Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Vârful roșu de sânge al glonțului care pune punct

On Martie 03, 2012
, in
Leadership Plus by Neculai Fantanaru
Vârful roșu de sânge al glonțului care pune punct

Controlează-ți cu strictețe sistemul de valori, făcându-l imbatabil în fața emoțiilor trecătoare.

Noua lume a lui Kevin Lomax începea să se contureze. Cea veche fusese aproape în totalitate nimicită. Timpul bătea ca o uriașă inimă a lui Dumnezeu, lărgindu-se și contractându-se. Frumoasa Christabella Andreoli, a cărei putere de seducție era atât de grăitoare, renunță la rochia de pe ea. Kevin privea cu voluptate trupul ei gol și înfierbântat care își cerea “drepturile”, - în timp ce Diavolul însuși, în persoana multimiliardarului John Milton, savura această etapă de inițiere a fiului său, în lumea păcatului.

- Hei, peste două minute o vei uita pe Mary Ann, îi șopti Christabella privindu-l în ochi cu înflăcărare. Își apropie buzele voluptoase de ale lui, îl sărută cu cea mai desăvârșită pasiune, apoi își undui trupul pe masa de altar, intensificându-și aroma senzualității, motivându-și cu pricepere și cu ardoare dorința de a fi atinsă și supusă în totalitate ființei lui.

Partea grea a sensului pe care-l dai vieții este curajul de a renunța la tine în folosul deznodământului pe care ți-l sugerează credința?

Și, dintr-o dată, la auzul numelui soției sale, Kevin, în inima lui, a tăinuit următorul gând: "Da, te doresc Christabella când ești doar o fantezie în capul meu. Dar sunt un bărbat care își iubește nespus soția, în afară de asta, încă simt o imensă tandrețe pentru ea, chiar dacă nu mai este.”

Era doar o nevoie, o nevoie a trupului, dar care nu putea învinge nevoia sufletului. Aceleași lanțuri, minunatele lanțuri ale dragostei, îi intraseră în carne. Norii dorinței se răriră, dispărură la fel cum au venit. Kevin se cufundă în transa propriei minți. Simți cum totul în jurul său se mișcă într-o ordine inversă, de parcă ar fi explodat ceva în ființa lui.

Finalul filmului „The Devil's Advocate (1997) ” este genial prin mesajul pe care îl transmite. Kevin, cuprins de cea mai mare vină, simți o durere îndepărtată, care se manifestă în altă dimensiune și pe care trebuia să o primească. Își scoase pistolul de la brâu. Apăsă pe trăgaci. Glonțul îi penetră capul și ieși iute pe partea cealaltă, evacuând o mare cantitate de sânge din rana deschisă. Vârful roșu de sânge conturând calea spre sfârșitul ființei lui.

O jertfă pentru mântuirea sufletului. Gestul acesta trebuie să fi venit din străfundurile sufletului. Iubirea nu obosește, nu dispare. Ci salvează și osândește sufletul. Glonțul i-a adus mântuirea. Sufletul său se eliberă de păcat, readucându-l înapoi la viața plină de candoare alături de soția lui, Mary Ann.

Trebuie să iei atitudine împotriva construirii unui destin sărăcit de conținut, îndreptându-ți atenția spre pierderea pe care o simți când ești inclus într-un plan mai înalt decât nivelul tău de așteptări?

Un lider adevărat își asigură mijloacele de a-și contura calitățile și de a le face cunoscute, orientându-și deciziile în direcția sentimentelor și a trăirilor sale profunde. Poți recunoaște aluatul din care este făcut liderul, urmărind felul în care el își diminuează sau își amplifică strălucirea sufletească. El poate cuceri piscurile cele mai înalte ale leadershipului numai printr-o nouă și deplină înțelegere a esenței sale, redând partea pozitivă a ființei sale în toată intensitatea ei – ajustând contrastele puternice între aparență și realitate, păstrând o cumpănă dreaptă a judecății, fără să accepte prea multe îngăduințe.

Dezvoltarea ta, ca și lider, trebuie să înceapă cu stabilirea și stăpânirea unei scări de valori și promovarea valorilor proprii, care să stimuleze progresul tău personal și să-ți mențină echilibrul sufletesc.

Așa cum volumul sanguin este indisolubil legat de compoziția sângelui, tot așa “metabolismul” leadershipului tău, care reduce sau accentuează trăsăturile tale negative de personalitate, determinând reacțiile față de acțiuni - este indisolubil legat de nevoile elementare ale sufletului tău. Cu alte cuvinte, stabilitatea ta emoțională poate să fie zdruncinată la impactul cu o oarecare “agresiune” exterioară, dacă ea nu se bazează pe reale valori bine înrădăcinate în tine.

Proba de caracter începe prin a accepta că reprezinți mai mult decât ceea ce îți este scris să devii într-un moment de destin în care ești constrâns să experimentezi sacrificiul de sine.

Ești pregătit să devii un martir sau un sfânt?

Adoptarea unei atitudini care nu iți garantează obținerea unei reacții emoționale pozitive este ca o mică fisură dintr-un dig care se poate transforma într-o breșă mai mare prin care apa țâșnește cu tot mai multă forță.

Aproape în același fel, tranzitul tău spre terțe valori care nu sunt în concordanță cu credința ta și nu-ți motivează existența, va crea o “fisură” în leadershipul tău din care vor țâșni numai judecăți dezaprobatoare și acțiuni neprofitabile și chiar sinucigașe.

Mărturia supremă a credinței este un act instinctiv al sacrificiului de sine din care răzbate mântuirea sufletului.

Vârful roșu de sânge al glonțului care pune punct vizează adoptarea acelei atitudini care trebuie să-ți pună în valoare calitățile cele mai de preț, precum “căldura sufletească” și “datoria morală”. Totodată, exprimă momentul în care revii la treptele înalte ale scării tale de valori, demonstrându-ți capacitatea de a fi în primul rând, propriul tău lider.

Controlează-ți cu strictețe sistemul de valori, făcându-l imbatabil în fața emoțiilor trecătoare.

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…