunate, de parcă ar fi fost la cules ciuperci după ploaie. Toți multipolari, cu talente într-o mie de direcții. Tot atât de bine se orientează în filozofie cât și în contabilitate. Și profesor, și politician, și psiholog, și artist, și cântăreț, când doctor, când avocat, când consultant, când prezentator, când la discotecă, când piscină, când la festivități. Toți mari cunoscători. Cu funcții înalte. Cu mașini scumpe. Și toți se trezesc afaceriști imediat ce pun mâna pe-un post important. Toți și-au asigurat pensia, dar nu și nemurirea...
Nici măcar unul singur nu are un fundament științific. Cele trei mari calități ale omului de știință (invenție, creație, descoperire) lipsesc cu desăvârșire la absolut toți eroii noștri. În fond, niciunul nu știe nimic despre nimic. Știința lor este “știința copitelor fără potcoave”. Genul ăla de indivizi care se abia reușesc să copieze din cărți sute de paragrafe pentru doctorat, dar habar nu au ce este un blog/vlog în secolul 21.
Ai început să mergi înapoi ca să iei o distanță mai mare față de punctul de vedere al unor observatori ce participă la derularea evenimentelor, dar nu pot să se detașeze de desfătările rutinare în care se simt blocați?
Ar mai avea oamenii aceștia ceva important de spus în vreun domeniu al științei, în afară de ceea ce au plagiat? Dottore Genshin, ce-ai putea tu să mai scrii pe un blog? Măcar de-ai scana o carte (scrisă de alții) și ai pune-o pe Scribd, atâta lucru să faci pentru oamenii care vor să învețe ceva.
Oamenii ăștia îmi amintesc de acel vizir Sams-ud-Davla, de pe timpul lui Avicenna, care își însușea fără rușine o parte importantă din veniturile statului, sporindu-și averea și așa enorm de mare. Rudelor și prietenilor le împărțea cu dărnicie moșii bogate. În divane domnea mita și delapidările. Cadiii-judecători hotărau procesele în favoarea celor care plăteau mai mult. Comandanții foloseau banii armatei în scopuri personale. Toți oamenii aceștia erau asemenea unor semidocți fără mari posibilități de expresie intelectuală, sau asemenea unor observatori care excludeau o puternică corecție a propriilor exagerări de imagine.
Și după ce ți-ai adus toate catrafusele în guvern și ai diminuat valoarea fiecărei instituții în parte, măcar fă un bine și pune în fiecare sector, în funcțiile cheie, pe cineva realmente foarte bine pregătit în domeniu. Cât timp mai ești în stare să îți faci loc la evenimentele sociale sau istorice, abuzând de puterea pe care o deții?
Da, aduci pe unul tobă de talent, un inovator, îl plătești de 10-20 de ori mai bine decât catrafusele alea care oricum nu fac nimic, și poate în acest fel se vor mișca mai bine lucrurile în fiecare instituție.
Însă, în România se întâmplă fix pe dos. Toate ridichile stricate ajung șefi și directori, iar cei cu adevărat specialiști pleacă din țară, eventual încheie contract cu diverse companii private.
Ești în stare să recunoști existența reală a unei "interferențe" exterioare care te ține departe de eventualele abuzuri datorate prea plinului unei puteri neasumate și negarantate ce s-a format din îmbinarea efectelor de contrast negativ?
Și normal că totul se duce de râpă. O țară plină de trădători, e o țară plină de pile și de slabi profesioniști. Pentru ca o țară să fie subjugată ușor, trebuie să o destabilizezi, adică trebuie să slăbești soliditatea instituțiilor, să minimalizezi funcționalitatea lor. Și cum faci asta? Simplu. Înlocuiești profesioniștii cu niște mediocri. Sau, aduci numai mediocri care habar n-au ce este știința, iar cei cu adevărat valoroși și inovatori își vor găsi chiar în străinătate recompensa financiară, independența și statutul pe care munca li-l oferă. Din cauza asta România este la cheremul marilor puteri.
Tocmai pe acest principiu s-a dezvoltat America în ultimii 80 de ani. Au ajuns acolo cei mai buni specialiști din toate colțurile lumii, fiindcă acolo sunt bine remunerați pentru talentul lor, și apreciați la adevărata valoare.
Nimeni cu adevărat talentat nu va accepta să facă munca incompetenților (mai ales pe bani puțini). Pe aceeași linie de argumentație a slăbirii premisei "perfecțiunii", o observație de asemenea demnă de remarcat a făcut-o Avicenna în urmă cu câteva secole:
"Fluviul științei, care acum curge numai pentru cei aleși, cu timpul se va revărsa peste întreaga lume, până în cele mai îndepărtate colțuri ale pământului, și toți vor ști despre învățătorul nostru, după cum se va afla despre toate mințile mari și luminate, despre toți "zeii" omenirii !
Falșii profeți, aceia pe care întâmplarea sau privilegiile nemeritate i-a cocoțat în anumite locuri de pe vârf, și care fălindu-se cu rangul lor reușesc să prostească mulțimea, oricât de mult și-ar dori, ei nu vor fi niciodată capabili să producă înăuntrul științei acea conviețuire strânsă între virtute și frumusețe căreia îi este îngăduită să rodească recolta cerească."
Leadershipul este privilegiul oamenilor învățați capabil să își promoveze o imagine care nu se construiește pe dimensiunile și rezoluția altei imagini (a cărui fundal este acceptat pentru a fi "multitasking").
Leadershipul de doi bani din România este asemenea unei căruțe trase de boi, acolo unde ar fi trebuit să se constate existența unei mașini Tesla. Aș putea să continui să vorbesc despre ce se întâmplă în România, la ora actuală, dar mă voi opri aici. Nu știu de ce. Poate fiindcă m-am săturat de falșii profeți care se afișează în haine de miel, dar care pe dedesubt sunt… sunt lupi înfometați !





