Revelația este momentul în care o imagine încetează să fie privită și începe să răscolească adâncul celui care o contemplă.

Maestrul era un om inteligent, creativ, hotărât să atingă punctul eminent pe care și l-a impus. Era un pictor înzestrat și instruit. În afară de pictură, căreia îi dedica mare parte din timpul liber, se mai ocupa și cu îngrijirea plantelor de grădină - în special a cactușilor. Dar nimic, nimic - îmi spunea el deseori, nu se compară cu arta însuflețită și vibrantă, bazată pe sinceritate, căreia el îi consacra ore bune pe săptămână. Pictura era marea lui pasiune, și trebuie să admit cu sinceritate că dispunea de calități artistice excepționale.

Descoperirea lui în pictură a fost aceea de a transforma trăirile personale în expresie artistică, dând formă prin culoare unor stări greu de exprimat în cuvinte, fiindcă autenticitatea sa izvora din curajul de a se exprima pe sine cu o sinceritate totală.

Adevărul e că nu știu de unde-a scos talentul acesta. Era un pictor bun – fapt de netăgăduit. Ca și Vincent Van Gogh, maestrul putea să redea prin desen aproape orice, chiar și stările sufletești interioare ale modelului. Și era dornic să cucerească mereu alte teritorii ale artei. Cred că, până la urmă, lucrurile acestea rămân în inima fiecărui artist.

Îți explorezi universul interior înainte să faci artă, astfel încât expresia artistică să izvorască dintr-o deplină sinceritate față de tine însuți?

Am fost foarte apropiați unul de altul. Discutam ore întregi cu el. Ascultam cu sfințenie toate sfaturile sale. Eram întotdeauna receptiv la ceea ce îmi spunea. Este singura persoana din câte am cunoscut care spunea exact ceea ce gândea atunci când venea vorba despre artă. Niciodată nu susținea contrariul. Știam că într-o zi va deveni celebru, și asta mă influența mai mult decât ar fi normal.

Mi-am dezamăgit maestrul. Prin evoluția mea. Prin schimbarea radicală a intereselor mele. Aspirațiile mele artistice s-au risipit, au fost înlocuite de o altă mare pasiune a mea – fotbalul, care părea să însemne totul. N-am mai avut ochi decât pentru sport. Și astfel, încet, încet, lumea artei s-a estompat pentru mine.

În urma unei lupte cu mine însumi, devorat adesea de îndoieli, am ajuns la o concluzie. Nu mai puteam continua cu arta, cu desenul, cu pictura, nu mai aveam să-mi îmbunătățesc talentul niciodată, deși maestrul îmi insuflase credință și speranță. Și asta pentru că sportul adusese vise noi în sufletul meu, făcându-mă să-mi construiesc alte planuri, alte idealuri, mai înalte și mai îndrăznețe.

Ai învățat să-ți depășești limitele pentru a intra în pielea personajului căruia îi dai viață, astfel încât creația ta să exprime esența pe care arta o intuiește dincolo de aparențe?

Sunt sigur că maestrul dorea să continui arta sa, și să fac o carieră de pictor. La fel ca acel minunat stilou fermecat dintr-un roman celebru al scriitorului spaniol Carlos Ruiz Zafon care căzuse în mâna unui ucenic și se străduia să plăsmuiască pe hârtie ultima operă pe care maestrul nu o putuse termina în viață – tot așa eu ar fi trebuit interpretez rolul "pensulei fermecate" și să plăsmuiesc noi picturi care să continue opera pe care maestrul meu nu ar fi putut s-o ducă la bun sfârșit. Cel puțin asta cred că era ambiția lui.

Mi-am explorat "universul" interior, și, destul de lucid, mi-am intuit limitele talentului propriu. Nu eram lipsit de calități artistice, dar arta devenise prea sufocantă pentru mine. În artă e nevoie de ceva mai mult decât talent și un profesionalism impecabil. Trebuie să ai multă răbdare, înțelegere și consecvență, și uneori chiar nervi de oțel. Iar eu nu eram în stare să-mi dedic viața unui lucru fără sa am certitudinea că se va concretiza. Pe lângă asta, am fost întotdeauna și sunt în continuare un tip dinamic, iubesc acțiunea, sportul. Prefer să-mi trăiesc viața la maximum, dincolo de limitele acceptate de reguli, nu să stau și să lâncezesc de dimineață până seara în fața șevaletului, cu pensonul în mână.

Leadershipul este puterea de a transforma o creație într-o oglindă a propriului sine, astfel încât oamenii să recunoască în ea autenticitatea autorului.

Cel mai bun promotor al leadershipului ești chiar tu. Tu ești personajul principal căruia trebuie să-i dai viață în "opera" numită leadership, acel personaj care a învățat să se cunoască, care este capabil să-și depășească limitele propriului "eu" pentru a atinge obiective îndepărtate, pentru a realiza o viziune inovatoare și viabilă.

Calitățile tale indică inclinația pe care o ai în ceea ce privește dezvoltarea și utilizarea unui leadership de calitate. Dar mai presus de toate contează atitudinea ta: excelezi doar până într-un singur punct, sau mergi mai departe cu dorința și voința de a-ți depăși limitele?

Ca lider trebuie să fii capabil să prepari o poțiune vindecătoare și să inițiezi un proces de schimbare într-un mod în care nimeni nu a mai făcut-o, dar cu precauție, astfel încât lucrurile să nu scape de sub controlul tău. Asta înseamnă să știi să surprinzi prin atitudine, prin nonconformismul caracteristic, înseamnă să-ți asumi responsabilitatea pentru acțiunile tale. Înseamnă să-ți depășești limitele propriului sine, făcând loc unor idealuri mai înalte. Dacă nu ești entuziasmat peste măsură, dacă atitudinea ta nu este una ofensivă, atunci oamenii nu vor fi mișcați de "vraja" ta - ceea ce va constitui un motiv în plus să abandonezi cursa spre un leadership de succes.

În ce măsură păstrezi fidelitatea față de propria ta viziune atunci când personajul creației tale devine oglinda identității tale?

Leadershipul, ca orice artă, ascunde îndemânare. Vei reuși să-ți transpui în imagini gândurile numai printr-o titanică încordare a eforturilor. Cântărește totul în permanență pentru a fi sigur că vrei să dobândești un anumit nivel al perfecțiunii. Gândește-te bine dacă ești capabil să te raportezi cu ușurință la o zonă în care la fiecare pas "decorul" se poate schimba, în care lucrurile pot lua o turnură turbulentă la un moment dat. Dacă nu ești capabil să îți depășești limitele propriului sine și să te autocreezi în personajul căruia îi dai viață, atunci toate încercările tale se vor dovedi dezastruoase.

Imaginea aparenței tale se poate reflecta negativ în conștiința celorlalți atunci când accepți să te privești din perspective diferite de cea cu care te-ai obișnuit să interacționezi constant. Personajul căruia trebuie să-i acorzi importanță nu este o creație care se energizează din sine, ci una care se conformează conceptului de „identitate”, asumat ca experiență autentică de-a lungul întregii vieți.

Leadershipul este scânteia care transformă imaginea în destin și privitorul în participant la o schimbare interioară.

Concluzie: Ca în orice domeniu, și în leadership "personajul principal" trebuie mai întâi de toate să-și studieze propriul "eu", adică să se autoevalueze corect, să-și cunoască limitele și să fie capabil să-și evalueze și perspectivele și viitorul. Ca în orice domeniu nou, și în leadership pășești uneori pe nisipuri mișcătoare, te lovești de reticența și neîncrederea celor din jurul tău, ai de depășit obstacole nebănuite, ceea ce înseamnă să te înarmezi cu răbdare, perseverență, dârzenie – care sunt esențiale pe lângă talentul și abilitățile tale.

Prin urmare, intuiește-ți limitele talentului propriu și analizează-ți calitățile tale proprii. Pune-ți adesea întrebarea: ce vreau să fac, unde vreau să ajung, până unde pot să merg și ce vreau să obțin !