Intuieşte limitele talentului propriu

Maestrul era un om inteligent, creativ, hotărât să atingă punctul eminent pe care şi l-a impus. Era un pictor înzestrat şi instruit. În afară de pictură, căreia îi dedica mare parte din timpul liber, se mai ocupa şi cu îngrijirea plantelor de grădină - în special a cactuşilor. Dar nimic, nimic - îmi spunea el deseori, nu se compară cu arta însufleţită şi vibrantă, bazată pe sinceritate, căreia el îi consacra ore bune pe săptămână. Pictura era marea lui pasiune, şi trebuie să admit cu sinceritate că dispunea de calităţi artistice excepţionale.

Adevărul e că nu ştiu de unde-a scos talentul acesta. Era un pictor bun – fapt de netăgăduit. Ca şi Vincent Van Gogh, maestrul putea să redea prin desen aproape orice, chiar şi stările sufleteşti interioare ale modelului. Şi era dornic să cucerească mereu alte teritorii ale artei. Cred că, până la urmă, lucrurile acestea rămân în inima fiecărui artist.

Am fost foarte apropiaţi unul de altul. Discutam ore întregi cu el. Ascultam cu sfinţenie toate sfaturile sale. Eram întotdeauna receptiv la ceea ce îmi spunea. Este singura persoana din câte am cunoscut care spunea exact ceea ce gândea atunci când venea vorba despre artă. Niciodată nu susţinea contrariul. Ştiam că într-o zi va deveni celebru, şi asta mă influenţa mai mult decât ar fi normal.

Leadership: Îţi explorezi universul interior înainte să faci artă, astfel încât garanţia singulară a evoluţiei tale spre excelenţă să-şi poată menţine valabilitatea în condiţiile unei transparenţe totale?

Mi-am dezamăgit maestrul. Prin evoluţia mea. Prin schimbarea radicală a intereselor mele. Aspiraţiile mele artistice s-au risipit, au fost înlocuite de o altă mare pasiune a mea – fotbalul, care părea să însemne totul. N-am mai avut ochi decât pentru sport. Şi astfel, încet, încet, lumea artei s-a estompat pentru mine.

În urma unei lupte cu mine însumi, devorat adesea de îndoieli, am ajuns la o concluzie. Nu mai puteam continua cu arta, cu desenul, cu pictura, nu mai aveam să-mi îmbunătăţesc talentul niciodată, deşi maestrul îmi insuflase credinţă şi speranţă. Şi asta pentru că sportul adusese vise noi în sufletul meu, făcându-mă să-mi construiesc alte planuri, alte idealuri, mai înalte şi mai îndrăzneţe.

Sunt sigur că maestrul dorea să continui arta sa, şi să fac o carieră de pictor. La fel ca acel minunat stilou fermecat dintr-un roman celebru al scriitorului spaniol Carlos Ruiz Zafon care căzuse în mâna unui ucenic şi se străduia să plăsmuiască pe hârtie ultima operă pe care maestrul nu o putuse termina în viaţă – tot aşa eu ar fi trebuit interpretez rolul "pensulei fermecate" şi să plăsmuiesc noi picturi care să continue opera pe care maestrul meu nu ar fi putut s-o ducă la bun sfârşit. Cel puţin asta cred că era ambiţia lui.

Mi-am explorat "universul" interior, şi, destul de lucid, mi-am intuit limitele talentului propriu. Nu eram lipsit de calităţi artistice, dar arta devenise prea sufocantă pentru mine. În artă e nevoie de ceva mai mult decât talent şi un profesionalism impecabil. Trebuie să ai multă răbdare, înţelegere şi consecvenţă, şi uneori chiar nervi de oţel. Iar eu nu eram în stare să-mi dedic viaţa unui lucru fără sa am certitudinea că se va concretiza. Pe lângă asta, am fost întotdeauna şi sunt în continuare un tip dinamic, iubesc acţiunea, sportul. Prefer să-mi trăiesc viaţa la maximum, dincolo de limitele acceptate de reguli, nu să stau şi să lâncezesc de dimineaţă până seara în faţa şevaletului, cu pensonul în mână.

Leadership: Ai învăţat să-ţi depăşeşti limitele pentru a intra în pielea personajului căruia îi dai viaţă, încât să devii premiza creării unei forme de conţinut esenţializat în ceea ce arta intuieşte în imaginile aparenţei?

Cel mai bun promotor al leadershipului eşti chiar tu. Tu eşti personajul principal căruia trebuie să-i dai viaţă în "opera" numită leadership, acel personaj care a învăţat să se cunoască, care este capabil să-şi depăşească limitele propriului "eu" pentru a atinge obiective îndepărtate, pentru a realiza o viziune inovatoare şi viabilă.

Calităţile tale indică inclinaţia pe care o ai în ceea ce priveşte dezvoltarea şi utilizarea unui leadership de calitate. Dar mai presus de toate contează atitudinea ta: excelezi doar până într-un singur punct, sau mergi mai departe cu dorinţa şi voinţa de a-ţi depăşi limitele?

Ca lider trebuie să fii capabil să prepari o poţiune vindecătoare şi să iniţiezi un proces de schimbare într-un mod în care nimeni nu a mai făcut-o, dar cu precauţie, astfel încât lucrurile să nu scape de sub controlul tău. Asta înseamnă să ştii să surprinzi prin atitudine, prin nonconformismul caracteristic, înseamnă să-ţi asumi responsabilitatea pentru acţiunile tale. Înseamnă să-ţi depăşeşti limitele propriului sine, făcând loc unor idealuri mai înalte. Dacă nu eşti entuziasmat peste măsură, dacă atitudinea ta nu este una ofensivă, atunci oamenii nu vor fi mişcaţi de "vraja" ta - ceea ce va constitui un motiv în plus să abandonezi cursa spre un leadership de succes.

Leadershipul, ca orice artă, ascunde îndemânare. Vei reuşi să-ţi transpui în imagini gândurile numai printr-o titanică încordare a eforturilor. Cântăreşte totul în permanenţă pentru a fi sigur că vrei să dobândeşti un anumit nivel al perfecţiunii. Gândeşte-te bine dacă eşti capabil să te raportezi cu uşurinţă la o zonă în care la fiecare pas "decorul" se poate schimba, în care lucrurile pot lua o turnură turbulentă la un moment dat. Dacă nu eşti capabil să îţi depăşeşti limitele propriului sine şi să te autocreezi în personajul căruia îi dai viaţă, atunci toate încercările tale se vor dovedi dezastruoase.

Imaginea aparenţei tale se reflectă în mod negativ conștiința celorlalți oameni atunci când accepți să te vezi din alte perspective decât cea cu care te-ai obişnuit să interacţionezi în permanență. Personajul căruia trebuie să-i acorzi importanță nu este o creaţie care se energizează din ea însăşi, ci o creaţie ce se conformează conceptului de "identitate" asumată ca experienţă autentică pe tot parcursul vieţii.

Concluzie: Ca în orice domeniu, şi în leadership "personajul principal" trebuie mai întâi de toate să-şi studieze propriul "eu", adică să se autoevalueze corect, să-şi cunoască limitele şi să fie capabil să-şi evalueze şi perspectivele şi viitorul. Ca în orice domeniu nou, şi în leadership păşeşti uneori pe nisipuri mişcătoare, te loveşti de reticenţa şi neîncrederea celor din jurul tău, ai de depăşit obstacole nebănuite, ceea ce înseamnă să te înarmezi cu răbdare, perseverenţă, dârzenie – care sunt esenţiale pe lângă talentul şi abilităţile tale.

Prin urmare, intuieşte-ţi limitele talentului propriu şi analizează-ţi calităţile tale proprii. Pune-ţi adesea întrebarea: ce vreau să fac, unde vreau să ajung, până unde pot să merg şi ce vreau să obţin !