Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Vates Deserti

On Octombrie 11, 2025
, in
Leadership IQ-Light by Neculai Fantanaru
Vates Deserti

Adevăratul profet nu este cel care vede viitorul, ci cel care citește prezentul cu ochii neumbriți de iluzie.

Într-o zi în care soarele părea să ardă mai aproape de pământ, am întâlnit în deșert un om ciudat. Nu era beduin, nu era călător rătăcit, nu era negustor. Era un poet – am știut asta înainte să-mi spună, doar din felul în care privea dunele, ca și cum ar fi citit versuri în curbele nisipului. Purta haine vechi, uzate, decolorate de soare, și în mână ținea un baston pe care erau gravate semne pe care nu le recunoșteam. S-a oprit în fața mea și m-a privit lung, fără să clipească, de parcă ar fi căutat ceva în spatele ochilor mei.

Întâlnirile care par întâmplătoare sunt adesea cele mai precise programări ale destinului.

"Tu ești scribul", a spus, nu ca o întrebare, ci ca o constatare. Nu l-am întrebat de unde știa. În deșert, astfel de întrebări nu au sens. Unele întâlniri sunt scrise înainte de a avea loc. Oamenii știu ceea ce trebuie să știe, iar restul rămâne nespus. Apoi, m-a invitat să stau lângă el, la umbra unui stei de piatră, și mi-a oferit apă dintr-un burduf. Am băut în tăcere, simțind cum fiecare înghițitură îmi spăla nu doar setea, ci și neliniștea.

Ești pregătit să recunoști un învățător în cel care nu se prezintă ca atare, acceptându-i lecția înainte de a-i cere explicații?

"Știi ce înseamnă să fii profet?", m-a întrebat după o lungă tăcere, ca și când ar fi cântărit greutatea propriilor cuvinte. Am clătinat din cap negativ, cu acea curiozitate mută, așteptând să continue. "Lumea crede că profetul este cel care vede viitorul. Dar este o neînțelegere, un miraj al minții. Căci profetul nu vede viitorul – el citește prezentul atât de adânc, încât viitorul devine evident."

Apoi a luat o mână de nisip și a lăsat-o să curgă printre degete. "Uite, în fiecare fir de nisip este scrisă o poveste. Cei mai mulți văd doar nisip. Profetul vede povestea pe care timpul a ascuns-o în spatele fiecărui grăunte de nisip."

Imediat, mi-am amintit de Sherlock Holmes, cel care putea reconstitui întreaga viață a unui om doar privind praful de pe pantofii lui. Chiar și invers e valabil uneori: cu cât cauți mai mult semne în stele, cu atât înțelegi mai puțin praful de pe pantofi.

Dar ceea ce descria poetul era ceva mai profund. Nu era vorba despre deducție logică, ci despre un Vidensignum Shabi,capacitatea de a percepe semnătura invizibilă pe care realitatea o lasă în fiecare lucru. Profetul nu ghicește – el recunoaște. Nu inventează – el descoperă ceea ce era deja acolo, ascuns sub stratul subțire al aparențelor. Cunoașterea întregului este direct proporțională cu atenția acordată părților din care este compus.

Distingi diferența dintre lumina care îți arată drumul și strălucirea care te orbește, știind că una eliberează, iar cealaltă înlănțuie?

Poetul a continuat: "Adevăratul profet este acela care știe să ghicească ceea ce este ascuns numai din atâta cât vede în jur. Nu are nevoie de viziuni sau de voci din cer. Îi este de ajuns să privească o frunză pentru a înțelege copacul, un val pentru a cunoaște oceanul, o lacrimă pentru a citi o viață întreagă." A tăcut o clipă, apoi a adăugat: "Dar asta nu este totul. Profetul nu adaugă nimic realității – el doar îndepărtează vălurile pe care noi le-am pus peste ea. Este precum logica aceea: dacă privești suficient de atent o frunză, necesitatea de a vedea copacul devine o simplă formalitate."

"Ce altceva mai este?", l-am întrebat, simțind că mă apropii de ceva esențial, neavând altceva în suflet decât o sete de sens neostoită. Instantaneu, poetul s-a întors spre mine, așa cum se întoarce un martor al vechilor taine în fața tăcerii, și în ochii lui am văzut o lumină care nu venea din soare, ci dinspre adâncul neștiut al ființei. Și mi-a spus:

"Profetul înțelege că totul este scris de aceeași mână. Fiecare eveniment, fiecare întâlnire, fiecare suferință și fiecare bucurie – toate poartă aceeași semnătură. Când înțelegi asta, nu mai există coincidențe. Nu mai există întâmplări. Există doar o poveste care se desfășoară, iar tu ești deopotrivă personaj și cititor."

Poți să renunți la reflecția ta în oglinda lumii, știind că nicio acțiune individuală nu poate ieși din afara sferii de influență a Autorului Unic?

Era ca și cum ar fi descris ceea ce căutasem toată viața, fără să știu ce anume căutam. Omul trăiește și citește simultan propria poveste. De fapt, părea ceva desprins din romanul „Maestrul și Margareta”, în care Woland afirmă: „Manuscrisele nu ard.” Totuși, poetul din fața mea îmi spunea ceva și mai profund: că nu există decât un singur manuscris, scris de o singură mână, și că toți suntem personaje în aceeași carte. Așadar, nu mai eram singur în fața destinului – eram parte dintr-o narațiune care mă cuprindea și mă depășea în același timp.

"Cel mai greu lucru este să nu confunzi lumina cu reflectarea ei", a spus poetul, ridicându-se. A arătat spre soare, apoi spre luciul nisipului care îl oglindea.

"Mulți urmăresc reflexia, crezând că urmăresc sursa. Se închină oglinzii în loc să caute ceea ce oglinda reflectă. Profetul știe diferența. El nu se oprește la imagine, ci merge spre origine. Adevărata dificultate nu constă în a vedea lumina, ci în a refuza să te oprești la prima reflexie care îți fură privirea. Nu uita că, dacă urmărești sclipirea de pe sol, vei ajunge întotdeauna cu fața în țărână. Iar profetul este cel care își ridică privirea spre sursă, ignorând reflexiile înșelătoare de pe parcurs."

Poți să vezi dincolo de ceea ce se arată, fără să confunzi lumina cu reflexia ei și adevărul cu ecoul său?

Am rămas tăcut, lăsând cuvintele să coboare în mine. Poetul și-a pus mâna pe umărul meu și a vorbit pentru ultima oară: "Nu te teme să aduci adevărul acolo unde cuvintele sunt risipite de vânt. Deșertul șterge urmele, dar nu șterge sensul drumului. Poți vorbi în furtună și nimeni să nu te audă – dar cuvintele tale vor rămâne în nisip, așteptând să fie găsite de cel care știe să caute."

A fost un Verbum-Mortis, cuvântul sacru care supraviețuiește dispariției vorbitorului său, sămânța de sens aruncată în pustiu cu credința că va încolți în mintea potrivită, la timpul potrivit. Cumva, poetul m-a învățat în acea zi că profetul nu este cel care strigă mai tare, ci cel care vorbește chiar și când nimeni nu ascultă, știind că adevărul are propria lui răbdare până se va manifesta în lume. Viitorul este doar prezentul care a fost lăsat să curgă neîntrerupt; iar cine vede cursul apei astăzi, nu are nevoie de viziuni pentru a ști unde va fi marea mâine

Îți poți asuma rolul de martor al evenimentelor, prin reducerea la esență a prezentului, transformând simpla percepție într-o revelație ce fundamentează propriul tău destin?

Un moment a trecut precum o răsuflare de vânt pe o dună, ca un ecou ce se pierde în imensitate. Când am vrut să-i mulțumesc, poetul dispăruse. Pesemne, nici nu fusese acolo în sensul obișnuit al prezenței. Sau poate că fusese mai prezent decât oricine pe care îl întâlnisem vreodată – prezent în felul în care sunt prezente visele care îți schimbă viața, chiar dacă nu le poți atinge.

Și astfel, scribul din deșert a scris în cartea sa de nisip:

"Am învățat de la un poet fără nume că profetul nu prezice, ci percepe. Nu ghicește viitorul, ci citește prezentul până la esența lui ultimă. Vede în fiecare fragment semnătura întregului și înțelege că o singură mână a scris totul – de la prima stea până la ultimul fir de nisip. Nu confundă oglinda cu lumina și nu tace nici când vântul îi risipește cuvintele. Căci adevărul nu are nevoie de martori pentru a fi adevărat – are nevoie doar de cineva care să-l rostească, chiar și în pustiu, chiar și în furtună. La timpul potrivit, va deveni destin."

Leadershipul se definește prin curajul de a susține adevărul chiar și în absența unei audiențe receptive, având ca fundament integritatea față de propria viziune, nu reacția celorlalți.

Vates Deserti este simbolul acelui poet care m-a învățat că profetul nu este un ghicitor, ci un cititor al realității care refuză să se oprească la descrierea faptelor. În acea întâlnire neașteptată, am înțeles că a vedea cu adevărat înseamnă a recunoaște mâna unică din spatele tuturor lucrurilor, și a nu confunda reflexia cu sursa ei.

La urma urmelor, profetul adevărat nu este cel care vede mai mult decât ceilalți, ci cel care privește mai adânc în ceea ce toți văd – și găsește acolo semnătura invizibilă a unei povești care ne cuprinde pe toți.

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…