Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Sămânța succesului

On August 25, 2010
, in
Leadership V8 by Neculai Fantanaru

Stabilește o legătură mai strânsă cu oamenii, exprimându-ți cea mai înaltă prețuire față de contribuția lor la transformarea ta.

Actorul de comedie român Puiu Călinescu, a fost invitat demult la show-ul de televiziune "Profesioniștii". Realizatoarea emisiunii, Eugenia Vodă, l-a întrebat dacă își amintește vreun moment mai special din viața lui actoricească care l-a marcat cu adevărat. Puiu Călinescu i-a răspuns pe un ton cald și plăcut:

- Îmi amintesc de un spectacol pe care l-am jucat la spitalul nr. 9. I-am distrat pe pacienți și pe doctori. Și n-am să uit, a venit o femeie simplă la mine și mi-a spus: "Domnule Puiu. Îți mulțumesc pentru tot ce-ai făcut pentru mine. Dacă dumneata vii la noi de două ori pe săptămână, nu mai iau medicamente."

Iar apoi Puiu Călinescu i-a spus prezentatoarei: "Acesta a fost pentru mine...ce premiu Oscar, ce artist al poporului... m-am simțit ca un chirurg care face o operație și salvează o viață..."

Tu cum stabilești o legătură mai strânsă cu oamenii: prin intermediul unui show menit să impresioneze, sau printr-un "emoțional content" capabil să promoveze valori de tipul: "trebuie să te gândești mereu că trăiești ceva mult mai special decât crezi" ?

Conceptul de inteligență relațională mă preocupă de mult și din acest motiv voi zăbovi mai mult asupra lui în acest articol. Pentru că, așa cum bine preciza cineva, ne naștem ca urmare a unei relații, ne dezvoltăm într-un sistem de relații și suntem în permanență în relații, de aceea cred că e important să ne descoperim și să ne cultivăm resursele necesare unor relații sănătoase.

Dezvoltarea leadershipului tău trebuie să înceapă cu stabilirea relațiilor și a modului de lucru cu oamenii, dar acest lucru poate fi realizat mai ușor printr-o etalare, printr-o dezvăluire a acelor calități și trăsături care te fac unic – lucru care te ajută să te impui în mintea și în sufletul lor. Aceste calități și trăsături care determină atitudinea ta față de ceilalți oameni, precum și atitudinea lor față de tine, sunt cele mai relevante pentru recunoașterea ta, pentru ascensiunea ta, generând acea infimă scânteie care te apropie de excelență.

Ai dispoziția de a te pune în postura de apărător al binelui oamenilor? Leadershipul este condiționat, deci, de selectarea acelor calități și trăsături care îți conferă un plus de valoare, lărgindu-ți propriul univers, făcându-te să înțelegi mai profund realitatea propriilor tale gânduri și trăiri, a propriilor tale valori, a propriilor tale orientări și tendințe în materie de oameni.

Poți să-ți dovedești noblețea sufletească numai prin felul în care îți pui în valoare conținutul personalității, ca fiind o recunoaștere a adevărului pe care se sprijină puterea ta spirituală?

Să ne amintim de actorul Puiu Călinescu, a cărui întreagă existență a fost cuprinsă de sentimentul binelui făcut celorlalți, atunci când biata femeie bolnavă i-a evaluat noblețea sufletească și i-a întărit convingerea că nimic nu este mai presus decât omul, că nimic nu îți satisface mai bine setea de a te autocunoaște decât felul în care îți pui în valoare conținutul propriei personalități. Acesta este cel mai bun medicament pe care ți-l poate administra cineva, ca o reînviorare a întregii tale simțiri, o recunoaștere a adevărului pe care se sprijină puterea ta spirituală.

Toate calitățile tale, pentru a fi apreciate și susținute de ceilalți oameni, trebuie să fie dublate de postura de apărător al binelui lor. Care e nevoia ta elementară? Să-ți definești cât se poate de clar drumul în viață – inițiind acele fapte, acele procese care să vină în sprijinul lor, sau îți minimalizezi potențialul de dezvoltare acționând numai în scopuri de "întreținere" și maximizare a beneficiilor proprii?

Noblețea este sămânța succesului tău, ea îți permite să inițiezi acele acțiuni care garantează atingerea standardelor de performanță ale leadershipului bazat pe principii sănătoase. Iar așa cum am spus de atâtea ori, noblețea o poți descoperi numai prin interacționare, ca rezultat al modului în care ești tratat sau a felului în care îi tratezi tu pe alții. Condimentând viața oamenilor cu un adaos cât mai mare de căldură sufletească, ostenindu-te să le furnizezi un nou suflu de viață, o nouă strălucire interioară, îți vei putea dezvolta mai bine acea zonă cu potențial de creștere numită: interacțiune.

Leadershipul are ca prim reper de caracterizare acea noblețe fără margini pe care o poți descoperi numai prin interacționare, ca rezultat al modului în care ești tratat sau a felului în care îi tratezi tu pe alții.

Noblețea, așa cum scria cineva pe "cristiantube.net", nu o recunoști decât în momentul în care constați superioritatea, generozitatea, căldura și amabilitatea ce fac conținutul răspunsului primit. Iar când, în schimb, persoana respectivă nu-ți cere nimic, atunci te simți copleșit și îndatorat fără putință de a te achita cumva față de ea, rămânând doar să prețuiești calitatea și farmecul caracterului ei.

"În urma unei astfel de experiențe, devii mai bun, lumea parcă se înfrumusețează de bogăția descoperită, percepția asupra relaționării se modifică și începi să-ți dorești să ai și tu acea trăsătură de caracter și s-o imprimi în alții. Și, purtându-te cu noblețe față de alții, aduci la suprafață comori minunate depuse adânc în codul tău genetic proiectat de Dumnezeu."

Care sunt acele calități și trăsături care îți conferă un plus de valoare? Te preocupi de înzestrarea leadershipului tău cu acele particularități benefice celorlalți? Leadershipul tău se sprijină pe principii sănătoase? Condimentezi viața oamenilor cu un adaos cât mai mare de căldură sufletească?

Cea mai înaltă prețuire față de contribuția oamenilor la transformarea ta este legată de acea atitudine, o însușire morală superioară de care faci dovadă atunci când nimeni nu te aplaudă, atunci când nimeni nu crede în tine.

Sămânța succesului se poate regăsi foarte bine în acest citat: "Cel mai mult sunt prețuite acele fapte nobile care rămân neștiute."

Întâlnirea actorului Puiu Călinescu cu bolnavii din spital, i-a întărit acestuia convingerea că singura modalitate de a-și atinge întregul potențial ca om de influență, ca ființă umană destinată oferirii unei cantități mari de afecțiune, este să-i propulseze pe oameni pe o treaptă mai înaltă de credință și dezvoltare spirituală, ajutându-i să atingă o stare ideală de existență. Aceasta este convingerea care stă în spatele schimbării oricărui lider.

Tu simți nevoia de a susține renașterea spirituală a oamenilor?

O permanentă cercetare a sinelui permite autocunoașterea și logic, prin raționament poți găsi metodele de înlăturare a aspectelor negative ce constituie o frână în dezvoltarea personală. Prin acest proces de autocunoaștere vei putea ajunge să-i cunoști pe ceilalți. Prin urmare, lucrul cel mai de seamă este să-ți vezi sufletul prin suflet, și să le cunoști celorlalți sufletul prin propriul tău suflet - asta este adevărata cunoaștere (ce constă în a te cunoaște în primul rând pe tine, apoi pe ceilalți).

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…