În căutarea unei oaze care nu există

Controlează profunzimea judecăţilor de valoare pe care le faci şi le transmiţi, pătrunzând pe cărările întortocheate ale neînţelesurilor care conferă ştiinţei superioritatea netă faţă de cunoaşterea comună.

Eram cuprins de un sentiment intens, în întreaga configuraţie a clipei izolate de orice conţinut, într-un hăţiş de sensuri ale existenţei vecine cu nefiinţa. Suprafiresc, în răbufnirile nepotolite ale inspiraţiei şi inventivităţii mele caracteristice, în strigătul pasiunii pentru nepătrunsul mister a tot ceea ce poate fi şi nu e, totul căpăta valoarea absolutului. Parcă toate muriseră o dată cu înlănţuirea gândurilor mele într-o secvenţă a transferurilor de înţelesuri implicate în calculul interesului pentru tot ceea ce nu există. Sau, mai bine zis, pentru tot ceea ce există în necunoscut.

Ca un om aflat în semiîntuneric care ascunde un secret bine păstrat, plănuisem atât de multe lucruri pe care să le schimb fără ca nimeni să observe, printr-un noian de informaţii contradictorii, printre firele de plumb ale negării a tot ceea ce există. Doar astfel aş fi putut fi acolo unde ceva se sfârşeşte şi unde altceva începe să fie. Totul se petrecerea în creierul meu. Ca in orice roman a lui John Fowles.

Asemenea Vrăjitorului din Oz, al cărui meşteşug tainic putea schimba ceva rău în ceva bun, incompletul în complet, în bunăvoinţa posibilului, intenţionam să scot dintr-un scrin o inimă micuţă croită din mătase, umplută cu rumeguş şi s-o pun mândru acolo unde totul este imposibil, necredibil, nerealizabil. Apoi, prin stimularea impulsurilor de raţiune să perfecţionez o mecanică care să-i dea inimii înţelegere şi să se potrivească cu ceea ce încercam să proiectez asupra celorlalţi. Asta echivala cu descoperirea valenţelor mele de semnificare, reprezenta puterea de a fi altfel.

Neîndoielnic, era rostirea din mine, care se înălţa către infinit şi revenea către sfârşit, la răscrucea dintre artă, deviaţii şi exagerări, ca o alcătuire de sensuri în povestea unei vieţi ce seamănă cu o plimbare prin deşert în căutarea unei oaze care nu există.

Totul se putea transforma într-o iluzie, ştiind că este mijlocul căutării mele în nişte circumstanţe de fundal, la limita posibilităţilor fireşti ale intuiţiei pure, cu feluritele ei chipuri de combinare şi creare, între spuse şi nespuse, a verosimilului şi neverosimilului.

Leadership: Te implici în crearea unei realităţi care lasă să se întrevadă feluritele chipuri ale unei gândiri neînţelese, prin faptul că tot ceea ce iei drept viziune se dovedeşte a fi o problemă de interpretare a propriei persoane prin ambiguitate şi tăinuire?

Cine vrea să determine imposibilul, din perspectiva numeroaselor posibilităţi ale formei de a fi, în favoarea aprofundării cunoaşterii din alte perspective, în continuarea realităţii de dincolo de cuvinte, alunecând spre a contrazice principiile acceptate ca fiind adevărate, mai întâi trebuie să-şi impună grija pentru plăsmuirile imaginarului, tot aşa cum sculptorul creează modele noi şi interesante din nişte bucăţi de piatră aruncate la întâmplare.

Ideea este că stilul de exprimare şi profunzimea judecăţilor de valoare pe care le faci şi le transmiţi, în ecuaţia leadershipului care exprimă relaţia dintre ceea ce gândeşti şi ceea ce eşti, trebuie înţeleasă totodată ca ştiinţă a tipului de cunoaştere care nu vine doar din raţiune - ci prin simţuri.

Este vorba de o ştiinţă a complexelor trăiri încercate în condiţiile respectivului tip de cunoaştere, subordonat unui suprafiresc - uneori este închipuire, iar alteori realitate - care creează o evoluţie bazată pe fenomenul de căutare şi recoltare a informaţiilor, urmat de utilizarea şi transmiterea lor la un nivel superior de leadership.

Ştiinţa senzaţiilor, a impresiilor, a emoţiilor, a plăsmuirilor, revine frecvent în dimensiunea leadershipului, conform semnificaţiilor atribuite unor concepte întemeiate în contact cu imaginarul. Care, deşi aparent nu au o corespondenţă concretă, ci se exprimă printr-un proces de deviaţii şi exagerări, conduc la sădirea unor altfel de convingeri pe care inteligenţa le foloseşte în definirea unor noi direcţii de gândire. Dar şi la definirea unor aspecte de interpretare a ceea ce se poate percepe numai în contradicţii, în experienţa unicităţii creatoare.

Leadership: Poţi să dai o nouă interpretare propriei creaţii, venită într-un moment când resursele miezului originar al acesteia par îngreunate de încercarea de reprezentare a complexităţii imaginarului?

Deoarece cunoaşterea obţinută prin intermediul plăsmuirilor nu se poate realiza decât la nivelul contactului cu formele inerente ale neverosimilului, rezultă că marele miracol al creaţiei poate fi înţeles totodată ca o ştiinţă a formelor de manifestare a gândirii, a formelor de întemeiere a unor sensuri nespuse din sfera existenţialului. Ce contribuie la conturarea unor noi puncte de vedere, a unei noi identităţi, a unei noi orientări, a unei noi abordări a tot ceea ce înseamnă "tainic".

Plăsmuirile minţii duc la conturarea unor adevăruri nespuse şi dau încredere sporită în paşii ce-i vei face în viitorul atât de incert şi schimbător. Iar a te implica într-un real care lasă să se întrevadă feluritele chipuri ale unei gândiri neînţelese este sinonim cu a intra într-o lume, dincolo de sfera ta de experienţă, încercând să faci o schimbare de substanţă.

Ceea ce înseamnă că leadershipul, printr-o elasticitate a gândirii, prin posibilitatea de a te hrăni cu „neînţelesuri” şi de a te detaşa de convingerile conjuncturale, dătătoare de blocaje, pe care le experimentezi prin interacţiune directă cu realul, a căpătat bazele unei construcţii de mai mare amploare, de tip „ If-While-Else. .”

O nouă interpretare a propriei creaţiei, la răscrucea dintre artă, deviaţii şi exagerări, poate fi tratată ca o alcătuire de sensuri în povestea unei vieţi care poate fi caracterizată printr-o conglomerarea de idei total anapoda care duc într-o direcţie necunoscută, dar constructivă.

Interpretarea pe care o dau creaţiei mele este în strânsă legătură cu dorinţa de a ieşi în evidenţă în perspectiva unei extinderi de asocieri şi potriviri, în plan epistemologic sau metafizic, astfel încât ceea ce îmi poate conferi unicitate să fie cât mai subiectiv, un fel de idealism arbitrar care nu ia în seamă realitatea pe care omul de rând o vede în jur.

În căutarea unei oaze care nu există evidenţiază acea călătorie în necunoscut, privită ca un salt înainte pe scara evoluţiei universului şi creaţiei. Ideea este că ceea ce încerci să constaţi se află în altă parte, într-o altă formă - dar există, şi poate fi folosit drept combustibil pentru a produce schimbarea de mentalitate, propagând noi coordonate ale cunoaşterii. Fapt ce implică transformarea modului de gândire prin îmbraţişarea neînţelesului.