Fundamentul Leadershipului

Fă-ţi timp să discerni asupra realităţii şi asupra propriilor gânduri, pentru a-ţi creşte nivelul de autoacceptare şi motivaţie.

Mă uit şi acum la fotografia ta ori de câte ori sunt singură. Spune-mi, cărei realităţi sau ficţiuni dinăuntrul tău, cărei imagini din adâncul meu răspunde chipul acesta suav numai vis şi simţire, numai emoţie, interiorizare şi patos? Şi desigur că aşa mă vedea Camil uneori. Cred că acest curent continuu se numeşte gândire.

Mă gândesc la prezent ca şi când aş trăi în trecut, cu acea durere care mă face să uit cu totul realitatea vârstei pe care am reuşit la un moment dat să o combat prin universul viselor, concentrându-mă asupra aspiraţiilor de autosatisfacere care deveniseră criteriul suprem al existenţei mele. Odată trecută, clipa nu mai are cale de întoarcere. M-am înşelat. Mă simt în continuare captivă într-un roman de Andre Maurois, el scriind parcă despre mine: "Ah, nu doream decât să mă pot izola pentru a citi, a scrie. Să trăiesc o viaţă de scriitor, pe care s-o pot popula cu personajele imaginaţiei mele."

Dar eu pe atunci nu înţelegeam nimic din viaţa unui scriitor, mai ales când e disperat că nu se poate izola, exasperat că nu se poate consacra filosofiei.

Scriitorii îşi iubesc libertatea, îşi iubesc meseria. Poate că au nevoie de mai multe iubiri, de mai multe modele...ceea ce pare a fi sursa celor mai cumplite disperări. Eu sunt tristă întotdeauna, dar nu se vede decât uneori, captivă într-o viaţă de condamnat. Da, vreau să scriu o carte. Una singură. Despre mine. Şi poate despre fericire. Despre oameni care vor să fie fericiţi. N-am descoperit de ce. Dar sper că scriind am să înţeleg şi poate că am să mă înţeleg mai bine pe mine. *

Leadership: Poţi să-ți dovedeşti apartenenţa la o creaţie dobândită pe parcursul propriilor experienţe de viaţă, în corespondenţă cu reprezentarea unei imagini formate anterior despre cum să fii mai aproape de ceea ce contează cu adevărat pentru tine?

Decizia de a scrie este primul pas spre cunoaşterea de sine, fiindcă tot ceea ce povesteşti despre tine capătă conturul unei creaţii bazată pe o bogată experienţă, nemijlocită şi verificată îndelung. Este un proces de a reflecta la experienţele tale, spunându-ţi: „Acesta este modul în care mă văd chiar şi atunci când nu sunt de acord cu tot ce am trăit".

Apartenenţa la un act de creaţie, cum este scrisul, adânceşte relaţia dintre ceea ce ţi se întâmplă şi felul cum interpretezi fiecare aspect al fiinţei tale. Prima realitate a cunoaşterii de sine, în accepţiunea unei particularităţi de conţinut care rezidă din producerea unor stări de linişte emoţională, devine pentru o ființă excepţională un concept adaptabil de reinventare personală.

Înseamnă că ești captiv într-un spaţiu al acumulărilor de întrebări și incertitudini, într-un prezent nedefinit de percepţii, dar reuşeşti să dai un înţeles spiritual convingerilor care te-au condus spre suferinţă, spre nelinişte, spre incertitudine. Aici leadershipul, pentru care emoţiile nu trebuiesc eliminate deoarece contribuie la orientarea şi dirijarea comportamentului, capăta o valenţă de autocontrol, o sursă a puterii de a-ţi stăpâni impulsurile distructive şi adaptarea la o situaţie în schimbare.

Prin scris se manifestă speranţa unei destinderi mentale, un accept a tot ceea ce înseamnă viaţa din perspectiva unei lucidităţi care nu mai poate admite derapajul emoţional. Ceea ce scrii despre ceea ce simţi este imaginea unei lumi care se schimbă în jur, chiar dacă nu întotdeauna iei parte în mod drect la evenimentele ei. Iar capacitatea de a te perfecţiona continuu se înrudeşte cu această formă de cunoaştere rezultată din reprezentări contradictorii ale posibilului şi imposibilului de suportat, care alternează între ceea ce te izolează şi ceea ce te inspiră.

A te concentra asupra unei imagini formate anterior despre cum să fii mai aproape de ceea ce contează cu adevărat pentru tine înseamnă să urmăreşti o viziune de ansamblu asupra celor mai importante arii din viaţa ta care te-au determinat să fii autentic.

Oamenii care au atins cele mai înalte trepte ale desăvârşirii știu că rodul unei iluminări se poate produce cel mai adesea prin meditaţie. Sau prin actul creator care are loc în această stare de conştientizare îndreptată spre interior, când te supui unei realităţi diferite (un fel de proces de înţelegere a emoţiilor care te copleşesc), susținute doar de relații între informații și amănunte complet diferite.

Dimitrie Alexandru Sturdza, prim-ministrul României între anii 1895 -1909, a spus la un moment dat un lucru deosebit de important: "Omul trebuie să se simtă necontenit trăind în mijlocul timpului în care îşi exercită acţiunea sa, discernând posibilul de imposibil, realizabilul de ceea ce nu e realizabil pentru momentul în care el trăieşte."

Dar oare acest moment, în mijlocul cărei realităţi se încadrează cel mai bine pentru a putea reprezenta un adevărat punct de cotitură? Într-o realitate trăită efectiv sau într-o realitate închipuită? Căci atât prima, cât și cealaltă, sunt folosite de marii înţelepţi pentru a stoca preferinţele vizavi de particularităţile lor lăuntrice, vizavi de ceea ce este adevărat sau fals, vizavi de ceea ce este intangibil, vizavi de ceea ce ei pot să realizeze sau să arate lumii înconjurătoare.

Apariția unei aprecieri de sine înalte se produce atunci când te identifici cu imaginea unei creaţii care ia forma unei revelaţii despre viaţă pusă pe seama evenimentelor încărcate cu mult mai multă emoţie decât eşti în stare să exprimi în cuvinte.

Dacă presari în ceea încerci să reprezinţi câteva grame de incertitudine, s-ar putea face presupunerea că, indiferent de ceea ce conține momentul prezent, poţi da naştere unor noi revelaţii despre tine. Vei putea să găsești noi perspective și semnificaţii ale vieţii, o nouă ordine, o nouă formulare de început, mai potrivită şi mai benefică pentru evoluţia ta dacă depăşeşti limita cunoașterii imediate, învăţând să te priveşti din absenţa a ceea ce ești.

Absenţa este o trecere spre un alt nivel de constiinţă, spre un alt nivel de înțelegere și percepție a complexității dimensiunii personale. Atât în realitatea vie, cât şi în realitatea închipuită se poate realiza oricând o căutare care să returneze noi puncte de reper pentru dezvoltarea personală, şi noi perspective asupra lumii.

Leadershipul este produsul capacităţii tale de a vedea realitatea aşa cum o revelează gândirea special croită sa te îndrume în acţiunile care uneori ţi se par neimportante, dar care sunt încărcate cu multă mândrie, cu multă demnitate şi cu multă căldură sufletească.

Acesta este fundamentul leadershipului: să înveţi să te înţelegi mai bine din prisma a ceea ce ţi se întâmplă, prin ocheanul amintirii, al conştiinţei, al bucuriei sau al neliniştii existenţiale, pentru că totdeauna te vei ţine legat de acea realitate a existenţei interioare pe care nu o poţi nega, nu o poţi evita, şi pe care ai obligaţia să o suporţi prin acceptarea anumitor compromisuri.

Singura motivaţie care te face să mergi mai departe cu fruntea sus după ce ai experimentat suişurile şi coborâşurile vieţii este să îi înveţi pe alţii cum să privească firul vieţii din altă perspectivă.

* Notă: Serghi, Cella - Pe firul de păianjen al memoriei , Editura Polirom, 2013.