Maestre, mulţumesc pentru Invictus

Dezvoltă-ţi identitatea în acord cu modelul sufletesc care te ridică spre o perspectivă spirituală mai largă, luând în considerare sentimentul de împlinire ce se regăseşte în comparaţia: splendoare-trăinicie.

Trandafirul. Mi-am petrecut toată dimineaţa vorbindu-i despre univers, cu trimitere la spaţiul unei opere picturale în care natura capătă nuanţe galben-roşiatice, iar el m-a ascultat fără să spună nimic, fără să bănuiască fantezia din mintea celui care îşi dedică întreaga viaţă îndeplinirii unui scop mai înalt decât înnobilarea unei scrieri literare.

Am vorbit despre simultaneitatea şi succesiunea fenomenelor în timp, a căror cauze necunoscute au sădit în mine seminţele înţelepciunii, ale speranţei şi ale încrederii nestrămutate într-o divinitate care, într-un fel neobişnuit, pare să-mi conducă paşii când într-o direcţie, când în alta, ca şi când aş fi fost înscris în cuprinsul unei cărţi ce se citeşte pe nerăsuflate. Discuţia noastră a rămas fixată în memoria timpului.

Trandafirul îmi zâmbea cu acea frumuseţe ciudată ce străluceşte pe feţele pictorilor excepţionali în mintea cărora se înfiripă câte o idee năstruşnică despre adâncimile din care ies la iveală creaţiile artistice cele mai reprezentative, având parcă un corespondent existenţial în Faust cel Căutător care se născuse în sufletul lui Goethe. Îl percepeam ca un ecou al unei istorii măsurate în veacuri, în timp ce el, probabil, se închipuia ca făcând parte dintr-un scenariu divin al cărui regizor construieşte tipare de viaţă în favoarea unei spontaneităţi cromatice subtile.

Umanismul ia în considerare sentimentul de împlinire adevărată ce se regăseşte în comparaţia: splendoare-trăinicie. Trandafirul, simbolul umanismului, conferă echilibru compoziţional unei lucrări artistice în care viaţa, structura internă a unui spaţiu plin de rezonanţe şi de ecouri emoţionale, capătă perceptual valoarea de centru al unui univers plin de fantezie şi sensibilitate a cărui întindere spaţială se situează între “Visul unei nopţi de vară” şi “Pendulul lui Foucault”.

Leadership: Experienţa ta de viaţă este condensată cu ideea unei memorii universale concepute în vederea recunoaşterii unei trăiri esenţiale ce are caracterul unei creaţii dispusă să fie copia unei entităţi omnisciente?

Mărturia pentru orizontul vast de funcţionare al unei perspective căreia i s-a spus convenţional “artistică” stă în coordonatele fundamentale ale unei trăiri care se fixează în memoria culturală a lumii. Coordonate precum simţirea unei prezenţe unice, senzaţia unei fericiri aparte, proiecţia unei intrigi personale într-o naraţiune de mare forţă, sunt atributele unui artist care îşi continuă munca de creaţie prin folosirea unor dialoguri sub formă de memorii simbol:

- Să înţeleg că recunoşti în mine ceea ce eşti tu pentru eternitate? Să fiu eu însumi exemplul de unicitate la care te raportezi atunci când universul îşi alege corespondentul gândirii în care va exista totdeauna ca ființă? mă întreabă el ca un interlocutor spiritual, împingând în centrul atenţiei raţiunea de se subordona unei puteri exterioare lui, unei entităţi omnisciente.

Artistul din mine ar putea surprinde la acest trandafir următorul aspect al universului redat de o filosofie mai veche, întipărită în memoria timpului ca o formulă de sinteză între detaliu și general, o formulă de înfăptuire a unei gândiri luminate în care se încadrează ecoul unei mişcări materiale:

“Când privesc totalitatea lucrurilor ca formând o unitate, o unică natură, am ideea unei forţe. Dacă însă le privesc ca singuratice, am ideea mai multor forţe care se dezvoltă după legile lor interioare şi care trec prin toate întruchipările posibile de care sunt capabile. Toate cele din natură nu sunt altceva decât acele forţe aflate într-o anumită determinare.”

Leadership: Tendința ta spre un simbolism superior aduce limbajul universal tot mai aproape de limbajul natural, sub forma unei creaţii plină de asemănări între "putere" şi “sensibilitate” care se poate perpetua oriunde, oricând şi cu oricine?

Trăsătura esenţială a unui artist este că ştie să reproducă o realitate plină de conţinut spiritual. Prin sugestie, prin detaliu, prin măiestrie, prin imaginaţie şi acurateţe artistică, încerc să proiectez cumpătarea mea în faţa tentaţiilor mărunte ale vremii, în afara oricăror reguli sau tipare definite de fenomenul multiplicării în masă, în care formele vechi de cunoaştere sau de performanţă artistică pot fi cu uşurinţă reproduse, manipulate, evocate, parodiate şi ironizate.

- Eşti tu oare în stare să-mi redai o veşnică amintire la care să mă reîntorc în fiecare dimineaţă? l-am întrebat cu sinceritatea artistului care îşi aşează ambiţia de a cuprinde lumea întreagă pe coordonata avântului sufletesc, unul care îşi aşează propria identitate în ipostaza comunicării cu un scriitor ce construieşte imaginea unei realităţi mai înalte peste una obişnuită.

Iar trandafirul mi-a răspuns cu emoţia pe care o are un pictor în faţa tabloului gata terminat, justificând expresia unică a conştiinţei universale:

- Fără tine eu n-aş putea exista decât ca un dat al naturii, ca o simplă experienţă trecătoare şi superficială, ca o simplă nostalgie sau ca o tristețe fără lacrimi. Nimeni nu-mi adresează un cuvânt de învăţătură, nimeni nu-mi vorbeşte ca unui om inteligent şi cult. Toată lumea mă vinde, tu mă păstrezi. Unii mă admiră în trecere, dar nu mă contemplă cu atenţia iubitoare a unui artist care ştie să livreze viziunea unei vieţi viitoare. Alţii îmi făgăduiesc un lucru şi pe urmă parcă nu-şi mai aduc aminte de nimic. Nimeni nu îmi însufleţeşte esenţa. Nimeni în afară de tine.

Apoi, se făcut linişte. O pauză care trebuie privită din aproape spre departe într-un plan orizontal larg deschis, încât să poţi sesiza conturul neîntrerupt al unei emoţii proeminente creată de visul unei fiinţe umane, potenţată de valenţele unei nostalgii afectate:

- Tu mă priveşti ca un mijloc perfect de comunicare cu obiectul unei experienţe directe, mă asemuieşti cu o forţă puternică din univers, cu un prelung poem organic, cu organicitatea trăirilor dispuse într-o descriere care străbate eonii Duhului Sfânt şi ai lui Dumnezeu-Tatăl. Pentru alţii sunt doar o stea care se îndepărtează, o floare care îşi pierde petalele, o culoare care se estompează. Dar pentru tine sunt puterea de creaţie care luminează şi încălzeşte constant sufletul. Datorită ţie mă simt nemuritor ca un zeu, asigurat spiritual de o simbolizare care primează între toate. Maestre, mulţumesc pentru Invictus !

Leadership: Imaginea pe care ţi-o formezi despre identitatea care te reprezintă poate să amplifice efectul densităţii vizuale a unei lumi create printr-o simbioză între artist şi subiectul picturii sale?

Trandafirul meu, Double Delight. Tu mă asculţi cu atenţia cu care copilul îşi ascultă părintele, aşa cum spiritul se apleacă înaintea amplitudinii unui astru, cu atât mai mult cu cât pari să posezi anumite atribute: cunoaşterea lucrurilor şi a ordinii lor, sentimente ca bucuria, pacea, libertatea şi voinţa de a decide ce atitudine să iei în faţa schimbării.

Spinii tăi sunt evantaiul interpretărilor încărcate cu multă doză de obiectivitate, o concepţie originală a îndurării vieţii, o manifestare a convingerii că totul poate fi personalizat cu un mesaj triumfător: fii ceea ce te consideră ceilalţi, dar întotdeauna ca un exemplul al lucrării lui Dumnezeu.

În raport cu caracterul configuraţiilor, închise sau deschise de efectul densităţii vizuale, poţi fi aşezat pe coordonata unei concepţii despre dezvoltarea armonioasă, ce sugerează, printr-un filtru mistic, profeţia legată de destinul excepţional al unui om de rând motivat de aspiraţia spre nemurire.

Plasându-te în centrul unei reflecţii mature asupra frumosului, sub solemnitatea unei picturi fine, pline de concepţii artistice, îmi inspiri o anumită înţelepciune despre felul cum Dumnezeu a creat universul, fapt ce ar trebui să mă ajute să apreciez mai bine minunăţia creaţiei. Şi, fără seamăn, în felul cum stai nemişcat în bătaia câte unei pale uşoare de vânt, se poate recunoaşte o puternică inspiraţie din filosofia unui Prospero sau a unui Merlin:

"Daţi-mi materia şi eu voi construi din ea lumea, adică daţi-mi materia şi am să vă arăt cum trebuie formată din ea lumea. Pentru că dacă există materie, care este înzestrată cu forţă de atracţie, nu este greu de stabilit cauzele care au contribuit la formarea sistemului mondial".

O creaţie dispusă să fie copia unei entităţi omnisciente este formula de înfăptuire a unui miracol ce poartă numele de “ecou al unei vieţi trăită în nemurire” printr-o experienţă sufletească, emoţionantă datorată semnificaţiilor adânci pe care le comportă.

Maestre, mulţumesc pentru Invictus evidenţiază sentimentul de apropiere dintre artist şi creaţia sa, o apropiere însufleţită de revelaţia unei conexiuni cu o inteligenţă mult superioară omului.