Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Secretul bine păstrat în spatele contrariilor (II)

On Mai 29, 2013
, in
Leadership N6-Celsius by Neculai Fantanaru
Secretul bine pastrat in spatele contrariilor (II)

Fii realitatea pe care ceilalți oameni o văd în jurul lor, efectuând o radiografie a complexității fenomenelor unei identități noi.

Laura Quinn. În exterior rămâne simplă și nepretențioasă. Dar tocmai ținuta ei discretă și modestia înfățișării ei ascunde un secret, ceva ce este superior în ea însăși, virtutea de a ridica necunoscutul pe cele mai înalte culmi. Naturalețea ei atât de firească induce un anumit grad de respect, o anumită imprecizie în evaluarea personalității ei. Ceea ce e și mai puțin sigur este atribuirea unei subtilități afective în configurația acestei ființe ce pare complet străină de ea însăși, nelămurită în privința atâtor intrigi care se desfășoară în tăcere în jurul ei.

În închipuire, încerc să-i refac întregul curs al vieții până la îndepărtatul izvor al esenței ei, aproape de frontiera cu imprevizibilul din marele ducat al sufletului ei. Ciudat, de ce oare devine atât de nesigură în preajma mea, alteori distantă, în timp ce cu ceilalți pare atât de obiectivă? De ce se preface că nu știe nimic, atâta vreme cât dă totul din ea pentru a-și dovedi neimplicarea și nevinovăția? De ce oare, în felul ei nepăsător, înșiră dintr-o dată o grămadă de plusuri de caracter?

Pe baza datelor experimentale existente în acest moment, am stabilit următoarea relație empirică de dependență a constantei ei de a fi: S = A + P. (Sporirea încrederii în forțele proprii se bazează pe existența unui Atu major și a unui fel de a se Poziționa deasupra majorității.)

Complexitatea fenomenului care definește o personalitate marcantă se relevă prin semnificația acordată unei existențe care poate suporta sensibilitatea de a pune în valoare lucrurile care trebuie spuse în șoaptă.

Sigur, sigur ascunde ceva. Ezită să se manifeste în spațiul ei personal, refuză să-și etaleze contrariile propriei ființe, își neagă fiecare sentiment. De parcă ceva invizibil, infailibil printr-o certitudine personală, îi alungă firavele speranțe, îi comandă fiecare mișcare, anulându-i fiecare stimul, scindând fiecare legătură cu grupa ei de valori.

Mă zgândăre o bănuială bolnăvicioasă, un nor de neoprit care se mișcă spre o destinație imprecisă. Intuiesc că femeia aceasta blândă, caracterul acesta distinct care domină prin delicatețe și frumusețe chiar și în momentele zbuciumate, nu s-a trezit dintr-o dată să-și pună la bătaie toată priceperea în ancheta declanșată în vederea descoperirii diamantelor. Îi adresez fără conjur câteva întrebări, dar ea se joacă cu mine, mă trimite pe piste false. Ce să cred?

Îți poți construi o cunoaștere amplă despre om prin interpretarea experiențelor ce suportă transformări continue de tip "swirl"?

Leadershipul, o știință a practicării schimbării gândirii la nivel individual și colectiv, se poate transforma într-un neînsemnat "zbor printre nori" dacă nu reușești să identifici transformările de tip "vârtej" aplicate modelului de personalitate pe care îl investighezi, pentru a te putea încadra în tiparele unei maniere de interrelaționare dezvoltate.

O transformare de tip "vârtej" vizează trecerea de la o experiență inedită de redescoperire a sinelui într-o atmosferă apăsătoare, la planul existenței concrete menit să dea naștere la o nouă imagine a dorinței de a schimba lumea.

Transformarea informațiilor primare, absorbite din experiența tumultuoasă de viață a oricărui om, încadrate în unități de cunoaștere care pot să contribuie la îmbunătățirea performanțelor tale de bun evaluator, nu este posibilă fără revelarea unei imense realități prin medierea verbală. Doar prin simpla observare și prin angajarea capacității de analiză nu vei putea să atingi zonele greu insondabile ale profunzimii umane.

Înainte de a exprima o opinie responsabilă referitoare la intențiile unei entități, integrează-te în mecanismul complex al conștiinței oamenilor cu care interacționezi. Ceea ce încerci să reliefezi trebuie să capete valoarea de adevăr - fiindcă nu tot ceea ce e valabil, logic și previzibil pentru tine se aplică și în cazul celorlalți oameni.

Experiența fenomenologică a unui om care se ascunde în spatele sindromului de introspecție, fragilitate, dorință de singurătate, poate să sporească sensul vieții lui prin facilitarea conștientizării simțămintelor de prețuire personală.

Este nevoie de o apreciere solidă acolo se simte exigența unui tip nou de mentalitate și a unei schimbări de imagine, de conștiința limpede a insuficienței omului de a-și stăpâni propriile emoții și sentimente, deci de radiografie fidelă a complexității fenomenelor unei identități noi, cuprinzătoare, înainte de a pronunța un verdict în favoarea sau în defavoarea lui.

Leadershipul este „administrat” prin evaluarea activelor de producere a unui tip de prognoză la valori juste, printr-o lărgire a perspectivei de abordare a omului, determinând reconsiderarea anumitor caracteristici pe care le judeci și le pui la zid.

Orientarea ta spre înțelegerea unei realități străine, aparte, formează obiectul științei dobândirii unei noi identități în ceea ce privește conținutul unei experiențe de sine stătătoare? Această experiență care, de altfel, îți poate furniza oricând un nou tipar de idealitate, contribuie la progresul cunoașterii sociologice de tip "intuitiv".

Cât de bine te cunoști încât să nu te influențeze nimic din exterior? Valori precum "respectul de sine" se câștigă mai ales în momentele când te întâlnești cu tine însuți într-o ipostază vulnerabilă, de genul: "Convinge-te că poți să-ți controlezi gândurile și emoțiile fără să influențezi realitatea din jur".

Ei bine, prin luarea în considerare a finalităților de ansamblu (atitudini transpuse în veșnice nemulțumiri), sau a finalităților definite de gradul de utilitate sau însemnătate la care omul poate să adere, poți cu ușurință să-ți iei un anumit mod de putere. Acea putere de a te ridica deasupra a ceea ce te face diferit de ceilalți, de a-ți manifesta valoarea prin repoziționarea modelului de gândire înaintea unei entități distincte de tip "Live View". Aceasta entitate are rolul de a oferi o perspectivă de ansamblu asupra evoluției manifestărilor pe care le "găzduiesc" oamenii, uneori cu o frecvență greu de invidiat.

Înainte de a fi capabil să produci leadershipul încearcă să trăiești experiența revelării sinelui într-un context de "separare de realitatea din jur", încât să deprinzi capacitatea de a-ți păstra calmul, de a-ți exersa stăpânirea de sine, luciditatea, răbdarea, ca și când ai fi singur într-o lume care se depărtează tot mai mult de noțiunea de schimbare.

Secretul bine păstrat în spatele contrariilor pune în evidență acel raționament care observă, analizează și înțelege în profunzime un fenomen, atât în detaliile lui cele mai intime cât și în ansamblul existenței sale. Numai prin modul de percepție empatică, cunoscând impulsurile și actele voinței omului, dar mai ales prin medierea verbală, vei putea să-ți iei un anumit mod de putere care să-ți reducă efortul de receptare a unei revelații despre natura lui adevărată.



* Notă: Flawless (2007)"

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…