Neculai Fantanaru

Totul depinde de cine conduce

Concepe-ți arta ca un produs al gândirii axate pe evaluarea modelului

On Februarie 12, 2011
, in
Leadership ART 5.0 by Neculai Fantanaru
Concepe-ți arta ca un produs al gândirii axate pe evaluarea modelului

O viziune artistică își atinge valoarea maximă doar în momentul în care gradul de măiestrie și dedicare al celui care o întâmpină este total.

Colecția maestrului cuprindea un număr mare de lucrări, compoziții foarte sugestive și elegante care transmiteau emoții puternice, o combinatie intre simbolul formal al periplului ciclic al destinului omenesc si expresia manifesta a viului, a lumii organice, a instinctelor subterane ale fiintei abisale. Mai mult ca sigur, maestrul ar fi putut să ocupe un loc de frunte printre cei mai de seamă pictori ai vremii dacă și-ar fi expus lucrările la galeriile de artă, însă el picta doar pentru sine însuși, pentru bucuria de a picta.

Parcurgând meticulos cu privirea operele sale de artă, unele vechi de aproape 30 de ani, mi-am dat seama că era genul de om care insista mult asupra stărilor sufletești ale modelelor, asupra valorilor lor - teme pe care le considera importante și pe care le aborda prin forță și expresivitate. Fiecare gest, fiecare mișcare a modelului erau mai întâi analizate temeinic ca să nu dea naștere la vreo greșeală, apoi ținând cont de ele și folosindu-și imaginația, aborda o nouă tematică. Fiecare culoare, fiecare nuanță, fiecare pată de luminozitate avea semnificația ei, iar el reușea să le dea un sens logic într-o manieră constructivă.

Poți scoate la lumină sensurile ascunse ale propriei creații, confruntând puncte de vedere diferite, născute din trăirile tale și din firul epic central care leagă destine și povești?

- Ei, îmi zise el mândru la un moment dat în timp ce-i admiram o anumită lucrare, ai văzut vreodată o piesă de artă mai frumoasă? Cât de precis, cât de clar iese în relief fiecare detaliu, nu-i așa? Nicu, când folosești o oportunitate și pui o idee pe pânză, adeseori lucrurile se schimbă radical. Dacă vrei să creezi artă, trebuie să dovedești calitate. Trebuie să-i acorzi atenție sporită modelului, pentru a nu crea incertitudine sau ambiguitate.

Leadershipul, ca și pictura, este un produs al gândirii, nu doar al sufletului, care necesită abilități și strategii, și care se bazează pe observarea atentă a realității și reflectarea ei veridică. Așa cum un pictor analizează temeinic fiecare mișcare a modelului pentru a nu da naștere la vreo greșeală, tot așa și tu trebuie să-ți evaluezi măsura împlinirii personale, luând în considerare locul de frunte pe care îl poate ocupa gândirea ta creativă într-o imagine inedită, încât să fie în concordanță cu realitatea exactă și completă a unui destin, a unui moment istoric sau social, care să iasă din conul de umbră al anonimatului.

Îți construiești viziunea prin atenția acordată fiecărui detaliu, astfel încât compoziția vizuală să transmită un mesaj corespunzător realității?

Modelul tău de căpătâi trebuie să ia forma pe care o inspiră o anumită realitate, legat de faptul că trebuie să transformi orice “challenge” pe care-l întâlnești într-o nouă oportunitate de a vedea o capodoperă artistică, asumându-ți libertatea de creație ca pe un mod de a găsi înțelesul din trăirile și viziunile sale dominante. Modelul, care poate fi un om sau amintirea vie a unei secvențe ce îți rămâne întipărită până în cele mai mici detalii, trebuie să reprezinte o expresie a imaginației tale ce reflectă percepția unică asupra lumii înconjurătoare.

Aici merită luat în considerare punctul de vedere al pictoriței de origine română, Rodica Toth Poiată: "Văd tablourile mele ca pe un fragment dintr-o poveste, ca pe o imagine pe care ai văzut-o pe fereastra unui tren pentru o secundă, sau ca pe o amintire a unei secvențe ce îți rămâne întipărită până în cele mai mici detalii. Restul, povestea în sine, o las în seama privitorului – el va ști să continue ceea ce a fost înaintea momentului sau după el"

Ce legătură există între calitatea lucrării tale și energia spirituală care o alimentează, atunci când motivația vine dintr-o chemare autentică?

Elementul fix care adună, ca un centru narativ, diverse destine, evenimente și povestiri este evidențiat prin calitatea cu care execuți o anumită lucrare. El creează impresia unei legături cu o anumită energie spirituală, alimentată de o sursă interioară de motivație.

Daca vrei să creezi artă și să-ți demonstrezi valoarea ca lider, trebuie să dovedești că poți câștiga bătălia voinței și virtuții mai ales prin calitate. Pentru asta trebuie să ai o minte organizată, trebuie să acorzi o atenție sporită practicilor, politicilor, metodelor și acțiunilor pe care dorești să le implementezi, pentru a nu crea incertitudine sau ambiguitate. Înseamnă să te concentrezi pe alegeri înțelepte și coerente și să abordezi problemele într-o manieră constructivă. Înseamnă să-ți canalizezi energia și să-ți antrenezi mintea să se concentreze asupra acelor aspecte ale activității care afectează în mod semnificativ calitatea leadershipului tău.

Îți extinzi orizontul creativ prin abilitatea de a vizualiza cu acuratețe detaliile, conștientizând că ancorarea în obiectivitatea evaluării modelului influențează relevanța și vizibilitatea rezultatului final?

Așa cum un pictor își dezvoltă capacitatea de a gândi în imagini și reprezentări și de a vizualiza cu acuratețe detaliile, tot așa și tu, ca lider, trebuie să-ți dezvolți capacitatea de a gândi în mod selectiv: să știi să extragi ceea ce e important, ce ți se potrivește ție și celorlalți din jurul tău. Trebuie să-ți antrenezi mintea să se concentreze doar pe aspectele utilitare și funcționale ale leadershipului tău, astfel încât să facilitezi dezvoltarea lui.

Leadershipul este rezultatul unei gândiri obiective și implică procese de analiză și sinteză deosebite, accentul căzând pe calitate, eficiență și eficacitate. Leadershipul este ridicat la rang de artă de către cei ce și-au format o gândire analitică, care excelează prin meticulozitate, de cei obișnuiți cu gândirea unor soluții rapide și eficiente, și care sunt bine ancorați în realitate.

Concluzie: A crea înseamnă să transformi o idee într-o experiență care inspiră, provoacă și schimbă perspectiva celor care o privesc. Prin urmare, o gândire axată pe analiză și evaluare trebuie să reprezinte concretizarea unei experiențe sau a oricărui aspect al realității pe care îl redai într-o manieră proprie, expresivă.

Poți să construiești un tablou care să te reprezinte ca pe un artist înzestrat cu o profundă filosofie a vieții și a realului?

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calități ale liderului
Cele 63 de calități ale liderului

De ce să citești această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanțelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu ușurință citirea și înțelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esențială a acestei cărți, față de altele existente pe piață din același domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competențele ideale ale unui lider. N-am susținut niciodată că ește ușor să devii un lider foarte bun, dar dacă veți urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de șah, un joc de inteligență și perspicacitate; pentru alții un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câștiga mergând de fiecare dată la risc și pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinați toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanța în conducere
Leadership - Pe înțelesul tuturor

Scopul acestei cărți este de a vă oferi cât mai multe informații prețioase prin exemple concrete, și de a vă arăta o cale prin care să dobândiți capacitatea de a-i determina pe ceilalți să vadă lucrurile din aceeași perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înțelesul tuturor
Leadership - Pe înțelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărți să trezesc interesul omului obișnuit pentru acțiune și succes. Mesajul acestui volum este că o națiune puternică este format din oameni puternici și de succes. Iar fiecare din noi are potențial, deci succes…