The Road To Hell (I)

Modul în care tratezi ceea ce se întâmplă în viaţa ta are ca şi consecinţă starea ta din momentul imediat următor producerii unei schimbări a realităţii pe care nu ţi-o recunoaşte nimeni.

Uneori mă gândesc la mine ca la o lume prinsă între momentul trecut al unei vieţi irosite, plină de lucruri de care veşnicia nu îşi reaminteşte, şi activarea intuitivă a unui vis plin de nădejde care se repetă în mod constant fără să-mi dau seama de ce, fără să întrezăresc semnificaţia lui spirituală. Singura operă de artă care face cinste sublimei mele călătorii într-o seară ploioasă de toamnă este consecința unor trăiri echivalente rugăciunii de dinainte de marile evenimente ale unei existenţe efemere.

O lume care vine, o lume care pleacă, două imagini suprapuse într-un real zgomotos sunt închipuite din înaltul punct de vedere al aventurierului ocazional, menite să exprime ruptura categorică între ultimele concluzii dinaintea unui turneu final al recordurilor de viteză şi valoarea unei iniţieri în intriga unei naraţiuni concentrată de-a lungul unui prezent ficţional. Suflul de magie al clipei de faţă este mişcarea volanului spre exteriorul virajului şi apăsarea acceleraţiei în doze potrivite.

Un delir poetic sau un vis trecător? Cu responsabilitate, mă văd nevoit să îmbrăţişez orice parte a întâmplărilor care mă încearcă cu sau fără îngăduinţa Domnului, ca şi când aş fi subordonat unui copios joc al fanteziei care se dispensează de conformismul unei lumi aşezate, liniştite şi serbede. Parcurg mai departe călătoria spre un orizont nedefinit și intangibil, datorat unei visări punctate de reflecţii asupra vieţii şi artei, pe un drum al purei rațiuni, dar care începe cu o întrebare nelămurită: „de ce tocmai eu, într-un loc numit Lumea Pierdută” ?

Neîndoios, am totuşi de partea mea evidenţa experienţei privilegiate a luminilor stradale, schimbări frecvente ale vitezelor, care mă ajută să cunosc structura adevărată a lucrurilor cele mai însemnate dintr-o viaţă afişată în oglinzile retrovizoare ale realităţii imediate.

Leadership: Dispui de capacitatea de a încerca stări contradictorii și de a proba experiențe de mare angajament în interiorul unei naraţiuni care se cere dezintegrată sub presiunea unei realităţi care se arată mai presus decât poate duce o minte obișnuită cu confortabila lume a simbolurilor?

Maşina nu este un simplu mijloc de locomoţie, ci expresia puterii de reprezentare a unei realităţi mai vii, mai alerte, mai evoluate, mai tulbure, ce te încearcă la proba unui timp al vieţii plină de adrenalină, vădind apartenenţa la o structură de mentalitate mai complexă. Când te regăseşti într-o lume străină şi încerci să domoleşti mijloacele ei de a te face prizonier, ar fi util să-ţi reaminteşti de ideea potrivit căreia artistul trebuie să picteze ceea ce vede în continuă mişcare pentru a surprinde cadrul unei lumi în care naraţiunea pare a continua viaţa însăşi.

The Road To Hell surprinde melancolia predestinării unui ins care nu îndrăzneşte să se ridice împotriva destinului său fatal, durerea continuă a omului aflat în faţa unei lumi ostile, pendulând, în neliniştea lui, între îndoieli şi certitudini. În acelaşi timp, trecând prin orice intersecţie, drumul poate să marcheze lupta pentru cucerirea unui mare simbol de credinţă, o încercare de a ieşi din labirintul atâtor stări contradictorii.

Pe trunchiul aspiraţiei pătrunse de un întreg patetism legat de o iniţiativă utopică de schimbare, ieșire dintr-un timp și spațiu uzat, se altoiesc mlădiţele sensibilităţii neînfricate, împletite în voia unei clipe de abandon, germeni stimulatori ai incertitudinii în faţa unui orizont întunecat. În sfârşit, se simte libertatea de dincolo de barierele vremelniciei clipei prezente.

Leadership: Poţi identifica acel element diferenţiator care să inspire starea ta din momentul producerii unei schimbări în povestea realităţii pe care nu ai mai spus-o niciodată?

Cauza oricărei întreceri cu tine însuţi într-un timp al nimănui este fuga de o viaţă şi o lume cărora nu le mai vezi rostul. Dincolo de orice îndoială rezonabilă, fuga mea într-un sens sau în altul, drumul pe care îl parcurg de la o lume la alta, generând mereu o atmosferă nouă plină de figuri umane rătăcite, cade în mreaja afectelor şi pasiunilor cele mai vehement dezlănţuite.

Totul pare să fi pornit de la gândurile unei minți disperate după senzaţii tari, dintr-o schimbare de profunzime produsă într-o revărsare de acorduri lirice, dar în care domneşte cea mai adâncă nostalgie a începutului şi sfârşitului unei poveşti cu intrigă poliţistă, datorită căreia te simţi continuu într-o stare alertă.

Viaţa mea nu se constituie ca o compoziție ce dă impresia că urmărește desfășurarea unei povestiri imaginare, ci este însăşi povestea imaginară plină de suspans care se amestecă cu povestea plină de frământări a prezentului real. Fantezia care mă leagă de realitatea unei trăiri concrete aparţine înflăcărării de a demara acțiuni îndrăznețe, determinării în a porni pe cărări nebătătorite.

Element diferenţiator care inspiră starea mea din momentul producerii unei schimbări în povestea realităţii pe care nu am mai spus-o niciodată, este acea senzaţie de “high” care nu cere mântuire, fiind explicată ca o rupere de trecut şi ca o incursiune într-un posibil imaginar al tuturor posibilităţilor.

Leadership: Poţi să-ţi asumi integral gradul de incertitudine în faţa unui imbold ce depinde de experienţa anterioară în gestionarea situaţiilor de viaţă, fără să devii prizonierul unei conştiinţe care se străduieşte să pună raţiunea înaintea fanteziei?

Cine s-ar încumeta să treacă în locul meu, ar fi îndreptăţit să experimenteze o abundenţă nebănuită a situaţiilor în care se aplică deformarea sau supradimensionarea unui fragment din realitatea cea mai palpabilă, privind totul din prisma emoţiilor care te încearcă doar în faţa unei decizii neaşteptate. Cumva, par să experimentez aceeaşi situaţie prin care trecea Humbert Humbert din romanul "Lolita":

Am virat, aşadar, trecând pe partea stângă a şoselei, mi-am verificat starea de spirit şi am constatat că era bună. Aveam senzaţia plăcută a unei dizolvări interioare, cu elemente de tactilitate difuză, amplificată de gândul că, rulând pe contrasens, mă apropiasem fantastic de eliminarea legilor de bază ale fizicii. Într-un fel, era un neastâmpăr metafizic. Mânam pe faţa excentrică a oglinzii, domol, visător, fără să depăşesc douăzeci de mile pe oră. Circulaţia era redusă. Maşinile de mă depăşeau claxonau brutal. Automobilele care veneau spre mine ezitau, virau brusc şi se văicăreau îngrozite. Am constatat curând că mă apropiam de zone populate. Am trecut pe roşu, ce senzaţie !

Ceea ce se opune trăirii prezente este sentimentul unei rătăciri în jurul unei singure axe care se vede în oglindă “reverse”, fiind accesată în urma unui act de judecată a sinelui. Ai senzaţia că faci parte dintr-un scenariu de viaţă mai dur, mai cizelat, mai tensionat, care se remarcă prin retrăirea unei situaţii de libertate totală în luarea deciziilor. Dar în acelaşi timp te afli în prizonieratul unei conştiinţe care dă o amprentă morală oricărui act de voinţă.

Conştiinţa care se străduieşte să pună raţiunea înaintea fanteziei este acea parte din tine care vine din afara ta, legată de anumite situatii care te-au marcat profund printr-o călătorie fascinantă în timp, dar care nu se poate schimba - fiindcă îşi găseşte proiecţia în realitatea prezentă.

Leadershipul are ca temei următorul mesaj semnificativ: dacă nimeni nu-ţi cunoaşte realitatea din care îţi fabrici fantezia dătătoare de emoţiile cele mai puternice, atunci nimeni nu-ţi poate cere socoteală pentru felul cum gândirea îţi influenţează viaţa.

The Road To Hell vizează înclinaţia spre compromisul raportării la un prezent plin de incertitudine, prezentat sub forma unei fantezii care are ca scop trăirea unor emoții pline de forţă şi elan care te introduc în contextul unei lumi în schimbare.

* Notă: Chris Rea - The Road To Hell