Ochiul sfânt al lui Paracelsus

Orice privire, chiar dacă este pierdută, poate fi restaurată prin intermediul unui singur considerent: “simţirea ştie totul dinainte ca gândirea efectivă să aibă loc”.

Când te plimbi singur, puternic ancorat în cele spirituale, începi să observi totul din jur mai pe îndelete. Abia atunci reflectezi cel mai bine la viaţă, la tine însuţi, la Dumnezeu. Şi, tot plimbându-te singur, mai ales seara, atunci când luminiţele din localuri par nişte steluţe argintii, în miniatură, chiar dacă cerul îşi poartă pelerina cenuşie şi nu îngăduie nicio conversaţie, realizezi cât de mult contează să ai o gândire axată pe sentimente, "pe active nemateriale", deci pe ce ai, nu pe ce îţi lipseşte.

Şi ce anume ai atât de preţios? Ai o vedere care antrenează operaţiile gândirii, surprinzând natura reală a lucrurilor, aşa cum această natură este concepută de către Dumnezeu pentru umanitate şi progres. O vedere bazată pe ştiinţă, mai înainte de toate, dar şi o vedere înclinată puternic spre altitudinile supreme ale artei, căci asta înseamnă adevărata spiritualitate: “să te redescoperi prin actul de a vedea lucrurile altfel decât par a fi”.

Şi tot plimbându-mă singur, reflectând la ceea ce deosebeşte un lucru de altul, ajung să aflu ceea ce mă deosebeşte pe mine de alţi oameni, fără să încerc să atrag atenţia asupra diverselor concepţii superficiale despre natura unor spaţii neexplorate, de manifestare artistică, care crează impresia unor profunzimi neînţelese, sau dau impresia unor miracole mai mici sau mai mari, ce sfidează legile naturii.

Leadership: Poţi să priveşti cu mai multă claritate la tine însuţi şi la ceea ce îţi influenţează relaţiile cu lucrurile din jur, printr-o afinitate declarată a gândirii care trece dincolo de aparenţă - la esenţă?

Ca nişte fluturi albi ce vin din altă lume, luminiţele încă mă înconjoară din toate părţile, mlădioase şi prevenitoare, în timp ce întunericul nopţii creşte tot mai mult, dar fără să se adâncească în sufletul meu. Cumva, mă simt apărat de o gândire limpede care îndeplineşte condiţia purităţii: să priveşti cu ochii tăi iscoditori prin ochii lui Dumnezeu, cu multă claritate şi în finalitatea fiinţei. Fiindcă orice privire, chiar dacă este pierdută, poate fi restaurată prin intermediul unui singur considerent: “simţirea ştie totul dinainte ca gândirea efectivă să aibă loc”.

Celebrul alchimist, Paracelsus, a avut în vedere simţământul trezit de această supremă condiţie spunând: "Şi aceasta de care trebuie să ţii seama este ceva mare: nu există nimic în Ceruri şi pe pământ care să nu existe şi în om. Şi Dumnezeu, care este în Ceruri, este în om."

Asta înseamnă că cerul, chiar şi înnorat, nu este lipsit de acea tendinţă artistică, adâncită în conştiinţa şi în sufletul omului, manifestata în lumea creaţiei prin cercetarea valentelor expresive ale formelor şi culorilor, ale liniei şi punctului din care este constituit fiecare lucru din jur.

Deci, orice ai vedea, prin investigarea şi cercetarea naturii fiecărui lucru din jur, spune-ţi de îndată: ce anume îl face mai deosebit, ce anume îl face indispensabil pentru minte, ce anume îl face să fie cea mai bună alegere pentru suflet? Ce menire înaltă are de îndeplinit acel lucru în ochii Creatorului?

Leadership: Ţi-ai dezvoltat o atitudine de conştientizare a lucrurilor care se cer a fi pătrunse printr-o orientare a privirii de la margini către centru, din considerentele unei ordini realiste şi spirituale?

Dacă domnia minții nu îți aparține, și dacă ea nu se cercetează în sânul Naturii, imaginându-ţi că nu există niciun profesor în lume care să te învețe, atunci vei eșua în încercarea de a trasa un făgaș în dimensiunea sacrului. Iar sacrul, numai arta îl scoate la iveală prin intermediul creației și al descoperirilor științei de care numai propria ta minte, inclusă în spiritul materiei, poate să se agațe fără să îi mai dea drumul.

Cercetează bine lucrurile, chiar și acelea care nu se văd, din aproape în aproape, mult presus decât cele ce se văd de la distanță. Și astfel mintea, fiind în favoarea investigațiilor artistice, fără niciun soi de artificialitate resimţită continuu, va căuta să descifreze și să înțeleagă originea divină a creației din compoziția întregii materii. Iar limbajul afectiv, musai trebuie să devină instrumentul unei imaginaţii profunde.

Cine reușește să-și desăvârșească știința doar prin studiul Naturii, făcându-și din imaginație singura religie, indiferent de dificultatea acestui lucru, numai acela va da cheia înțelegerii depline a Creatorului. În final, omul modelat de actul artistic ajunge în faţa unei priviri care îl priveşte în primul rând pe el, după care şi ea se priveşte pe sine.

Totul în jur este artă şi ştiinţă, descoperire şi creaţie, iar întunericul scoate cel mai bine în evidenţă lumina. Ilustrativ aici este faptul că ochiul clarvăzător vede bine atât pe lumină, cât şi pe întuneric. Şi vede lucrurile care nu sunt aceleaşi, deşi sunt foarte asemănătoare. Prin urmare, omul are libertatea de a separa lucrurile de întreg, să consimtă la ceea ce i se întâmplă, şi poate să revină în întreg după ce s-a separat de acesta, prin calitatea fascinantă a privirii de a surprinde mai mult reversul decât de aversul lucrurilor.

În artă, leadershipul promovează dezvoltarea viziunii ce se poate obţine prin încercarea de a vedea natura propriei fiinţe, dar şi chipul Creatorului, în orice lucru din jur.

Ochiul sfânt al lui Paracelsus se referă la acel simţ al vederii îndreptat asupra lucrurilor care contează cu adevărat pentru o conştiinţă extinsă spre judecata lucrurilor pe care o folosim zi de zi, atunci când ne deschidem mintea spre studiul ştiinţei sacre. Această ştiinţă este strâns legată de arta de a vedea natura propriei fiinţe, dar şi chipul Creatorului, în orice lucru din jur.

Omul care nu studiază arta în chip de connaisseur, nu va înțelege niciodată dedesubturile creației din tainele nepătrunse ale lucrurilor, aşa cum sunt ele înrădăcinate în gândirea lui Dumnezeu.