Companionul credincios al domnului Finch

Încearcă să recunoşti la timp esenţa adevăratei tale naturi, pentru a nu estompa definitiv starea de spirit a celor cu care interacţionezi.

De această dată vreau să vi-l prezint pe domnul Gavin Finch, din filmul “ Flawless (2007) ”. El se ocupă cu ancheta în cazul dispariţiei diamantelor din London Diamond Corporation, numărul unu în lume de la acea vreme pe acest sector de business.

Ori de câte ori îl întâlnim pe domnul Finch, acest profesionist lipsit de orice urmă de “ţesut moale”, suntem cu totul învăluiţi de intoleranţă şi lipsiţi de orice stimuli pozitivi care ar putea să ne mobilizeze reacţiile. Suntem introduşi în atmosfera lui ca într-o încăpere întunecoasă, bine ferecată, în care este sesizabilă doar o formă vagă, relativă de existenţă.

În perimetrul de desfăşurare a anchetei domnului Finch, fiecare individ este tratat ca un potenţial infractor. Din loc în loc patrulează această formă de simţire foarte rară, a cărei proprietăţi izolante îşi cresc densitatea şi se înăspresc ca după o descărcare electrică. O formă de mişcare zigzagată care pune în gardă orice angajat al companiei. Orice suflare sănătoasă din companie se risipeşte la fel de repede ca trecerea nopţii.

Abia cu încetul ne obişnuim cu această formă de deontologie profesională dusă până la paroxism. Căci domnul Finch este parcă înadins învăluit într-o oarecare obscuritate, nu poate fi descris decât prin nişte contururi umbrite care estompează starea de spirit a tuturor celor cu care interacţionează.

Leadershipul are ca principal determinant o situaţie particulară care nu este determinată în mod univoc prin prisma unui tipic situaţional, ci de posibilitatea unei turnuri a situaţiei dinspre "Dezamăgirea Egoului" spre "Învingerea Egoului".

Dar finalul filmului aduce în prim plan un alt atribut unic al domnului Finch, dezvăluind latura ascunsă a personalităţii sale. Când suspectul numărul unu, Laura Quinn, printr-un joc de planuri şi contraplanuri găseşte diamantele, domnul Finch este atins de cele sfinte, de radiaţia luminoasă a propriei şi adevăratei sale naturi.

Un erou al lui Alexandre Dumas nu se înşela când a spus: “ Trufia bietei noastre firi omeneşti face ca fiecare să se creadă mai nefericit decât un alt nefericit care plânge şi geme alături de el. ”

La vederea lacrimilor însoţite de sentimentul de vină al Laurei Quinn, ceva în el se luminează, refuză să se mai conformeze spaţiului umbrit. Sentimentul acesta luminos este scos în evidenţă de expresia chipului său, înmărmurit ca la vederea zeiţei bunătăţii care îl atinge cu bagheta însufleţitoare, transmiţându-i şi lui din forţa ei de acţiune. Această lumină vie aruncată spre el completează ceea ce nu se vede, golul său lăuntric.

Egoul care te face să judeci şi să simţi o anumită emoţie atunci când te afli în faţa unei situaţii destul de încurcate este un "must have" al momentului acordării unei iertări necondiţionate.

Când Laura Quinn încearcă să-şi recunoască vina, abia atunci manifestarea acestui Mefisto transformat în înger se vede cel mai bine, desfăşurându-se în marea lui splendoare. Căldura emoţională pe care ea o radiază aproape că îi umezeşte şi lui ochii, masca rigidităţii sufleteşti cade de pe chipul său - şi abia în acest moment imaginea lui este vrednic de a fi reţinută. Finch nu mai este poliţistul dur şi rece, ci mai degrabă un om înţelegător, milostiv, al cărui Ego se bazează pe atenţia venită din partea sincerităţii femeii îndurerate, găsind relevanţă în gesturile mărunte.

Inima lui se deschide. Ca nişte ghiocei grăbiţi, părţile cele mai ascunse ale fiinţei sale vor să iasă la lumină şi să împrăştie esenţă cu iz primăvăratic. Subtilul fluid sufletesc ce stăruie adânc în el începe să răzbată, să radieze ca dintr-o adâncă întunecime. Căci el nu poate să rămână total credincios naturii sale dominant-negative, ci este nevoit să dea contur nou sferei sale de acţiune care este tangentă în punctul lui maxim de transformare.

Toate în viaţă par când noi, când vechi, împletite într-o singură strună: myself . Omul şi-a întâlnit adevăratul sine.

Leadership: Acceptul tău de a fi egalul celorlalţi pe plan emoţional este privit ca o obligaţie morală, sau ca o alegere spre "corectează-ţi propria devenire greşită" într-un context de vulnerabilitate a caracterului numit "seninătate" ?

Seninătatea" de care depinde caracterul unui om de mare calitate se manifestă printr-o afecţiune puternică sau printr-o nevoie acerbă de a salva pe cineva, o puternică dorință de a forma și menține legături de ataşament.

Ţii seama de acei stimuli pozitivi care ar putea să-ţi activeze transformarea? Leadershipul tău este strâns legat de o formă de deontologie profesională dusă până la paroxism? Personalitatea ta poate fi descrisă doar prin nişte contururi umbrite? Personalitatea ta estompează starea de spirit a celor cu care interacţionezi?

Mi-a rămas întipărit în minte ceea ce spunea la un moment dat scriitorul francez Honore de Balzac: “ Oamenii mari au mai des decât se crede nevoie de cei mai mici ca ei. ”

Una din principalele condiţii impuse de leadership, aceea de a dobândi calităţile unui om cu adevărat mare, este să dai frâu liber laturii ascunse a personalităţii tale, să strângi propriul bagaj de trăsături pozitive, astfel încât să anulezi orice efectele negative pe care tu însuţi le vei suporta conştient. "

Această idee poate fi exprimată prin expresia: “ ţine câinele departe de acei stimuli care îţi pot declanşa lătratul ”. Dacă leadershipul tău suferă o pierdere grea, acest lucru se datorează companionului tău lăuntric care îngreunează direct sau indirect buna calitate a relaţiilor cu ceilalţi - forţa chemării înflăcărare de a spune “Da” oricăror excese de putere, hotărârea de a-ţi nega convingerile care îţi pot asigura stabilitatea şi continuitatea pe plan profesional şi social, dar şi pe plan personal.

A-ţi datora ţie însuţi sinceritate şi asumare deplină a rolului de bun ascunltator şi înţelegător în orice situaţie conflictuală, are ca substrat încercarea de-a transforma vulnerabilitatea propriului caracter într-o sursă de putere.

Leadershipul este dat de concepţia despre tine pe care ţi-o propui să te reprezinte pe plan profesional, stânjenitoare sau agreabilă. Caută în lumina propriei tale înţelepciuni toate resursele necesare care să-ţi dea forţa să acţionezi în concordanţă cu “replicile” pe care le primeşti din interiorul propriei tale inimi. Spune stop oricăror excese. Lasă părţile cele mai ascunse ale fiinţei tale să iasă la lumină şi să împrăştie esenţă cu iz primăvăratic. Dă contur nou sferei tale de acţiune care este tangentă în punctul tău maxim de transformare.

Cât timp poţi să rămâi total credincios naturii tale negative? Poţi să-ţi condiţionezi câinele să se oprească din lătrat, sau îl încurajezi să latre la fiecare trecător?

Leadership: Efortul tău de a fi înțelegător merită depus pentru că este foarte posibil să fie interpretat ca o dovadă de nevinovăţie în faţă provocării numite: "un impuls de moment pus sub semnul condiţionării de mare intensitate emoţională"?

Decât acceptarea unei dominanţe negative asupra personalităţii, propun ceva mai “light”: ieşirea din această monotonie provincială îndreptată împotriva sinelui care stă şi la baza unui leadership ineficient. Sau chiar distrugerea ei completă, contribuind direct la formarea acelei “forţe de stânga” - oamenii pe care îi preţuieşti, cu care te-ai putea coaliza pentru a salva puţinul de lumină ce-a mai rămas în tine.

Cineva mărturisea pe Facebook: “ Am învăţat că adevăratele comori ale unui om nu sunt cele din casa lui, ci acelea din sufletul lui. ”

Atunci când te măsori cu ceilalţi oameni în încercarea de a te situa cumva mai presus decât ei, devii tot mai sărac, ceva se revoltă împotriva ta, ceva se rupe din tine instantaneu, ca la apăsarea unui buton. Iar atunci când pierzi o parte din tine, pierzi şi o parte din înrâurirea pe care ai putea s-o ai asupra lor.

Leadershipul scoate în evidenţă experienţa de a te examina din punct de vedere al unei atitudini care face diferenţa între ceea ce trăieşti prin consecinţele alegerilor tale şi ceea ce trăieşti prin prisma unui sentiment de apartenenţă la o cauză nobilă.

Companionul credincios al domnului Finch scoate în evidenţă efectul acceptării unei dominanţe negative asupra personalităţii, având ca rezultat dezaprobarea propriei persoane şi a propriei identităţi, care poate atrage după sine eşecul. Contribuţia pe care o aduci la realizarea temeliei felului tău de a fi, se reflectă în vieţile celorlalţi de lângă tine.

Te laşi robit de influenţa nefastă a laturii tale negative din perimetrul unui spaţiu umbrit? Cu ce completezi ceea ce nu se vede (golul tău lăuntric) pentru a-ţi ridica stima de sine? Rămâi total credincios naturii tale negative?

Încearcă să recunoşti la timp esenţa adevăratei tale naturi, pentru a nu estompa definitiv starea de spirit a celor cu care interacţionezi.