Trecerea progresivă de la static la dinamic
Promovează-ți valorile personale autentice ca să fie vizibilă construcția definitivă a modelului tău de leadership.
Dintotdeauna mi-a plăcut seria de filme al cărui personaj este „Zorro”, singur, izolat, rebel. În „The legend of Zorro (2005) ”, soția contelui Alejandro de la Vega, alias Zorro, este răpită și obligată sub presiunea amenințărilor să colaboreze, în calitate de spion, cu guvernul Statelor Unite ale Americii.
Stăpânit de groaza cea mai adâncă, deznădăjduit de ideea aceea înspăimântătoare, că viața soției lui este în mare pericol, Alejandro de la Vega, alias Zorro, deghizat astfel ca să nu se compromită, cu masca ce-i ascundea identitatea, pornește cu toată inima și cu mult curaj pe urmele conspiratorilor cu scopul de a o salva - aidoma unui luptător neînfricat care e ferm convins că poate răzbi în fața unei provocări nemaivăzute, Cu al său spirit cuprinzător, limpede și pătrunzător, cu zelul său neobosit și plin de viață, el se avântă, nu orbește, ci cu chibzuință pe căi întortocheate, neașteptate și necunoscute, pentru de a-l deconspira pe vinovatul cel mai de temut, cel mai înverșunat și mai hain dintre dușmanii săi: contele Armand, noul iubit al Elenei, al soției lui.
Armand, dibaci ca o vulpe care intuiește ce capcană i-a întins vânătorul, știe cum să-l fenteze pe Zorro și, ferindu-se de justiție, reușește să-și asigure reușita prin combinații iscusite. Dar Zorro, acest om neobișnuit care ghicește totul, nu se lasă mai prejos ci, mergând pe firul evenimentelor, concentrându-și întreaga pricepere, putere și inteligență, reușește printr-un plan iscusit să anihileze complotul. Păstrându-și hotărârea până la capăt, dar punându-și în pericol atât propria viață cât și pe cea a soției și a copilului său, el reușește în final, dar numai printr-o minune, să-și atingă țelurile.
Poți să te afirmi ca o unitate de decizie și acțiune capabilă să schimbe cursul evenimentelor în niște împrejurări în care o persoană vătămată nu are posibilitatea să perceapă vizual agentul cauzal al unei intervenții salvatoare?
Reține ce îți spun acum. Nu spectacolul pe care îl face Zorro este esențial la el, ci psihologia lui, care apare mai clară tocmai în momentele când se dedică unui scop eroic. Meritul lui cel mai mare este că întotdeauna a sesizat primul inadvertență inadmisibilă dintre vorbe și faptele neetice, care contraveneau oricăror norme prevăzute de lege. Obsesia aceasta, continuu latentă, de a-și ascunde identitatea și de a se pune în valoare dând curs chemării interioare de a se ridica la înălțimea idealurilor sale înalte devenea din ce în ce mai acută în cele mai neașteptate momente, exact atunci când oamenii aveau mai multă nevoie de ajutor.
Zorro apare întotdeauna ca o unitate de decizie și acțiune. El își găsește resursele necesare menținerii și continuării procesului de transformare al leadershipului său personal dând curs puternicului simțământ de înalt respect și de cea mai înaltă considerație pentru ființa umană. Zorro stabilea mai întâi ce vroiau oamenii cel mai mult, apoi își punea la bătaie abilitatea de a se impune în mod direct în orice situație.
Rezultatele excelente pot fi ușor obținute atunci când unitatea de baza a leadershipului pe care îl practici este bine stabilită și foarte trainică. Aceasta unitate de bază implică abilitatea ta de a decide faptul că o anumită situație se afla în atenția ta și sub controlul tău, dezvoltând cea mai buna strategie de realizare a scopurilor propuse, asumându-ți răspunderea pentru orice eșec.
Îndeplinești condițiile unei imagini de sine pozitive care permite o evaluare cauzală din preajma realității pe care o ți-o impui ca verdict al judecății propriei conștiințe, fără ca ea să se suprapună cu spațiul de manevră al sensibilității tale?
Așa cum rinichiul are un rol deosebit de important în reglarea umorală a tensiunii, tot așa abilitatea ta de a te integra în viața celorlalți, transmițându-le propriile sentimente și starea de spirit, are un rol important în reglarea și bună desfășurare a activităților tale. Este adânc înrădăcinată concepția că formă de manifestare a ființei care ia progresiv cunoștință de ea însăși nu poate să fie decât o unitate închisă, așa cum ne demonstrează acea realitate acceptată și trăită printr-un amestec de constrângere afectivă sau morală.
Bineînțeles că, înainte de a analiza starea de spirit a unui "salvator", trebuie să analizăm starea de spirit a celui care este prins în capcana realității unui sine afectat, sensibil la context, cum era Elena din film. Conținutul ei sufletesc se raporta la niște împrejurări neprielnice pe care nimeni nu le elucidase, iar tendința ei spirituală era să redefinească spațiul propriei sensibilități, iar privitorul care ar fi încercat să pătrundă în ansamblurile vibrante ale acestui spațiu nu ar fi știut cu siguranță unde exact se află.
A nu te implica în acțiuni menite să-ți demonstreze responsabilitatea și să-ți pună în valoare aptitudinile e ca și cum ai locui într-o cameră întunecoasă din care, aparent, nu poți ieși. Vestea bună e că poți programa cantitatea de lumină care să pătrundă în casă prin transformarea ta în ceva mai bun, eliberându-ți resursele interioare pentru exteriorizarea și înțelegerea intențiilor personale. Intensitatea cu care te implici în desfășurarea activităților tale depinde de cantitatea de „lumină” cu care îți alimentezi leadershipul – prin configurarea adecvată a potențialului tău și a motivațiilor personale, și de gradul de promptitudine a "activării" emoțiilor tale.
Leadershipul are ca determinant principal o formă de manifestare a ființei care ia progresiv cunoștință de ea însăși, în lumina unei realități care nu a fost descifrată pe deplin în toate consecințele ei.
Trecerea progresivă de la static la dinamic are rolul de a semnifica „deșteptarea” ta prin cultivarea acelui sentiment de apartenență la comunitate, sau la un grup de oameni, și prin alinierea ta la așteptările și nevoie lor.
Întotdeauna pentru a realiza ceva măreț, și pentru a menține bunele relații cu ceilalți oameni, este necesară o autoritate supremă, irezistibilă, absolută. Această autoritate trebuie să întrunească următoarele calități: supremație, înțelepciune, bunătate și forță. Aceeași autoritate de care întotdeauna a dispus Zorro. El și-a promovat valorile personale autentice (precum onestitatea, integritatea, respectul, comunicarea sau compasiunea), conturând astfel construcția definitivă a modelului său de leadership.
Concluzia: Trecerea de la static la dinamic înseamnă a părăsi acea stare de expectativă (chiar dacă vorbele abundă) la acțiune, la o acțiune motivată de sentimente de dreptate și justiție în favoarea celor care sunt în suferință.
Valoarea ta sporește dacă o faci fără ostentație și fără să aștepți recunoștința veșnică a oamenilor. Faptele, și nu vorbele, sunt cele care contează. Ele sunt cele care exprimă valorile tale personale.





