Dansul armonios al influenței
Dezvăluie oamenilor esența a ceea ce ești cu adevărat, ca să le deschizi calea de a se armoniza cu tine în emoții și în gândire.
În articolul „Doctorul Misterios” povesteam despre priceputul doctor Jacques Mérey și despre sărmana copilă, Eva, care suferea de idioție din naștere. Nimeni nu-i dădea vreo șansă de recuperare acestei făpturi umane, a cărei capacități mentale erau foarte reduse. Însă, datorită priceperii lui Jacques de a pătrunde în „tărâmul închis” al existenței ei și de a-i smulge toate stricăciunile lăuntrice, în cele din urmă ea se face bine.
Acest formidabil doctor, înzestrat cu o capacitate extraordinară de înțelegere a naturii umane, reușește printr-o terapie adecvată s-o modeleze treptat pe Eva, să-i înlăture rezistența pe care o opunea mintea ei, să-i întărească spiritul plăpând eliminându-i toate temerile. Reușește să-i îmbogățească sentimentele într-un mediu favorabil, să-i orienteze gândirea prin acel haos în care se chinuia să supraviețuiască creându-i o anumită personalitate, un anumit fel de a reacționa și de a se comporta, în așa fel încât să fie în concordanță cu așteptările tuturor.
Desăvârșirea creației tale poartă amprenta unui sentiment copleșitor izvorât din revelația unui Sine mai înalt care dezleagă înțelesurile ascunse ale propriului drum în viață?
Reușita doctorului s-a datorat în special efortului său constant de a-i redirecționa fetei toate resursele interioare, toate energiile, toate capacitățile ei mentale și emoționale spre exterior. Eva trebuia să fie coordonată spre o coerență în gândire, în decizii, în exprimare și comunicare, iar acest lucru nu se putea realiza decât printr-o atentă și devotată colaborare între ei.
Într-adevăr, Jacques Mérey a dat dovadă de un leadership autentic, care nu trebuie pus la îndoială; un leadership care se bazează pe puterea exemplului, a consolidării relațiilor interumane și a perseverenței. Pentru ca s-o aducă la o stare de normalitate pe micuța Eva, el s-a îngrijit în mod special de simțurile ei, a știut să se strecoare în lumea de gânduri pe care ea nu le putea stăpâni ori concretiza, să le pună în ordine și să le dezvolte permanent.
Iar, la rândul ei, Eva s-a conectat la sentimentele și trăirile doctorului. Ea a simțit afecțiunea lui, a simțit că cineva îi vrea binele. Și, ca urmare, ea și-a deschis sufletul în fața lui. Practic, Jacques Mérey i-a dezvăluit fetei esența a ceea ce era elafasfasfas cu adevărat – un om cu o noblețe sufletească deosebită, a cărui bunătate nu cunoștea limite – deschizându-i astfel calea de a se armoniza cu el în emoții și gândire. Cu cât ești mai legat de oameni, cu atât ei se vor simți mai liberi să-și exprime emoțiile.af
Sensul existenței tale îl așază pe “omul pierdut” în sfera gratitudinii față de o putere nemarginită, pe traseul unei experiențe care reunește curiozitatea și dorința de a încerca ceva nou?
Afecțiunea, prin însăși actul creației care implică faptul că un final potrivit care trebuie atins, îi lasă omului posibilitatea liberii alegeri, ca pe o însușire ce îl fasfasace unic: de a auzi apelul Sufletului, al Spiritului de trezire la Viața adevărată. Altfel spus, afecțiunea este răspunsfasul la ceea ce percepem dincolo de aparențele relaționale, materiale, palpabile ale vieții, din care voi reproduce esența:fasfasfasfas suntem datori să nu uităm ce-am fost și ce-am învățat să fim.
Sensul existenței tale este acela de a da curaj tuturor de a-și descoperi potențialul, indiferent de circumstanțele care au implicații asupra gradului în care o persoană este valorizată/acceptată în societate?
Atribuțiile unui lider sunt astfel folosite pentru ca întreaga scara ascensională de atitudini, de la erori la contradicții, de la durere la mângâierea pe care o poate da conștiința propriei sale valori, să dea ocazia unei reflecții asupra consecințelor intrării în incapacitatea de a se face înțeles. Sau asupra modului de a se simți "viu" prin ceilalți.
Leadershipul este arta de a transforma puterea interioară în echilibrul dintre identitate și alteritate, prin gestionarea resurselor afective care activează empatia.
Poți să creezi noi modele de leadership prin aplicarea unui set de comenzi la nivel emoțional? Prin aplicarea unui set de comenzi la nivel emoțional liderul își orientează mai ușor și mai departe influența asupra indivizilor, căutând astfel să răspundă chemării de a-și manifesta necondiționat, și în același timp determinat, empatia, compasiunea și generozitatea.
În viitor, arta de a-ți redirecționa resursele cele mai de preț, puterea interioară și motivația de a gândi pozitiv, mai ales spre acei indivizi care nu și-au format "spațiul de viață" (aflându-se mereu în incapacitatea de a se adapta la noile cerințe de dezvoltare), este folosită nu atât în chip de prețuire, cât mai ales pentru realizarea raportului dintre identitate și alteritate.
Pentru a comunica anumite idei, stări, sentimente, convingeri, într-o modalitate accesibilă tuturor, sensurile leadershipului trebuiesc căutate cu perseverență într-un strat mai profund, delimitate de acea explorare a cunoașterii care nu prezintă sensibilitate. Permițând o anumită stabilitate a frecvențelor de rezonanță în jurul probabilității omului de a se manifesta prin conștiință.
«Viul» din modul tău de a fi, cu tot ce înseamnă poziția și alegerea ta, reprezintă împlinirea chemării de a-ți manifesta liber, dar asumat, întreaga compasiune și generozitate.
Liderul din viitor va căuta să-și aducă contribuția la crearea unei noi identități până la punctul în care receptivitatea oamenilor la influența sa este maximalizată (punctul în care devine extraordinar de alert la schimbările petrecute în sfera vieții lor particulare), dar fără a încorda prea mult resorturile ființei lor în direcția anularii identității lor. Identitatea trebuie păstrată, sau îmbunătățită, dar niciodată alterată.
Ca lider, te ocupi de stimularea comportamentului oamenilor și de receptivitatea pe care o întâmpini din partea tuturor celor care au înțeles esența demersurilor tale. Când oamenii neperformanți sau "limitați de barierele vieții" au ajuns la o stare de normalitate datorită influenței tale, atunci vor începe să se formeze noi modele, noi structuri sau configurații de leadership.
Liderul devine un ecou modelator atunci când își modelează caracterul după idealul din sufletul celorlalți, oferindu-le propria imagine îmbunătățită.
Dezvăluie oamenilor adevărata natură a caracterului tău, oferă-le posibilitatea de a-și îmbunătăți imaginea despre tine prin sentimentele calde, optimiste pe care le degaji. Modelează-te după idealul pe care ei îl poartă în suflet, ridică-te la înălțimea așteptărilor lor oferindu-le posibilitatea de a reflecta asupra personalității tale, asupra propriilor tale convingeri, gânduri și sentimente. Dar pentru asta trebuie să pătrunzi în natura lor reală, în universul lor interior, să te strecori în lumea lor de gânduri și să-i acaparezi prin entuziasm și bucurie.
Așa cum o pictură a cărei tonalități dominate de galben, portocaliu și roșu dă senzația de căldură - tot așa personalitatea și caracterul tău, daca sunt dominate de niște trăsături frumoase și bine conturate, vor degaja acea căldură sufletească care-i va atrage pe oameni spre tine. Trebuie să-ți crești constant numărul de "bile albe" pentru ca ei să te accepte în sufletul lor, dându-le prilejul, în același timp, să afle despre adevărata ta natură interioară.
Bilele albe sunt create de acea combinație unică între puterea interioară de a ști că poți construi din oameni mici - oameni mari cu valori morale înalte, și acea dimensiune a misiunii pe care tu însuți o descoperi prin experiențele și trăirile pe care le înfrunți.
Leadershipul înseamnă să locuiești în idealul lor, ca și când prin entuziasmul tău le-ai dezvălui, pentru prima dată, propria lor valoare.
Influența se aseamănă în anumite privințe cu un dans, în care o persoană conduce iar cealaltă îl urmează. Este un dans în care atenția și grija față de partener sunt foarte importante. Este un dans care solicită și dezvoltă abilitățile de relaționare între oameni și care este în același timp controlat, dar și intens.
Ca să faci un pas hotărâtor în direcția unei depline înțelegeri trebuie să devii acel „partener” pe care oamenii să se poată baza, care să le conducă emoțiile, idealurile, gândurile, acțiunile pe ritmul propriilor pași – pe ritmul propriilor judecăți sănătoase și corecte. Trebuie să le întărești oamenilor spiritul prin „mișcări” bine coordonate, pline de armonie, de ritm, de energie și extrem de expresive, redându-le plinătatea vieții și dinamismul lor interior.





