Tremurul sufletului

Pune-ţi la încercare putinţa de a te raporta mai mult la oameni, reglând sensul leadershipului tău după natura ta sufletească.

Ascensiunea trebuia să se realizeze sub conducerea unei călăuze obişnuite cu pericolele muntelui şi cu lucrul în echipă. Montgomery Wick era singurul în stare să ducă la capăt această misiune de salvare plină de responsabilitate, o misiune extrem de periculoasă a cărei îndeplinire, ce merita încurajată şi susţinută, depindea nu numai de voinţa celor şase alpinişti, ci şi de noroc. Nu era prima oara când lui Montgomery Wick, acest bărbat înalt, viguros, îndrăzneţ, de o sănătate ce ar fi putut sfida toţi medicii, i se încredinţa o astfel de misiune dificilă, însă de data aceasta mulţi se îndoiau de reuşita ei. Şi asta deoarece fiecare dintre membrii grupului trebuia să urce muntele cu o anumită cantitate de nitroglicerină în spinare, ce putea exploda în orice moment.

Ai urmărit filmul „ Vertical Limit (2000) ”? Montgomery Wick reuşeşte să ajungă împreună cu restul echipei sale la caverna, acoperită de avalanşă, în care se aflau supravieţuitorii, cei pe care îi căutaseră cu atâta însufleţire. Dar aici are loc o scenă plină de dramatism, plină de emoţii, plină de suflet.

Leadership: Poţi să produci o modificare a sensului acordat trecerii tale prin fazele inevitabile ale unui act de determinare în cadrul experienţei finale a unităţii?

Chiar atunci când încercau să-i ridice cu ajutorul unei frânghii pe cei doi supravieţuitori, o bucată de gheţar s-a desprins din peretele grotei şi, pentru că erau prinşi de aceeaşi frânghie, toţii patru au căzut în adâncul grotei. Frânghia de care erau legaţi îi putea susţine pe toţi patru, dar pioleţii nu mai rezistau şi mai aveau puţin până să sară din locaşurile în care erau bătuţi. Părea că nimic nu-i mai putea salva. Dintr-o clipă în alta se putea întâmpla tragedia. Dorinţa de viaţă era puternică, dar sufletele le erau cuprinse de o spaimă de moarte. Panica se dezlănţui de-a binelea şi nimic nu mai putea să o oprească. Toţi patru, pradă unei nelinişti îngrozitoare, cu sufletele îndurerate, cuprinse de o deznădejde crâncenă, îşi aşteptau cu înspăimântare sfârşitul.

Caracterele tari se văd numai în momentele grele, numai atunci când se confruntă cu acele realităţi sensibile, nedorite, numai atunci când, găsindu-se faţă în faţă cu primejdia, sunt nevoite să facă anumite compromisuri, anumite alegeri dictate atât de raţiune cât şi de suflet.

Montgomery Wick, liderul echipei, însufleţit mai mult de un singur simţământ - dragostea pentru soţia sa care murise pe munte şi pe care abia acum, în această misiune o găsise îngheţată, cugetă o clipă, apoi cu o ultimă sforţare, cu o ultimă dorinţă de viaţă, îşi scoate briceagul. Închide ochii preţ de câteva secunde, spune în gând o ultimă scurtă rugăciune - rugăciunea unui muribund, apoi îi redeschide. Şi, ca un servitor credincios care îşi dă viaţa pentru stăpânul său, dobândind astfel fericirea supremă, taie frânghia salvându-i pe Peter şi Annie, care se aflau deasupra lui pe frânghie. Dar din nefericire – sau poate ca o pedeapsă dumnezeiască, Elliot Vaughn, cel de-al doilea supravieţuitor, care era de fapt şi responsabil pentru moartea soţiei lui, se prăbuşeşte împreună cu el în hăul adânc al grotei.

Sensului acordat trecerii tale prin fazele inevitabile ale unui act de determinare în cadrul experienţei finale a unităţii poate fi acela de "neschimbat, atât de prins în propriile nonvalori". În alt caz, sensul poate fi acela de extindere a câmpului conştiinţei sau de "aventurier". Sau poate fi acela al unei greutăţi apăsătoare , al unei dureri continue care te trage parcă în jos, din cauza căreia nu poţi avansa în viaţă. Care din ele te face cel dintâi?

Leadership: Realitatea îţi dă dreptul să impui un anumit model de interpretare a ceea ce simţi şi percepi într-un plan de existenţă străin aspiraţiilor tale fireşti?

Unul din rezultatele leadershipului, indiferent că ne referim la felul nostru de a ne raporta la o realitate diferită, sau la arta de a ne schimba pe noi înşine, controlându-ne reacţiile şi atitudinea, sau la orice altă formă de a impune un anumit model de interpretare a ceea ce simţim şi percepem, este acela că ne prezintă noi îmbinări ale actului de cunoaştere de sine şi a rezultatului lui: conştiinţa.

Alte elemente aflate în afara continuumului de experienţe mai puţin agreabile şi neaşteptate, la care nu poţi să asişti ca un spectator care observă cumva din afară evoluţia evenimentelor, fără să se implice, pot aprinde sau stinge acea flacără a dârzeniei de a deveni slujitor al unei cauze nobile, dar cu mize foarte mari.

Aşa încât, pentru a ne însuşi arta conducerii, trebuie să începem să înţelegem existenţa mai multor posibilităţi de receptare a realităţii decât consideram, anterior, că există. Chiar ceva mai mult. Aceleaşi mize suplimentare, generând o atitudine care poate nu se bazează pe raţiune, pe lege, pe reguli, ci pe instinctul de reacţie, supravieţuire sau de apartenenţă la un cadru nou de afirmare (prin sacrificiu), vor fi folosite iar şi iar, cu însemnate repercusiuni.

Modelele mai cuprinzătoare de "intervenţie" implementate în circumstanţe în care angajamentele asumate sunt garantate de conştiinţă şi de capitalurile proprii de emoţii. Ele înnobilează lupta pentru existenţa unei noi versiuni a leadershipului - bazate pe înălţimea propriei greutăţi morale, înălţimea propriei tale viziuni asupra a ceea ce eşti, care să evite căderea într-un derizoriu dezamăgitor.

Leadership: Poţi să avansezi în găsirea calităţilor bune punându-ţi la îndoială prezumţiile de nevinovăţie în virtutea unui acord între ceea ce te distrage de la prezent şi măsura în care prezentul se abţine să contrazică o realitate de care se dezic toţi?

Întorci spatele naturii tale sufleteşti atunci când dai de greu?

A te afla în fruntea oamenilor poate fi atât o binecuvântare, cât şi un blestem. Pe de o parte, ca lider, exercitând o mare influenţă asupra oamenilor, îi poţi stăpâni şi controla, bazându-te astfel pe sprijinul lor şi pe dăruirea lor totală. Adică te poţi bucura de poziţia pe care o ai, te poţi bucura de faptul că ai în jurul tău o echipă de oameni devotaţi, dispuşi să facă multe eforturi numai pentru a te putea ajuta să-ţi atingi scopurile propuse mult mai uşor. Pe de altă parte, dacă tu şi echipa ta sunteţi puşi în situaţii limită, ei bine, în acest caz tu trebuie să fii acela cu o voinţă puternică care să se bată pentru fiecare suflet din echipă.

Poţi oare bănui ce are să-ţi rezerve viitorul? Îţi pui la încercare putinţa de a te dărui celorlalţi atunci când urci pe pante abrupte? Sau eşti genul acela care preia o însărcinare şi o părăseşte când se apropie momentul culminant al misiunii? Ai putea îndura simţămintele care îi covârşesc pe oameni în situaţiile limită? Întorci spatele naturii tale sufleteşti atunci când dai de greu?

Liderii cei mai buni conduc nu numai cu mintea, ci şi cu sufletul. Dacă eşti liderul unui grup montan este de datoria ta să te asiguri de reuşita misiunii ce ţi-a fost încredinţată, chiar dacă te vei izbi de dificultăţi aparent imposibil de depăşit. Asigură-i pe oameni că nu îi ameninţă nicio primejdie, sau, în caz contrar, pune-i în gardă şi acţionează în comun acord cu ei.

Dovada propriei valori este dată de acordul încheiat între motivele dificultăţilor aparent imposibil de depăşit şi putinţa de a te opune drumului tău până în adâncul sufletului.

Tremurul sufletului este acea vibraţie interioară, acel sentiment de responsabilitate faţă de oamenii din echipă, pe care un lider trebuie să-l aibă în orice situaţie, dar mai ales în situaţiile critice. Susţinerea morală poate avea efecte benefice, iar sacrificiul suprem poate salva sufletele uneori, dar alteori este inutil.

Oare câţi lideri au acest sentiment de responsabilitate faţă de cei din echipă? Puţini ! Aceştia sunt însă acei lideri care nu au uitat, mai întâi de toate, că sunt oameni.

Pune-ţi la încercare putinţa de a te raporta mai mult la oameni, reglând sensul leadershipului tău după natura ta sufletească.