Universul unui scriitor pierdut în lumea artei

O pictură frumoasă poate aminti de viaţa unui om, astfel născând în sufletul privitorului scânteia unei iluminări de moment.

Totdeauna când scriu îmi imaginez că port o discuţie cu un pictor doritor să revoluţioneze formele cele mai autentice de manifestare ale artei, pendulând între "cândva" şi fabulosul "odată ca niciodată", ceea ce mă eliberează de obligaţia unei descrieri sociale a vreunui mod de viaţă particular.

Perfecţiunea este o asemănare dintre două fiinţe, o coincidenţă de nume şi poate de destin care s-ar putea dovedi providenţială în interiorul unui timp care curge încet, beyond the narrative borders . Discuţiile închipuite ajută la exersarea reprezentărilor de la concret la abstract. De aceea, când ilustrez trăirea vieţii dintr-o altă perspectivă, dintr-o altă fiinţă, simt că trăiesc atât de pregnant o senzaţie de curgere a materiei spre spirit, o desăvârşire determinată de o acumulare de efecte, încât totul începe să vibreze spre dimensiunea sensibilului din adâncul psihologiei unei experienţe existenţiale paralele.

Din punct de vedere estetic, destinul meu pare să traverseze liniar chemarea unei gândiri superioare către autenticitatea unei ştiinţe experimentale aflată în vecinătatea imediată a unei realităţi frumos închipuită artistic, în ideea optimizării relaţiei dintre pictor şi revelaţia unei lecturi captivante. Cu migală, din solemnele mărturii ale inspiraţiei pe care singur o produc, închipuindu-mă că exprim acea stare de beatitudine pe care trebuie s-o simtă pictorul la conturarea unui tablou menit să redea specificul unei minţii vii, îmi extrag ideile şi viziunile în felul cum se amestecă culorile: prin colorarea succesivă a aceleiaşi zone.

Când încerci să redai un simţământ prin intermediul culorii eşti tentat să abordezi o lume “împinsă” către spiritualizare, ca expresivitate a limbajului poetic, ca alternativă a posibilităţii trecerii fiinţei într-o altă alcătuire, într-o altă formă, într-o altă unitate spaţiu/timp.

Fapt ce nu este lipsit de importanţă, fiindcă cine reuşeşte să concentreze într-un singur loc central o întreagă suită de nuanţe, sugerând mai mult decât o simplă psihologie de manipulare vizuală, poate fi demn să se alinieze marilor curente de pictură. Dacă ar fi să născocesc o nouă teorie sau un nou concept despre artă, în care culoarea prinde viaţă prin emoţiile unui duel extrem de strâns cu un timp care nu moare, aş fi probabil tentat să mă rezum la mine însumi ca la spaţiul unei totalităţi de semnificaţie a temei numită "alibiul unei exprimări simbolice".

Dintotdeauna arta a integrat spiritualitatea în spaţiul de manifestare a creativităţii prin lansarea apelului la o formă simbolică de iluminare într-ale înţelepciunii şi cunoaşterii umane care pune la încercare capacitatea pictorului de a reconstrui realitatea, de crea un aspect care devine unul cu celelalte, presupunând unitatea sa cu sursa oricărei creaţii într-o anumită perioadă de timp.

Argumentele se subţiază in absenţa unor criterii de apartenenţă la stilul livresc. Din acest motiv, claritatea compoziţiilor mele denotă o combinare parțială a culorilor, asociate unor emoţii, senzaţii, gânduri, toate fructificate prin diferite modalităţi de a privi lumea cu ajutorul trăsăturilor de pensulă vizibile, chiar cu o notă agresivă de protest la adresa curentelor literare moderne.

În sfârşit, la o asemenea gamă largă de contopiri de semnificaţii, alternanţe de puncte de vedere, teme, influenţe, imagini vizuale, se cere un echilibru estetic: interiorizarea unei vorbiri care curge continuu, iar mai puţin imaginea unei vorbiri care lâncezeşte într-o apatie condamnabilă. La urma urmei ce m-au învăţat conversaţiile cu Rafael sau Dürer altceva decât faptul că trebuie să-mi intuiesc limitele talentului propriu înainte să poleiesc cu aură de geniu o realitate greu de justificat.

Leadership: Poţi să faci din viaţa ta o perspectivă de profunzime asupra unui corpus de scrieri formate în baza unor imagini cheie, din punctul de vedere al structurii unui şir de gânduri care se exteriorizează instinctiv într-un tablou de la care nu-ţi poţi desprinde ochii?

Talentul de a reda o conversaţie într-o singură îmbinare de cuvinte, sau chiar într-un singur cuvânt gen "Varietate" menit să exprime necesitatea artei de a se recrea, capătă proprietăţile unui tablou care prezintă locul permanent de întâlnire a spiritului cu materialul, a revelaţiei de sine cu respingerea elementului de învăţătură plină de autoritate.

Gândirea creează premisele pentru o trăire autentică a educaţiei artistice. Poate că intenţionez să transform arta într-un joc-exerciţiu de alcătuire a unui text în baza imaginilor-cheie ale unei forme de vizionarism cu un titlu gen “Gânduri către mine însumi”. Dar chiar şi acest lucru cere o anumită corelare între mistic şi estetic, între acțiunile personajelor în care mă transpun și expresivitatea chipurilor lor.

Sincer să fiu, nu ştiu dacă tot ce trăiesc în cuvinte, în splendidele reflexii ale unor personalităţi marcante, se acordează cu resorturile unei adeziuni la constituirea unui “Art Nouveau” ori cu resortul unor dramatice descătuşări din jugul educaţiei intelectuale precoce, deformată de fiecare obiect de modernitate.

Dar, cu siguranţă, forma esenţială a creaţiei pe care mi-o asum are dimensiunea unei poveşti scrisă de mai mulţi autori, are funcţia anticipării unei lumi virtuale, a idealurilor ei de frumuseţe şi perfecţiune. Iar asta se numeşte fuziune a conţinutului estetizant cu virtutea unui “apriorism livresc”.

Leadership: Poţi face din sinceritatea unei mărturisiri artistice un ecou al îndemnului lăuntric de a fi prezent într-o lume părând a fi descifrată doar din imaginea ei reflectată într-o oglindă?
 
De curând, într-o carte a scriitoarei Mary Balogh am descoperit cu reală plăcere o conversaţie dintre Camile şi profesorul de artă Joel Cunningham: 

“Eu nu te voi picta cu un zâmbet afectat pe faţă sau ţinând un evantai care nu are niciun rol, în afara celui decorativ. Nu voi aşeza un căţeluş ca o jucărie în poala ta ca să trezească sentimentele privitorului. Nu te voi picta cu ochi morţi şi cu o perfecţiune nefirească a trăsăturilor şi tenului. Ci, te voi picta aşa cum m-aş vedea pe mine într-o oglindă magică care îmi îndeplineşte cea mai arzătoare dorinţă.”

O pictură frumoasă aminteşte mai puţin de viața artistului, cât mai mult de acea gingăşie rară a modelului de frumuseţe care îmbogăţeşte realitatea sa, fără a denatura originalul, astfel născând în sufletul privitorului scânteia unei iluminări de moment. Ea poate fi definitivată nu doar prin adăugarea detaliilor mai mult sau mai puţin strălucitoare, ci mai ales prin adăugarea unei oglinzi bine poziţionate care măreşte probabilitatea producerii unei alterităţi.

Triumful deplin al artei înseamnă să devii tu însuţi personajul zugrăvit într-un tablou care intersectează fapte şi evenimente petrecute în timpuri şi locuri diferite. Pictorul din mine încă se mai întreabă: până unde pot să lungesc discuţia despre artă, astfel încât textul să capete valenţe de estetică?

Totodată, o pictură poate să declanşeze un joc de cuvinte (analogii, metafore, personificări, hiperbole) extras dintr-un caleidoscop de culori constituit prin alternarea nuanţelor vibrante cu cele neutre, astfel încât rişti să nu mai poţi face diferenţa dintre ceea ce simţi şi ceea ce exprimi în însăşi abordarea actului de creaţie.

Dacă ar trebui să ofer o definiţie despre pictură în faţa reprezentării de artă a unui creier ce se remodelează constant, aş spune că ea reprezintă modalitatea sublimă de a da viaţă unei realităţi a cărei imagine poate fi reflexia mea într-o oglindă, emoţia mea creionată într-un text de mare forţă narativă sau gândul unei călduri sufleteşti înrâurită prin exprimare simbolică.

Improvizaţia care stimulează creativitatea în slujba artei este oglinda unei experienţe de alteritate care te face să te simţi fabulos într-o viziune a scriitorului despre el însuşi.

Universul unui scriitor pierdut în lumea artei cuprinde toate modalităţile de investigare şi abordare a unei teme de interes artistic prin raportare la elementele de construcţie a unui text vizibil în relaţia dintre inspiraţia de moment şi revelaţia unei realităţi ascunse, percepută doar prin prisma imaginaţiei.