Adaosuri (I)

Idei aruncate de-a valma, fără vreo selecţie, fără început şi fără sfârşit.

Nedevenind funcţional decât cu preţul eşecului, leadershipul nu încetează să intereseze spiritele preocupate de viitorul lor, de modul în care vor acţiona în noua lor funcţie. Această ştiinţă tot mai bine înfiptă în mentalitatea zilelor noastre, vine în ajutorul omului care nutreşte ambiţia să creeze arta, s-o trateze şi s-o expună - nu ca pe o marfă oarecare, pretutindeni unde "reţeaua comercială" o permite - ci mai degrabă ca pe o investiţie pe termen lung, ca pe o reflexie în oglindă care-i luminează constant adevăratele abilităţi, pasiuni, motivaţii, intenţii şi idealuri.

Începând cu momentul producerii faptelor, deci din momentul în care începi să-ţi etalezi cunoştinţele şi să-ţi exersezi îndemânarea, pericolul scăderii valorii tale devine tot mai mic. Se fac din ce în ce mai simţite efectele de stimulare a capacităţilor ascunse, a creativităţii, a productivităţii, furnizând adevăratele răspunsuri care îţi vor folosi în drumul tău spre succes. Şi astfel vei căuta să acţionezi tot timpul într-un mod în care nu ai fi procedat în mod obişnuit.

Creezi leadershipul ca pe o marfă oarecare sau ca pe o investiţie pe termen lung?

O cantitate enormă de practici realizate la indigo, după diferite modele celebre de leadership, sau realizate în colaborare cu prestigioşi profesionişti din domeniu, prin folosirea în comun a resurselor, nu induce o doză de responsabilitate. Ci poate produce mari prejudicii transformând leadershipul într-un duplicat, cu pretenţia exagerată de a se impune ca o artă majoră.

Evident, copia rudimentară a acestui leadership, realizată în condiţiile procedeelor şi tehnicilor neexersate, nedezvoltate şi nedemonstrate, care pot permite doar pe termen scurt obţinerea unor rezultate pozitive, nu va poseda nici pe departe calităţile originalului.

În condiţiile dezvoltării omului care nu poate distinge bine realul de aparenţe, problema realizării unor reproduceri fidele şi verosimile leadershipului care să sporească dimensiunea câştigului său de productivitate, după o serie de rezultate ambigue, după o serie de indicii pe care el nu a știut inițial cum să le interpreteze, începe să devină presantă.

Materialul de calitate inferioară din care e croit un asemenea individ, prelucrat cu ajutorul unor mici "trucuri", şi mai puţin cu ajutorul operaţiilor gândirii: analiza, sinteza şi comparaţia, ajunge să fie utilizat în realizarea a tot felul de prototipuri de lideri cu pretenţii de niveluri avansate.

Dar în condiţiile în care se intervine - din punct de vedere al câştigului pe care îl reprezintă un asemenea individ pentru ceilalţi oameni, sau al pierderii pe care aceştia o simt la rândul lor - pentru ca leadershipul să placă şi să atragă, pe linia efectelor de contrast între vechi şi nou, totul capătă o nuanţă gravă. În acest caz leadershipul devine o dezamăgire, o daună care vizează exclusiv buna funcţionare a unei companii.

Putem oricând identifica o serie de indicatori ai eşecului în îndeplinirea unui obiectiv de leadership, cum ar fi: "repetenţia" în urma evaluărilor curente, care atestă niveluri scăzute de competenţă.

Mai exact, repetenţia la comunicarea unei viziuni de transformare personală. Sau, repetenţia la predarea unei lecţii de viaţă care să ducă la implicarea şi simularea unor abilităţi practice. Repetenţia la capitolul obligaţiei asumate, de a te implica direct în activităţile desfăşurate de ceilalţi, exercitându-ţi autoritatea în mod paşnic, cinstit şi eficient. Sau, repetenţia în ceea ce priveşte încălcarea dreptului la libera exprimare.

Toţi indicatorii eşecului sunt conectaţi la nevoia de apartenenţă la o conştiinţă mult mai cuprinzătoare, care în momentul luării deciziilor de impunere a unor obligaţii, este adormită şi ignorată.

Tind să cred că una dintre tendinţele de dezvoltare a leadershipului este cea de monitorizare şi evaluare a indicatorilor de rezultate ai activităţii de producere a excelenţei persoanelor din jur. Constând în caracterul temporar al imaginii pe care ţi-o formezi despre ele până să ajungi să le cunoşti, şi o altă imagine, cea pe care o ai după ce le cunoşti foarte bine.

Se întrevăd, tot mai mult, posibilităţi clare de expansiune a leadershipului în sfera vieţii personale a oamenilor, nu în sfera activităţii organizaţionale. Se întrevăd vaste posibilităţi de expansiune a percepţiei despre oameni, prin reproducerea realităţii cu obiectivitate perfectă şi sub toate aspectele sale, după diferite criterii de evaluare a muncii şi a importanţei ei, cu ajutorul leadershipului şi a opţiunilor lui de reglare a influenţei.

Dar mai ales prin intermediului modelului tău de a te raporta la realitatea din sufletul lor, la puterea lor de se reface, de-a se situa deasupra tuturor slăbiciunilor. Deci, prin creşterea gradului tău de adaptabilitate la condiţiile lor de funcţionare.

Am impresia că în privinţa formelor de cunoaştere umană, fără a ajunge la o rezolvare completă a ceea ce-l frământă pe om, împingându-l la fapte nesăbuite pe care le poate regreta ulterior, liderii nu deţin o experienţă prea bogată, izvorâtă din existenţa unei vaste arii de competenţe, ce-şi propun pătrunderea într-o zonă discretă, de ataşament faţă de importanţa sau utilitatea pe care omul o acordă propriei sale creaţii.

O imposibilitate de apreciere a ceea ce este cu adevărat relevant pentru a asigura o productivitate maximă, face ca imaginea leadershipului să fie complet compromisă.

Poţi să-ţi transformi leadershipul într-o formă de artă desăvârşită?

Nu poţi fi lider dacă îţi contrazici, flagrant, cu detaşare, alegătorii. Nu poţi fi văzut drept un om mare, dacă nu-ţi poţi valida caracterul integru.

Aşa cum arheologul trebuie să pună laolaltă vestigiile istorice descoperite cu migală, răbdare, imaginaţie şi inteligenţă, pentru a obţine acel tot al perioadei istorice din care ele datează - tot astfel şi tu, ca să fii în măsură să dai valoare leadershipului tău, trebuie să scoţi la iveală din sufletul oamenilor (mai ales a celor complicaţi şi dificili) mulţimea aceea de sentimente mărunte, dar constante, care-i defineşte, care dă sens existenţei lor, care le alimentează suferinţele sau bucuriile. Să le pui laolaltă, apoi să le îndepărtezi, sau măcar să le minimalizezi pe cele nocive.

Nu este suficient să fii lider numai cu numele, numai fiindcă ai fost acceptat la conducere, ci trebuie să-ţi prezinţi leadershipul în lumina calităţilor tale reale, a acelor însuşiri care fac loc de „mai bine”. Trebuie să creezi din leadership o formă de artă accesibilă, serioasă şi antrenantă, nu decorativă, - o formă de artă care să servească drept mijloc de relaţionare şi transformare.

Un leadership nefuncţional, sărăcit de conţinut, bolnăvicios prin constrângerile pe care le impune, ciuruit de decizii neinspirate, - poate totuşi, în anumite cazuri, să avanseze spre niveluri superioare, însă cu riscul de a produce supărări în rândul oamenilor, în conştiinţa lor. Ceea ce va atrage după sine repercusiuni şi mai grave, cum ar fi abandonarea ta bruscă, totală, definitivă, aşa cum o afecţiune neurologică netratată la timp poate avansa spre creier producând moartea bolnavului.

Aşa cum un pictor ia în considerare întotdeauna structura formei şi a culorii pentru a putea optimiza calitatea imaginii, tot aşa şi oamenii trebuie să ia în considerare simţirea ta lăuntrică ca să-şi poată optima mai eficient resursele necesare desfăşurării activităţilor în concordanţă cu obiectivele tale.

Iar această lume a trăirilor, din imediata vecinătate a complexului de convingeri, ne permite să supunem, într-o concepţie proprie, acel imperiu al erorii de gândire, axat în cea mai mare parte pe distrugerea unităţii fiinţei. Imperiu care s-a născut prin înlănţuirea tuturor evenimentelor şi deciziilor, a quiproquo-urilor (“ atunci ” în loc de “ acum ”) stabilite la comanda unor stări de agitaţie sau de aşteptare neîmplinită. Conducându-ne înspre o formă de „a fi” mai puţin elevată, înspre o greşită înţelegere a perspectivelor de evoluţie.

Iată întrebarea care ne frământă. Oare ce limbaj comun poate asigura parteneriatul fructuos între un Ego supradimensionat de producțiile de înţelegeri furnizate de sursa vieţii şi leadershipul utilităţii sociale, nu doar ştiinţifice, pe scara continuităţii în timp, ţinând cont de necesităţile reale de formare şi de progres?

Ei bine, este limbajul libertăţii de a te exprima şi de a fi tu însuţi, condiţionat de reacţii ale gândirii despre sine, în strânsă legătură cu ceea ce te fascinează, prin însuşirea elementelor unei ştiinţe perfecte. Această libertate îndeplineşte o funcţie de comandă şi control asupra a ceea ce te stăpâneşte cel mai mult - extremele, una a închiderii şi una a deschiderii schimburilor de convingeri - făcând din tine o fiinţă umană de calitate, eliberată de toate limitările.

Ficţiunea se impune printr-o mare complexitate ca alcătuire, plămădire, evoluţie şi raportări la noi valori şi atitudini, derivă din motivele "Morţii" şi "Învierii", înţelese ca o nouă formă de activare a sinelui ce se manifestă sub forma de reflex de orientare.

Restricţiile referenţiale, în baza excesului de raţiune care conduce la impresionante descoperiri, constituie un minim necesar pentru atingerea superiorităţii. Ele reprezintă acele acţiuni sau activităţi în care ai prefera să nu te angajezi, dar care au o importanţă mare. Au menirea să readucă sistemul de inter-relaţii dintre realitate şi ficţiune într-o stare de echilibru.

Dacă nu te pui în gardă în privinţa unei despărţiri de tine însuţi, atunci întregirea cunoştinţelor şi cristalizarea unei structuri particulare de înţelegere a ştiinţei va avea ca simptom închiderea ta într-un "iad" privat. Te vei plasa sub un nou setup de cauze şi efecte, neluate în calcul, sub formă de contra-lovitură, care se vor resimţi peste vreme.