Fiecare creație autentică transmite o parte din personalitatea celui care îi oferă viață printr-o formă proprie de expresie.
Mă situam la începutul unei noi experiențe creatoare, locul de concentrare simbolică unde se unesc dorințele omului cu mișcarea secretă a unei atenții îndreptată spre lumea fanteziei. Maestrul mă învățase multe lucruri noi pe care le apreciam și a căror valoare nu putea fi cumpărată, lucruri pe care le aplicam în propria-mi artă. Puțini au avut norocul să-și înceapă cariera sub îndrumarea unui om de valoare care să aibă răbdarea și priceperea să îi învețe ce trebuie despre artă.
Deseori șovăiam în fața vreunui tablou de-al maestrului, încercând să descifrez în el tainele științei sale. Adevărul e că fiecare din tablourile sale conținea o mică parte a sufletului său, transmitea calm, liniște, cunoaștere, înțelepciune – dar, în mod admirabil, fiecare tablou transmitea un alt mesaj, acel "ceva", care le lipsește multor așa ziși artiști, și avea o altă valoare. Maestrul vedea întotdeauna lucrurile dintr-o perspectivă mai amplă și mai neobișnuită. A descifra mesajul transmis de fiecare tabloul al său necesita o abilitate deosebită pe care eu, ca și discipol al lui, am câștigat-o stând alături de el deseori.
Poți să armonizezi relația dintre vizibil și invizibil într-un cadru unitar de cunoaștere și simțire, transformând arta într-un mijloc indirect de a experimenta alteritatea?
Maestrul mi-a spus odată:
- Nicu, arta este limbajul prin care comunici, direct și indirect, prin care te raportezi la ceilalți oameni. Ca să dai valoare artei tale, ei trebuie să înțeleagă mesajul pe care îl transmit tablourile tale. Și trebuie să fii capabil să trezești în sufletul lor acele emoții puternice menite să-i apropie tot mai mult de tine și de arta ta.
Cineva a făcut odată următoarea afirmație: “Prin artă iau naștere acele lucruri a căror formă se află în suflet.“ Ca lider, datoria ta este să trezești în oameni acea emoție puternică numită atracție care să le umple sufletul. Această tendință acută de apreciere a lor față de tine, față de arta ta, este ceea ce atrage după sine încrederea, respectul, sinceritatea și prietenia lor.
Alteritatea este ceea ce surprinzi nou la tine, cu atâta profunzime, într-un alt cadru care te ajută să te reinventezi, și în același timp să descoperi importanța lumii, a celorlalți oameni, dincolo de granițele realității. Iar ca să surprinzi ceva nou la tine trebuie să te vezi în viitor, să te decizi cum anume să faci acest lucru posibil din "pura întâmplare" a mișcării unei linii ce trece prin mijlocul unui nor de puncte, ajungând să reprezinte realitatea nu ca structură spațială definită, ci ca o trecere sau o recuperare reciprocă de forțe active și pasive care acționează asupra creației finale.
Cum îți dai seama că mesajul unei opere ajunge cu adevărat la sufletul celui care o privește, dacă acesta simte că imaginea îl privește la rândul ei?
Revenind la artă, mă gândesc și la forma de expresie, care în cazul de față reprezintă puntea dintre lumea interioară a artistului și sufletul celui care o primește. Prin urmare , arta devine un limbaj universal, ce valorifică abilitatea de a da viață formelor din suflet, transformând creația finală într-un liant emoțional prin care ceilalți descoperă alteritatea și se conectează la universul tău.
Ceea ce se vede la tine sau ceea ce nu se vede într-un cadru unitar de gândire și simțire se datorează virtuților expresive ale liniei, ținând seama de amploarea relațiilor simbolice pe care ea le poate exprima ca mijloc de configurare și expresie al artei de a trăi înțelesurile unei imagini care se schimbă când contextul se schimbă. Fiindcă suntem simboluri care sălășluim în simboluri, după cum bine spunea un artist. Deci, ai grijă la elementele din care îți concepi imaginea așa încât ele să vibreze un anumit stil, un anumit mediu, un anumit ritm al preferințelor tale pentru originalitate, care să-ți reflecte firea creatoare !
Creația ta depinde de puterea ta de a înțelege că arta este, de fapt, căutarea continuă a spiritului după un sens mai profund?
E timpul sa strălucești. Așa cum limbajul trupului îți reflectă personalitatea, tot așa arta pe care o creezi îți reflectă valoarea, calitățile, finețea cu care îți interpretezi rolul și cu care îți creionezi propria realitate. Oferă strălucire artei tale transmițând prin ea sentimente și emoții pozitive care să producă în ceilalți acea vibrație interioara de neuitat. Arta ta, care trebuie să inspire o atitudine, o mentalitate, o viziune comună cu a lor, trebuie să trezească în ei acele stări sufletești profunde, particulare, precum și o serie de reacții pozitive din partea lor. Străduiește-te să le câștigi încrederea într-o asemenea măsură, încât să simtă că e de datoria lor să se conecteze la arta ta.
Arta ta trebuie să fie caracterizată de un optimism ridicat care să încurajeze comunicarea, dându-le oamenilor acel impuls de deschidere și de integrare. Așa cum floarea se deschide la lumina soarelui, tot așa ei își vor deschide inima către tine fiindcă vor beneficia de "lumina" călăuzitoare produsă de arta ta.
Ajută-i pe oameni să perceapă vibrația unei simțiri altruiste. Datoria ta ca lider este să le transmiți oamenilor, printr-o notă personală, acele emoții puternice în stare să-i determine să te răsplătească prin fidelitate și altruism. Spiritul de colaborare e mai dezvoltat atunci când ei simt că e de datoria lor să se implice prin voluntariat, prin dăruire și susținere, prin idei și inițiative deosebite, în susținerea cauzei tale. Colaborarea devine mai strânsă în felul acesta, ceea ce este esențial pentru leadershipul tău. Oamenii au nevoie să se integreze “în spațiul tău” așa încât să simtă că există, și că viața lor are valoare.
O viziune asupra artei, într-o lumină neașteptat de altruistă, poate fi redată printr-o imagine care surprinde sentimentele și gândurile născute continuu în mintea privitorilor.
Această imagine, putând fi corelată cu un desen continuu al spiritului în căutarea semnificației lărgite, trebuie să îndeplinească rolul de atribut al înțelepciunii însuflețite de sensibilitate, un atribut al continuității în transmiterea unei anumite atitudini sau concepții, decât a reda detaliile corespunzătoare unei viziuni care nu lasă nimic în urma ei.
Concluzie: Arta ta devine un instrument veritabil de leadership doar în măsura în care reușește să transmită o simțire altruistă, capabilă să inspire deschidere și să-i determine pe oameni să se conecteze voluntar la viziunea ta.