Semnătura originală a artistului

Oricare ar fi valoarea pe care ți-o dă timpul și școala vieții, cel care are de pierdut este acela care nu-și permite să se conecteze la tine.

Mi-aș dori uneori să pot rămâne veșnic acolo, în acea lume fascinantă a artei ghidată de spiritul viu al prozei incendiare, la fel de răsunătoare ca ecoul unei șoapte de scoică ce se aude în suflet peste timp. O lume în care să fiu doar eu, plutind într-o mare de idei corelate cu eforturile de a crește probabilitatea de conectare la ceva mai presus de mine, în condițiile unei experiențe din care să am multe de învățat.

Expresivitatea cuvintelor nu e deloc gratuită dacă nu îmi definitivez o știință, un stil, o teorie, căci se adresează mai puțin ochiului și mai mult sufletului abandonat în favoarea dezlănțuirii fanteziei cele mai nestrunite. De aceea, sunt cuprins de regrete la înțelegerea faptului că arta își păstrează și o variantă de "ratare", aceea care stă sub semnul lui "nu avea cum să fie" din pricina semnificațiilor ce decurg din comparațiile cu stările de lucruri ale unei lumi aflate într-o eternă alcătuire și dezalcătuire.

Reprezentarea fidelă și monitorizarea imparțială, aproape mecanică, a realității, cu o anumită deschidere spre cele mai variante aspecte ale spiritului uman, o poate întreprinde doar literatura în fiecare pagină scrisă admirabil cu eleganța firească a artistului ce-și câștigă unicitatea prin actul creației dominat de elementele limbajului caracteristic ficțiunii.

Poate că amănuntul acesta n-ar depăși semnificația unei coincidențe, dacă n-ar trebui să inserez într-o notă personală înregistrarea nouă a unei lumi care dispare într-un fel de plânset în piepturile acelora care pot păstra o amintire vie despre mine. Sinceritatea artistului este o podoabă a exprimării prin diferite forme și metode, un caz particular al folosirii termenului "asemănător" într-un univers cromatic obținut prin suprapunerea și contopirea materiei de inspirație.

Poți să redai expresivitatea unei experiențe de cunoaștere prin posibilitatea de a transmite cu forță ideile și sentimentele unui literat care interpretează totul prin prisma infuziei de cultură artistică?

Într-un cuvânt, simțindu-mă atins de acea inspirație caracteristică artiștilor care tălmăcesc cu intensitate înfățișările cele mai frapante ale realului, atras deopotrivă de procedeul de tratare “decorativă” a unei zone de creație mai puțin explorată, ajung să mă integrez cu ușurință în lumea pe care o experimentez sub forma particulară de a vedea dincolo de ceea ce “se vede”. Că doar de-asta am aterizat în 3D-ul unui spațiu plin de taine și de imaginație.

Încă nu m-am decis ce rol să-i confer personajului din acest spațiu.

Efectul plinului și efectul golului, frumosul și urâtul, mișcările vitale ale fenomenelor și stările emoționale ale creierului, pe scurt o distanță mică între marginile unei sfere de contraste, pot să imortalizeze o clipă de semnificație acordată ineditului unei exprimări resimțite de cititori într-un fond sentimental care nu pare a fi real decât dacă luăm în calcul tot ce se poate vedea în perspectiva unui spațiu creator de artă și cultură.

Baza sensibilă a construcției literare, sprijinită pe un joc al interacțiunilor și al vecinătăților radiante ale totalității - matrice generatoare de mister, de sugestie și de simbol, într-o artă aparent temporară, se poate acorda la meșteșugul picturii care cere stăpânirea deplină a compoziției. Mă simt ca și când aș strânge în brațe un cerc luminos al cărui centru este peste tot, iar circumferința nicăieri. Apectul acesta face parte din legile compoziției.

Expresivitatea unei experiențe de cunoaștere impresionează prin posibilitatea de a transmite cu forță ideile și sentimentele unui literat care interpretează totul prin prisma infuziei de cultură artistică ce o aduce în punctul în care totul este de o naturalețe efervescentă.

Contribui la împlinirea potențialului de expresivitate aflat în stare latentă în alcătuirea limitelor de interpretare a unei arte care se adresează doar celor ce nu constituie “o entitate de conținut foarte rară”?

Cineva mi-a adresat zilele trecute o întrebare interesantă, fiind însuflețit de convingerea existenței unei puteri de judecată superioare ce se regăsește în operele mele:

"Domnule Fântânaru, nu vă este teamă că se va găsi altcineva care să vă depășească în ce privește aspectele intrinseci ale cunoașterii în corelație înțelesurile pe care filosofia artei le atribuie cuvintelor sale fundamentale: „estetica și hermeneutica literară” ?

I-am răspuns cu însuflețirea pe care o încearcă pictorul atunci când atinge pânza albă cu cele mai frumoase culori pentru a reda un moment perfect, irepetabil:

“În primul rând nu îmi va fi niciodată teamă de foștii elevi/studenți de nota 10, de indivizii îmbrăcați la patru ace sau de aceia care ocupă diverse poziții de conducere. Ei sunt depășiți de limitele de interpretare ale artei, sunt înfrânți precum Goliat dintr-o singură lovitură de unul mic și neînsemnat ca David. Marea cunoaștere în lumea artei nu tolerează deloc înălțimea sau conformismul.

Însă, mi-ar fi teamă de tipul acela pricăjit, pe care nu-l bagă nimeni în seamă, pe care îl vezi câteodată vorbind singur, dar care face jogging în fiecare noapte, pe orice fel de vreme.”

De aici va veni noutatea în viitor, din cunoașterea pe care nimeni nu și-o închipuiește că va fi vreodată posibilă și din acea experiență de viață care trece drept o banalitate, un fapt care nu interesează pe nimeni.

În leadership stă veșnic în picioare o singură concepție: oricare ar fi valoarea pe care ți-o dă timpul și școala vieții, cel care are de pierdut este acela care nu-și permite să se conecteze la tine.

Leadershipul, ca parte componentă a artei ce poartă în sine posibilitatea de tratare a unor zone de creație mai puțin explorate, trebuie să dispună de posibilitatea dezvoltării unei cunoașteri însușite dintr-o experiență de viață care se lasă citită din unghiul unei receptări care nu îți neagă vizibilitatea și convingerile.

Semnătura originală a artistului se revede în dispoziția cu care el se apropie de lumea coeziunii în relația dintre expresivitate și vizibilitate, impresionând cu vioiciunea descrierii sale, cu iscusința cu care își clădește narațiunea, aducând-o treptat până la o culminație maiestuoasă.