Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Martorul tuturor vârstelor lumii

On August 06, 2013
, in
Leadership GT-Accent by Neculai Fantanaru
Martorul tuturor varstelor lumii

Testează-ți limitele de înțelegere a științei, astfel încât nivelul ideilor tale să nu afecteze tendința ta spre excelență.

Mă temeam să nu-mi pierd privilegiul asupra măreței lumii, îndelung căutate și abia descoperite, prin care dobândisem drepturi depline în a interacționa cu fluxurile de energie și forțe care gravitau în jurul unui singur punct central. Noul început. Necesitatea ineluctabilă de a cuprinde altă realitate, devenită conștientă, ce oferea minții o grijă minuțioasă față de tot ceea ce mă înconjura. Una care nu putea fi cuprinsă de nicio descriere exactă, ci doar de o interpretare subiectivă.

Activitatea cerebrală intensificată în acel stadiu al conștiinței care se exprima pe sine sub forma schimburilor dinamice de impulsuri inteligente între două conexiuni - superiorul și inferiorul ideilor atinse, realizând o creștere a statusului psihic, îmi dădea posibilitatea de a încerca orice. De a trece orice barieră, de a experimenta ceea ce în lumea reală nu a mai fost încercat.

Totodată, activitatea cerebrală intensă era menținută în intervalul de timp necesar pentru ducerea la bun sfârșit a procesului de conversie a realității și de instalare a unei noi versiuni a acesteia. Mă dedicam acestei îndeletniciri plin de sârguință. Acest act al gândirii prin asocieri și combinări de imagini, făcând ca totul să pară mai mult magie decât știință, așa cum se întâmplă când vrei să afli ceva nou demn de un film științifico-fantastic, era specifică atitudinii căutătorului de enigme, de care amintește Umberto Eco în romanul "Numele Trandafirului":

"Am pornit-o hotărât spre labirint. Intram aici singur pentru prima oară, umbrele lungi aruncate de felinar pe pardoseală mă îngrozeau ca și nălucirile din noaptea dinainte. Mă temeam în orice clipă să nu mă pomenesc în fața altei oglinzi, pentru că în așa fel este magia oglinzilor încât chiar dacă știi că sunt oglinzi, ele nu încetează să te neliniștească."

Îți poți schimba modul de a gândi prin transformarea imaginilor tale mentale într-o valoare de sine ridicată, încât realitatea pe care o percepi adevărată să fie așezată la baza ideilor generale despre însemnătatea științei?

Capacitatea de a gândi prin transformarea imaginilor mentale îmi furniza un fel de entuziasm debordant, făcându-mă să mă simt mai împăcat cu mine însumi, mai flexibil, mai creativ, mai productiv. Pe lângă faptul că mă ținea ocupat, asigurându-mi o anumită dispoziție în a alege varianta de mutare optimă într-o realitate permanent în schimbare, mă ajuta să mă concentrez cu totul asupra repunerii pe picioare a absolutului. Acest efort intelectual îmi asigura și o receptivitate plină de constatări esențiale. Care determinau stabilirea unor obligații suplimentare de diseminare și exploatare a rezultatelor preconizate.

Viața mi-a fost complet schimbată în urma acestei experiențe extreme: testarea propriilor limite de înțelegere a fenomenelor revoluționare și a mecanismelor de modificare a diferitelor proprietăți ale materiei. Era un fel de explorare a ideilor, convingerilor și experiențelor anterioare, în relație cu o infinită varietate de reprezentări ale sentimentelor care mă îndreptau spre elaborarea unei noi viziuni asupra științei.

Deprimant, dar și motivant în același timp. De parcă aș fi fost plasat în interiorul unui câmp magnetic, capabil să atragă elemente materiale care aveau suficientă energie încât să formeze centrul productiv corespunzător unei noi traversări spre zona zero, spre poarta deschisă a absolutului. Astfel aș fi avut privilegiul de a fi stăpânul timpului, al vieții și al morții, devenind singurul martor al tuturor vârstelor lumii.

Știința este ieșirea dintr-un labirint construit cu puterea minții unui artist care percepe realitatea prin intermediul experienței de gestionare a interpretărilor pe care le acordă situațiilor diverse.

Până la ce punct se poate stabili pulsul științei tale din punct de vedere al viziunii care se adresează unui intelect conceput astfel încât să cuprindă lumea în mod universal?

Viața ți-a fost complet schimbată în urma unei experiențe extreme? Poți experimenta ceea ce în lumea reală n-am mai fost încercat? Cum îți testezi limitele de înțelegere a științei?

În spațiul dintre axele principale ale leadershipului, viziunea și realitatea curentă, se află libertatea ta de alegere. Unde, după cum observa un filozof, nimic nu trebuie să te obosească. Te poți transforma într-un creator de viziuni fanteziste, sau te poți limita la a confirma adevăruri descoperite în funcție de realitatea de care te înconjori. Și poți evalua această realitate în funcție de limitele libertății de experimentare pe care ți le alegi pe tot parcursul dezvoltării ei.

Ca lider, scormonind în mărturiile timpului prin afirmarea puternică a imaginarului - un proces de mare importanță pentru devenirea ta - vei simți ceva palpitant care va face să vibreze aproape încontinuu acea coardă sensibilă ce te determină să vrei să afli mai mult, dând greutate avântului tău spre înălțimi de neatins. Asta este ceea ce îi definește în principal pe liderii din domeniul IT, marii inventatori, businessmenii de top ai lumii actuale, în așteptarea rezultatelor eforturilor căutării lor.

Pulsul științei înalte la care poți accede, ca lider, se poate măsura până la punctul dincolo de care nu mai poți “vedea”. Sau, mai rău, dincolo de care imaginarul se poate întoarce împotriva ta.

Poți să-ți remodelezi structura realității pe care o experimentezi ca valoare adăugată spre recunoașterea creației din perspectiva fundamentului rațional, într-un efort de reorientare a mersului înainte?

Dacă ții mereu pregătite în conștiința ta amenințările concrete ale descoperirilor tentante, populate și denaturate de ficțiuni lipsite de orice dovadă sau logică, va trebui să ai în vedere că, încă din perioada începutului tău de drum spre a înțelege sensul creației, leadershipul se va îndrepta în două direcții.

Prima este cea a mutărilor intermediare prin care vei avansa pas cu pas menținându-ți vigilența și capacitatea de concentrare mărită, evidențiindu-te în mulțime prin dezvoltarea unui produs, a unei viziuni, a unei misiuni sau a unui sistem de valori aparte. Aici este vorba despre accentuarea creației pe motive de apartenență la o cultură a curiozității, a informației, a diversității.

A doua am putea-o numi a „înlocuitoarelor” de fundamente și valori credibile, solide, practice, sănătoase, care îți vor distrage atenția de la ceea ce este important. Distrugându-ți încetul cu încetul performanța și relația cu leadershipul. De exemplu, atunci când ești pe cale să faci o mare descoperire, dar atenția îți este distrasă de la esențial prin celelalte sarcini zilnice și situații stresante cu care te confrunți.

În leadership nu este acceptat întotdeauna imaginarul și ambiguitatea. Mai mult sunt răsplătite unitatea și continuitatea în spațiu și timp, în exploatarea imenselor izvoare de gândire care se încapsulează în reguli și norme riguroase, creând o anumită relevanță pentru sectorul business.

Leadershipul este imaginea de sine pe care ți-o formezi prin intermediul științei, încât direcția în care te îndrepți să fie una cu rezultatul eforturilor de căutare a unei noi identități care să te împlinească ca artist al unei lumi nemărginite.

Martorul tuturor vârstelor lumii aduce în prim plan limitele realului și imaginarului în leadership. Un lider poate deveni un vizionar de succes. Sau poate ajunge un iluzionist care reușește să impresioneze doar propriul său Eu, nu și pe ceilalți, pierzându-și suporterii.

Îndepărtarea de la realitatea într-adevăr într-o permanentă schimbare, și persistența în imaginar pot fi periculoase, îndepărtându-te de excelență.

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…