Neculai Fantanaru

Totul depinde de cine conduce

Ochii văd doar ceea ce le oferă vederea

On Iunie 20, 2022
, in
Jurnal de Leadership by Neculai Fantanaru

Orice exercită o influență din exterior impune o anumită intensitate sensibilității din câmpul reflecției deschise.

M-am apropiat de mine însumi, mai mult ca de obicei, atunci când valurile oceanului s-au apropiat de ţărm devenind tot mai puţin adânci, arătându-se prietenoase. În spiritul unei binevenite transparenţe, am păşit cu picioarele goale în apa oceanului, domol, măsurat, fără ca nimeni să mă vadă, în ciuda faptului că reprezentam doar o fărâmă de nisip într-un spaţiu vast şi fără limite. Atente la ce-mi spuneam, valurile îmi auzeau parcă ecoul bătăilor inimii, cu aceeaşi acuitate a privirii unui vrăjitor care pătrunde tot mai adânc în fiinţa ta înainte de a te supune unui tratament de hipnoză.

Şi dacă m-am apropiat mai mult de mine însumi, fără să-mi trădez inima care-mi şoptea cu voce tremurătoare “acest vis îl ai doar o singură dată în viaţă”, cu menţiunea că valurile mă priveau cu ochi limpezi, dar oarecum bănuitori, acest lucru se datora vederii impresionante pe care am dobândit-o asupra oceanului. Mi se părea că nu mai sunt atât de mic şi neînsemnat, precum un biet bob de nisip, ci că făceam în sfârşit parte dintr-un infinit magic ce nu se închide în mod circular asupra lui însuşi, ci se retrage din întinderea ontologică pentru a lăsa un loc fiinţei separate.

Atunci când privești către lume dintr-un univers infinit pe care îl ai înăuntrul tău totul se schimbă, căpătând o minunată nuanţă de simbol, un element de comunicare care exprimă conținuturi cu semnificație ideală.

Leadership: Creaţia ta poate să te reprezinte în vederea identificării impactului pe care îl are o realitate “independentă de subiectul cunoscător” asupra necesităţii conturării unui orizont aferent sensibilităţii?

Valurile oceanului nu se pot linişti fără căldura soarelui. Iar eu nu pot face parte dintr-un infinit al depărtărilor dacă nu mă recunosc a fi cauză şi principiu al unui univers infinit care conţine lumi nenumărate, filtrate prin lumina blândă a soarelui. Asta se întâmplă mai ales dacă nu creez impresia unui infinit care încape pe o foaie pe hârtie completată cu o variantă mai simplă de castel de nisip. Sensibilitatea îmi face cu ochiul în numele creaţiei, fiindcă este conexiunea mea cu infinitul.

Pe lângă asta, am realizat că oricât de multe valuri se vor legăna la picioarele mele, cu ochii aţintiţi spre cer de parcă le-ar fi frică să nu uite ceva din imensitatea lumii, oh, da, centrul lor tematic va trebui să fie în mod necesar încadrat la "nivelul ochiului" meu de artist care ştie filtreze în acelaşi timp lumina şi să creeze un efect misterios de alteritate, un fascinant efect de “tablou în tablou”.

Să vă mai spun ceva. Dacă soarele este doar o pată luminoasă pe un fundal întunecat, după cum bine se știe, atunci valurile lipsite de luciu nu vor putea să impresioneze deloc prin calitatea unei imagini plăcute vederii, fiindcă tot frumosul în artă este produs cu ajutorul luminii. Deci, important este să recunoaștem că valurile nu pot furniza o orientare artistică bazată strict pe estetică dacă spațiul luminos este văzut pe un fundal întunecat (o opoziție rece), astfel neputând fi considerat drept un "fenomen original" prin care se produc culorile.

Leadership: Poţi să-ţi formezi în minte o imagine care urmează să fie transpusă într-un plan al alterităţii, şi în acelaşi timp să reprezinte actualizarea unei realităţi finalizate cu un efect de “tablou în tablou”?

Mai departe. Valurile nu trebuie nicidecum imaginate ca având culori deja existente, albastru-verde conturându-se peste tot ca o zonă fertilă de creație, nici ca revelație a vreunei realități sacre, ci mai degrabă ca și conținut tematic prin producerea culorilor de îndată ce lumina soarelui este corelată în totalitate cu cerința numărul unu impusă de văz: orice exercită o influență din exterior impune o anumită intensitate sensibilității din câmpul reflecției deschise.

Prin urmare valurile și lumina, reprezentate în planul universalului ca unitate ideală de lungime a impulsului de creație care răzbate în ce este real, se vor comporta ca niște structuri fotosensibile în ochii privitorului, nu doar ca niște puncte de reflecție. Iar dacă forma artistică ia drept simbol unitatea ideală prin intermediul opoziției dintre lumină și clarobscur, în cadrul privirii, atunci arta se poate sluji de reprezentarea unei viziuni care să nu fie naivă în privința realității și care să nu mai stea sub primejdia solipsismului.

Iar cum pictura se bazează în mod special pe unitatea opusă, nu doar pe plăsmuirea multitudinii în cadrul unității, rezultă că tot ceea ce este schimbător la spațiul în care ochii își reflectă culoarea, împreună cu obiectele reprezentării lui, poate să constituie chiar diferența instituită de pictor între ideal și real. Bineînțeles că într-un tablou desăvârșit, pictat cu măiestrie în alegerea culorilor, valurile trebuie să aibă o semnificație în mod cu totul independent de raportul lumină-clarobscur, mai ales dacă luăm în considerare accepțiunea noțiunii de simbol.

În leadership, trebuie să cultivi o privire “distanţată” de tine însuţi pentru a înţelege mai bine că ceea ce îţi poate furniza un refresh mental şi emoţional este însăşi tendinţa de a te desprinde de cotidian, de ceea ce cunoşti.

Ochii văd doar ceea ce le oferă vederea ori de câte ori încerci să te transpui într-un pictor a cărui viziune priveşte, participativ, dincolo de toate aparenţele, la acea depărtare pe care o dă perspectiva într-un tablou.

Cât de frumoasă este depărtarea ! Şi cât de sublim este ea exprimată în creaţie ca pe o muză misterioasă, poetico quodam instinctu, în a cărei adoraţie tind să mă oglindesc uneori, excesiv…

 

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…