Adevărul de sub scutul confesiunii

Observă-te și judecă-te singur de la distanța celui care a înțeles în bună măsură limitele firești ale autorității care se exercită asupra sentimentelor altuia.

Filmul "Meet Joe Black (1998)". Susan se afla în fața tatălui ei, marele om de afaceri Bill Parrish, mare și prin faptul că o iubea mai mult decât pe oricine altcineva. Îi mărturisi cu înflăcărarea omului care a câștigat marea luptă cu prezentul, și a cărui viitor rezonează perfect cu gândurile sale:

- Dragoste, pasiune, obsesie... Toate acele lucruri pe care tu mi-ai zis să le aștept. Ei bine, au devenit realitate. M-am îndrăgostit de Joe, așa cum s-a întâmplat cu tine și cu mama. Îl iubesc !

Simțurile, sufletul, toate aceste elemente constitutive ale ființei cu adevărat supusă forțelor implacabile ale dragostei, conferindu-i stabilitate, dezmorțindu-i acel imbold lăuntric care o înălța în toate privințele, trezindu-i voința, sunt dintr-o dată tulburate. Căci, surprinzător, tatăl ei, șocat de confesiunea ce i-a fost împărtășită, lansează puternicul val al mâniei, îl împinge mai departe până ce acest val mătură ceea ce mai rămăsese și mai stăruia ca reziduu din trecutul lor. Ca și cum legătura dintre ei doi s-ar fi rupt, Bill ridică tonul, pentru prima oară atât de brutal:

Ceea ce crezi că te apropie de celălalt este tocmai ceea ce te îndepărtează de el atunci când încerci să-i controlezi sentimentele?

- Nu-mi pasă dacă îl iubești ! Îți spun...Joe nu e bun pentru tine !

Privindu-l cu ochii plini de tristețe, ca un om neputincios ce și-a pierdut într-o clipă sensul vieții, simțindu-și gâtuite, sufocate toate acele emoții care dau frumusețe vieții, care ispitesc inima omului, înfierbântându-i sângele și făcându-l să clocotească în întreaga ființă, Susan se vede nevoită să încheie conversația:

- Desigur, tată. Îmi pare rău.

Inima ei, răvășită, dezgolită de orice extaz, cuprindea fără îndoială cuvintele pe care, odată, Marchiza de Brinvilliers i le-a adresat singurului ei prieten, cu puțin timp înainte de a urca pe eșafod: „Ești tu stăpânul tuturor sentimentelor mele până în momentul morții mele? ”

Poți să inițiezi o transformare de tipul „Revino la natura ta adevărată”, eliberându-te de constrângerile de a controla ceea ce este mai presus de tine?

A nu fi eficient în acea zonă preponderent umană care îți dezvoltă leadershipul presupune a nu găsi modalitățile cele mai eficiente de manifestare a empatiei, a ignora toate acele idealuri, simțăminte, valori, convingeri care nu corespund cu realitatea ta, cu normele propriului tău Eu. Toate acestea constituie un indiciu infailibil cu privire la forma și stilul tău de a relaționa, si, totodată, semnul că te îndepărtezi de calea spre performanță; ele evidențiază calea cea mai ușoară de a-ți deprecia valoarea.

Puterea unui lider rezidă din capacitatea de a păstra simultan în minte și în suflet cele două elemente opuse, dar egale ca forță: dragostea și ura, înțelegerea și neînțelegerea lumii exterioare. Ea vine din interior, din percepția proprie asupra elementelor de bază care alimentează o existență bazată pe constrângerile unei lumi unde nu dețin întregul control și nu pot spune Nu la orice.

Liderul care tinde spre perfecțiune prin calitățile sale deosebite, prin puterea lui de a sprijini dezvoltarea și consolidarea relațiilor umane, are încorporat în structura sa mecanismul de analiză al propriilor sale valori, pasiunile, convingerile, căruia își subordonează propria existență. El deține pârghia dură și sensibilă a dezvoltării ființei umane cu ajutorul căreia poate învinge cele mai dificile crize de personalitate. Și datorită căreia poate liniști, înlătura manifestările negative, instabile, necaracteristice ale propriului său Eu.

Mai presus de ceea ce te reprezintă ca o versiune grandioasă a sinelui tău trebuie să fie generozitatea de a-ți dărui încrederea în aspirațiile și visurile celor dispuși să experimenteze o călătorie pentru suflet responsabilă de creșterea sensibilității față de valorile vieții.

Cu cât renunți mai mult la iluzia controlului total, cu atât devine mai profundă întâlnirea cu propria ta esență.

A respinge orice cerere, orice formă, orice încercare a oamenilor de se apropia de tine. A nu fi receptiv la felul lor de a fi, a nu fi perceput drept confident, primitor și deschis la propunerea lor de dialog, înseamnă a respinge o parte din tine însuti. Înseamnă a respinge orice parte din creația căreia i-ai dat naștere, acel leadership înzestrat cu cele mai alese calități morale și emoționale.

Iar a respinge acea parte din tine însuți care îți asigură un aport ridicat de “nutrienți” sănătoși, ce combat orice îndepărtare de la principiile și valorile care te definesc, nu înseamnă altceva decât scufundarea ta în adâncul oceanului și rămânerea bruscă fără oxigen.

Să ieși la suprafață și să inhalezi aer proaspăt, aerul cald al reînnoirii propriului Eu. Să-ți schimbi toată garderoba empatică – și s-o alegi pe cea care te avantajează cel mai mult, aceea care conține foarte multă înțelegere, respect reciproc, multă căldură sufletească, acea garderobă care să satisfacă până și cele mai riguroase pretenții. Asta denotă că ești un om deosebit pe care ceilalți se pot baza oricând.

Cu cât vrei să știi mai multe despre ceilalți, cu atât trebuie să renunți mai mult la propria certitudine pentru a-i înțelege cu adevărat.

Dar Susan, femeia teribil de îndrăgostită, subordonată unui puternic imbold lăuntric, trece deschis la răzvrătire; își adună tot curajul inimii, își alimentează spiritul cu voința cea mai aprigă, își pune în stare de funcțiune toate instalațiile de apărare împotriva oricărui “NU” al tatălui ei, și își urmează inima. Ce contează părerea lui, atâta timp cât este în joc sufletul ei, dorința ei, pasiunea ei?

Și abia în ceasul al 12-lea, la plecarea ei, ca și când ar fi rămas singur pe lume, Bill își dă seama de greșeala făcută. Se confesează. A fost oare o greșeală voită, sau neintenționată? se întreabă el, grav, în sinea lui, ca un om hotărât să-și însemne până în cele mai mici amănunte tot ce-a pătimit, tot ce-a murit în el însuși, străduindu-se din răsputeri să nu scape niciun detaliu, sau ca nu cumva să falsifice în vreun chip realitatea.

Ceea ce constituie unitatea leadershipului nu este compoziția sa de valori și de virtuți conținută, ci felul magistral în care liderul, destinat să-și ateste coeficientul de noblețe, le gestionează.

Poți să-ți schimbi perspectiva asupra calităților unei persoane în funcție de cât de bine se armonizează acestea cu valorile care te împlinesc?

Așa cum într-un roman, specificul personajelor, caracterul lor, reiese din semnele particulare pe care le observă autorul, tot astfel trăsăturile particulare de caracter ale liderului, care îl împiedică să se bucure de binele pe care l-ar fi putut oferi celorlalți, recăpătându-ți astfel stima de sine, reies din propria sa autoobservare.

Cu vasta lui experiență, cultură, cu vasta lui panoplie de principii, idei, convingeri pe care nu trebuie să le trădeze, deci pe care să se bazeze, liderul, asemenea instituțiilor media care trebuie să-și îndeplinească misiunea informând corect și obiectiv publicul, trebuie să-și îndeplinească sublima misiune de a trece dincolo de frontiera cunoașterii.

El trebuie să transmită oamenilor, cu forță susținută, fără să neglijeze calitatea relațiilor, esența bine conturată a caracterului său - acea viziune proprie, care să răspândească o energie copleșitoare, motivând pașii pe care ei trebuie să-i facă, și să dea un sens călătoriei vieții lor.

Întâlnirea autentică cu sinele apare când abandonezi iluzia controlului și accepți destinul ca pe o devenire construită prin propriile alegeri.

Adevărul de sub scutul confesiunii evidențiază acele trăiri benefice, care însumate dau valoare existenței acelora care se conformează leadershipului tău. Dar, în același timp, și reciproca este valabilă. Iar în acest caz, singurul care are de pătimit este liderul.

Leadershipul presupune și un permanent dialog cu sinele. Adevărul din Eul tău îl poți cunoaște doar atunci când te confesezi ție însuți. Leadershipul are în compoziția sa un imens conținut de sentimente umane; el nu este un sistem strict tehnic, cu un soft programat în baza unor legi ale fizicii, matematicii și electronicii, ci are o puternică încărcătură de elemente specific umane.

Observă-te și judecă-te singur de la distanța celui care a înțeles în bună măsură limitele firești ale leadershipului.