Popularizarea Leadershipului
Fii pregătit să triumfi în mijlocul evenimentelor de mare amploare, dând curs unui act de trăire și participare organică la un nivel înalt de spiritualitate.
Romanul “Aztec” scris de Colin Falconer se termină cu un exemplu deosebit de abordare a leadershipului. Celebrul conchistador spaniol, Hernan Cortés, aflându-se la o distanță de aproximativ 1 km față de armatele mexicanilor, se adresează oștenilor săi:
- Suntem din nou copleșiți numeric. Dar gândiți-vă de câte ori nu am fost în aceeași situație în ultimele luni. Oare pe râul Tabasco nu am luptat împotriva unei forțe la fel de înspăimântătoare? Și nu am triumfat? Amintiți-vă de texcalteci și de tunurile și cavaleria cu care ne aștepta Narvaez la Cempoallan !
Se opri pentru câteva clipe.
- Am triumfat întotdeauna pentru că nu suntem oameni sau soldați obișnuiți. Acum puteți spune toți, cu mândrie, că sunteți soldații lui Cortes. În anii care vor urma, se vor compune balade care vor cânta vitejia noastră. Pentru că nu numai curajul, ci și iscusința voastră în mânuirea armelor vă deosebesc de muritorii de rând. Nu uitați că ați fost aleși de Dumnezeu Însuși să mărșăluiți sub steagul Său.
Ca să-și întărească spusele, ridică stindardul albastru cu alb, care fluturase odată pe catargul corăbiei sale.
- Crucea ne va ajuta să triumfăm ! Și acum aș vrea să vă mai spun un singur lucru: nu uitați că sunteți avantajați atâta timp cât aveți putere să luptați. Acești mexicani nu vor să vă omoare, ci să vă ia prizonieri pentru ritualurile lor păgâne și de aceea sunt mai vulnerabili. După cum știți foarte bine, nu vor lupta ca o armată unită, ci individual. Azi nu veți avea de-a face cu o bătălie, ci cu o serie de dueluri. Cred că Dumnezeu vă va da tăria să rezistați. Înfigeți săbiile direct la țintă, nu le învârtiți orbește deasupra capului, ca să nu vă expuneți bâtelor și cuțitelor lor.
Cum folosești sinteza tuturor experiențelor de tipul "believe in something more powerful than yourself" care s-au încrucișat în preajma evenimentelor de mare amploare bazate pe o singură constantă?
Evaluarea finalității propriilor demersuri de obținere a unei poziției avantajoase de leadership, are ca premisă de apreciere incertitudinea ce eclipsează cursul evenimentelor. Adică, eventualitatea finalității unui demers de anvergură, foarte avantajos din punct de vedere al beneficiilor obținute ca resursă a puterii de afirmare, este importantă pentru înțelegerea contextului și ordinii evenimentelor care alcătuiesc lumea.
Cortés a triumfat în chip glorios nu pentru că evenimentele țin cu acela ce are dreptate, nu pentru că el știa să convingă lumea să-l urmeze, ci pentru că a sesizat starea de spirit a armatei adverse, neconsiderând-o periculoasă. Să recunoști starea de spirit a oponentului este mai important decât influența pe care o ai asupra subalternilor tăi. Dacă Cortés ar fi știut că are de-a face cu armata unui conducător categoric, dispus să se sacrifice pentru un ideal înalt, probabil nu s-ar fi expus pericolului într-o bătălie cu mari pierderi.
Probabil experiența de conducere a lui Cortés era una de tipul "believe in something more powerful than yourself", adică nu-i de ajuns să ai încredere în capacitățile tale, ci trebuie să evaluezi cât mai bine poziționarea credinței oponenților tăi în vederea obținerii unei reușite. Totul are legătură cu evenimentele pe care trebuie să le concentrezi într-o stare de spirit puternică, iar aceste evenimente de mare amploare trebuie să se bazeze pe o singură constantă: prezența lui Dumnezeu. Acea hotărâre a lui Dumnezeu prin care El alege un anumit număr de indivizi pentru mântuire și glorie.
Rezum prin a consemna că un comportament de învingător se constituie prin interferența a numeroase circumstanțe psihologice care adesea complică sau fac chiar imposibilă predicția evoluției evenimentelor. Comportamentul de învingător, în ansamblu, și cel al persoanelor marcate de psihologia luptei, prin apartenența la un țel măreț, implică nivele diferite de rezistență și vibrație spirituală, nivele diferite de direcționare și încurajare.
Liderul care se află în preajma evenimentelor de mare amploare a înțeles adevărata semnificație a cuvintelor divine: "De-aceea Stăpânul Te-a pus mai sus de tovarășii tăi / Ca prin tine să ajungem, la voia lui Dumnezeu."
Popularizarea Leadershipului se adresează acelui tip de erou care știe să folosească evenimentele și oamenii în favoarea unui Dumnezeu determinist, căci tot ceea ce este onorabil la un erou este gloria cu care se înconjoară în calitate de slujitor dedicat al lui Dumnezeu.
Nu Hernán Cortés a a cucerit Mexicul cu o armată mică de oșteni, ci omul care a pus pe primul loc voia lui Dumnezeu a triumfat în mijlocul evenimentelor.





