Neculai Fantanaru
Totul depinde de cine conduce
Totul depinde de cine conduce
Liniile drepte sunt niște monștri spunea de mult Delacroix, iar dacă este așa atunci mă voi feri să trasez o linie dreaptă de-a lungul lucrurilor pe care le cuprinde ochiul de artist, aproape regulat, ci le voi izola într-un spațiu invizibil, în centrul unei lentile convexe, impalpabile, care le deformează și le face suprarealiste. Într-adevăr, este ceva suprarealist să vezi, să simţi, să exprimi o viziune asupra lucrurilor printr-un soi de Tahtre Talutra Uncupatysat , trăirea momentului într-un plan imaginativ, aşa încât lucrurile să pară fantastice dintr-o dimensiune aparte.
În această fază a creației nu voi încerca să sugerez profunzimea tuturor lucrurilor prin natura lor statică, precum un far de coastă abandonat, sau prin natura lor dinamică, precum un evantai ce transmite scenei o ciudată impresie de oscilație. Nici nu voi încerca să exprim profunzimea printr-un clarobscur care luminează și umbrește. Ci voi încerca să redau în culori neutre senzația de calm, schematizând în unde concentrice lumea complexă a gândurilor mele care se întrepătrund armonios, ca într-o poveste nesfârșită, trăită doar de mine.
Spun asta fiindcă numai eu pot să exprim ceea ce observă ochii mei, numai eu pot să redau artistic ceea ce îmi inspiră privirea axată pe detaliile subtile. De aceea, am plasat cu grijă o inscripție în centrul compoziției mele: "vederea persistă dacă nu încetezi să privești natura într-un fel anume, fără ca ochii străini de arta ta să o influențeze." Totodată, prin prisma unei scheme concepute cu spontaneitatea viziunii, și mai ales dacă îmi voi schimba optica în privința cultivării percepției și interpretării imediate ale realului, voi reuși să formez fundalul unic al unei picturi suprarealiste unde culorile vor fi întinse pe suprafețe largi, creând un peisaj vizual distinct și expresiv.
Sunt pe litoralul Dubaiului, mai exact în Pearl Jumeirah. În timp ce mă uit în depărtare, participând la tot ce-mi este exterior, linia orizontului se întinde în fața ochilor mei cu o eleganță desăvârșită, în timp ce valurile mării se armonizează cu cerul albastru prin mișcarea lor constantă și ritmică, însuși cerul fiind o sursă de evadare din banalitatea cotidiană. Totodată, culoarea apei se amestecă delicat cu nuanțele nisipului, formând un tablou vibrant și plin de viață, cu o pânză al cărei subiect este cu totul deosebit prin faptul că pune experiența impresionismului în centrul atenției.
În timp ce nisipul fin se strecoară printre degetele picioarelor mele, precum apa printr-o țesătură pentru a se separa de părticelele solide sau de corpuri străine, privirea este atrasă de câteva scoici care par a fi sculptate cu migală dintr-un vis minunat. Captând acest moment într-o imagine vibrantă, paralel cu realitatea vizibilă, voi putea să creez tablouri capabile să provoace o gamă largă de simțiri și reacții în privitor. Asta înseamnă să surprind și să reflectez în mod expresiv esența și atmosfera momentului prezent într-o fotografie, sau într-o imagine picturală, cu consimțământul artei de a transcende realitatea și a transforma într-o formă creativă ceea ce este perceput.
Evident. Pictorul din mine ar înțelege fiecare detaliu din acest peisaj marin, dincolo de albastrul vibrând în lumină, clipind de pete aurii, și l-ar transforma într-o lucrare remarcabilă în care tușele groase, fugare, curg, șerpuiesc și se învolburează ca și cum ar beneficia de o viață autonomă, de o agitație fără sfârșit. El ar folosi pensule fine și culori vibrante, adesea întâlnite în pictură în ulei și acrilic, pentru a reda strălucirea soarelui și reflexiile jucăușe ale apei în timp ce prinde esența fiecărui val, mărimea și energia lor, captându-le mișcarea într-un mod unic, prin trăsături sensibile de penel care dau viață acestui peisaj.
Dar arta nu este doar despre aspectul vizual cuprins în dimensiunea cauzală a unei opere care aparține naturii, cu permisiunea lui Dumnezeu, ci și despre trăirea emoțiilor (ca la vederea unor frumuseți oceanice) care pot deveni captive într-un tablou datorită vulnerabilității artistului, fremătând de o inexplicabilă bucurie, tânjind să realizeze ceva nemaivăzut. Cum este cazul acelui personaj feminin al lui Dumas, din romanul “Mâna Providenţei”, care îşi dezvăluie la un moment dat latura artistică:
"Nu există decât spaţiul între noi, şi am încercat să pun în el infinitul: arta. Ideea perfecţiunii m-a acaparat şi mi-a creat un univers aparte şi deasupra lumii reale. Nu te-am uitat, dar acum aveam pentru tine un sentiment blând şi melancolic ca la amintirea unei fiinţe scumpe. Mi se părea că ai murit. Da, printr-un bizar efect al imortalităţii artei, mi se părea că tu care trăiai în mijlocul lumii, ai sărbătorilor şi placerilor ai murit, iar eu, care nu existam decât prin artă, care eram izolată de toţi şi de toate, eu care nu mai aveam emoţii, nici interes, decât pentru persoane himerice şi pentru suferinţe imaginare, eram vie."
Aici este vorba despre expresivitate vizuală: încerci să transpui emoțiile, energia și caracterul momentului în imagine. Deci, trebuie să apelezi la tehnici precum compoziția, culorile și lumina pentru a evidenția aspecte importante pe care inima ta le simte profund.
Privind valurile mării cum se zbat în câmpul vederii mele pentru a ieși în evidență, și simțind briza ușoară cum încearcă să creeze un efect de realitate, inima îmi bate mai puternic și sufletul meu se umple de bucurie și liniște ca atunci când te retragi într-o contemplare care transformă opera de artă într-o experiență profundă și personală. În aceste momente profunde, aducătoare de trăiri valoroase, mă simt conectat cu esența vieții și cu forța creatoare a naturii, mai ales din punct de vedere al unei forțe pozitive produsă de o tehnică picturală bazată pe diluarea cu apă a culorilor, fapt ce duce către rezultate de-a dreptul poetice. Tot ce trebuie să fac acum este să decid ce anume am puterea să schimb printr-o singură privire, şi nu orice privire, ci una care redefineste întreaga perspectivă, aducand în lumină noi posibilități și înțelesuri.
Privirea dă sens ochilor pătrunzători atunci când ei își deschid poarta către profunzimea sufletului, surprinzând orice lucru din jur cu acea privire penetrantă care descoperă esența dincolo de aparențe. Un om cu viziune are capacitatea de a vedea dincolo de aspectele obișnuite și de a găsi modalități inovatoare de a aborda orice temă şi orice subiect, similar cu modul în care ochii pot descoperi detalii subtile în artă sau pot reinterpreta realitatea într-un mod unic.
De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.
Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...
Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.
Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.
Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.
Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…
